Romanii si poezia lor
de Vasile Alecsandri
in trecerea mea prin Bucovina, am petrecut cu tine cateva zile, de a caror placere imi aduc ades aminte. Multe am vorbit noi atunci despre aceste frumoase parti ale Europei, care se numesc tarile Romanesti, si despre poporul frumos ce locuieste in sanul lor. Aprinsi amandoi de o nobila exaltare, desi poate cam partinitoare, am declarat intr-o unire ca patria noastra e cea mai dragalasa tara din lume, si neamul romanesc unul din neamurile cele mai inzestrate cu daruri sufletesti!
Ce puternice simtiri se desteptasera atunci in noi, la dulcele si sfant nume de patrie! Ce entuziasm maret ne cuprinsese la falnicul nume de roman! Cat eram de veseli; cat eram de fericiti atunci!
iti aduci si tu aminte?
in ceasurile acele de scumpa nalucire, muntii nostri ni se pareau cei mai nalti si mai pitoresti de pe fata pamantului; vaile noastre, cele mai imbelsugate cu holde si cu flori; apele noastre, cele mai limpezi; cerul nostru, cel mai senin; fratii nostri de la munte, cei mai voinici si copilele romance, cele mai frumoase la privit, cele mai dragalase la iubit decat toate zidirile lui Dumnezeu.
in ceasurile acele de patriotica pornire, oricare fapta istorica a stramosilor crestea in inchipuirea noastra cu proportii uriase; oricare fapta vitejeasca a vreunui roman din zilele noastre, fie macar hot de codru, ne insufla o tainica mandrie; orice se atingea, intr-un cuvant, de Romania: obiceiuri nationale, port national, dansuri nationale, cantece nationale... toate aprindeau in sufletele noastre o electrica scanteie si ne facea sa zicem cu fala:
Sunt roman! si tot roman
Eu in veci vreau sa raman!
Romania sa traiasca
si-n veci steaua sa-i luceasca!
in ceasurile acele de sperari magulitoare, presimtirile inimii noastre, patrunzand veacurile, vesteau Romaniei un viitor maret, si, prin negurile aurite ale acelui viitor, sufletul nostru intrevedea umbre de eroi romani miscandu-se pe campul gloriei, precum odinioara stefan cel Mare si Mihai Viteazul. Zaream noi, ca printr-un vis, tarile noastre ajunse iar[...]n vechea lor putere, si natia noastra ridicata iarasi printre cele mai insemnate natii ale lumii.
O! vis dulce! o! vis nepretuit! care tanar, cu inima adevarat romaneasca, nu s-a infratit cu tine o data macar in viata lui? care tanar nu te-a dezmierdat cu dragoste intr-aceasta epoca in care toate popoarele se desteapta la soarele civilizatiei si al libertatii?!
O! vis poetic! o! vis mantuitor! arata-te ades in ochii romanilor si le insufla credinta ca tu te vei implini. Spune-le ca Dumnezeu le-a dat tot ce le trebuie pentru ca sa se faca vrednici de numele lor de romani: pamant bogat, spirit destept, inima curata, minte dreapta si o rabdare destoinica de a-i face sa izbuteasca la oricare tel, cat de greu.
Spune-le ca un popor care, supus fiind veacuri intregi la tot soiul de intamplari crude, stie sa-si apere nationalitatea ca romanul, pastrandu-si, ca dansul, naravurile, portul, limba si legea parintilor; ca un popor ca acela este menit a se urca pe treapta cat de nalta; ca un popor ca dansul este chemat la o soarta mareata si vrednica de el.
Spune-le ca stejarul desi se usuca, trunchiul sau ramane tot puternic; si ca din a sa tulpina cresc alti stejari nalti ca el si ca el puternici!
. . .
Mie mi-e drag romanul si stiu a pretui bunatatile cu care l-a daruit natura. Mi-e drag sa-l privesc si sa-l ascult, caci el e simplu si frumos in infatisarea lui; caci e curat, intelept, vesel si poetic in graiul sau.
imi plac obiceiurile sale patriarhale, credintele sale fantastice, dansurile sale vechi si voinicesti, portul sau pitoresc care, la Roma, se vede sapat pe coloana lui Traian, cantecele sale jalnice si melodioasele si mai ales poeziile sale atat de armonioase!
Eu il iubesc si am multa sperare intr-acest popor plin de simtire, care respecteaza, care-si iubeste pamantul si care, fiind mandru de numele sau de roman, il da ca un semn de cea mai mare lauda oricarui om vrednic, oricarui viteaz, fie macar de sange strain.
Am multa sperare intr-acest neam a carui adanca cumintie e tiparita intr-o multime de proverburi, unele mai intelepte decat altele; a carui inchipuire minunata e zugravita in povestile sale poetice si stralucite ca insesi acele orientale; al carui spirit satiric se vadeste in nenumaratele anecdote asupra tuturor natiilor cu care s-a aflat el in relatie; a carui inima buna si darnica se arata in obiceiul ospetiei, pe care l-a pastrat cu sfintenie de la stramosii sai; al carui geniu, in sfarsit, luceste atat de viu in poeziile sale alcatuite in onorul faptelor marete. si spre dovada:
Care din noi nu a fost leganat in copilaria sa cu dulcele cantec de Nani, puiule si cu povesti pline de zmei ce alunga pe Fat-logofat, cu o falca in cer si cu una in pamant?
Care nu a fost ingrozit cu numele de strigoi, de tricolici, de stahii, de rusalii, de babe-cloante, care ies noaptea din morminte si din pivnite pentru spaima copiilor nesupusi?
Care nu a ras si nu rade inca ascultand intamplarile tiganilor ce si-au mancat biserica sau a jidanilor prin codrul Hertei, sau a sarbilor pe malul Dunarii, sau a nemtilor care au degerat de frig in Moldova, zicand ca le era kald? s.c.l.
Cine, ajungand noaptea la o casa taraneasca, a intrebat: bucuros la oaspeti? si n-a auzit indata: bucuros! sau trecand pe langa o masa de tarani, a zis: masa buna! fara a fi poftit indata la dansa? sau, fiind fata la o nunta din sat, n-a fost cinstit de cuscrii voiosi si nu s-a incredintat de respectul tinerilor catre batrani?
Cine a intrat la vorba frateste cu locuitorul de la camp si nu s-a mirat de ideile, de judecatile lui si nu a gasit o mare placere a asculta vorba lui impodobita cu figuri originale? De pilda:
Vrea sa graiasca de un om bun? El zice: E bun ca sanul mamei.
De un om nalt si frumos? E nalt ca bradul si frumos ca luna lui mai.
De un om rau? Are mate pestrite.
De un om urat? Urat tata a avut.
De un om prost? El socoate ca cate pasari zboara, toate se mananca.
De un istet? Scoate pe dracul din pamant.
De o femeie frumoasa? E rupta din soare.
De un intrebuintat mic? Om cu trei parale in punga si cu piept de o mie de lei.
De un laudaros? Intra in doi ca in doisprezece, si nu-l scot nici douazeci si patru.
De un tanar cu parul alb? L-au nins devreme.
s.c.l., s.c.l., s.c.l.
Cine s-a amestecat printre flacai si fete la claca sau la sezatoare si n-a petrecut ceasuri de multumire auzind glumele tinerilor, pacalirile lui Pacala si Tandala, povestile lui Sfarma-Piatra, Stramba-Lemne si ale lui Statu-Palma-Barba-Cot, istoria vacarului care s-a maniat pe sat si mai ales cimiliturile propuse fetelor ca sa le ghiceasca?
Cui nu-i place sa vada alergand pe un ses intins o posta romaneasca cu opt cai? Caii alearga cat le apuca piciorul; postasii chiuiesc cat ii tine gura, pocnind necontenit din harapnice, si caruta sau caleasca ce coboara vaile, trece podurile, suie dealurile cu repejunea drumului de fier... din Austria. Tot drumul e un vartej spaimantator in care calatorul are prilej de a-si vedea capul frant de zece ori pe ceas; dar n-aiba frica el, caci, desi drumurile sunt rele, desi caii sunt mici, desi hamurile sunt slabe, desi, intr-un cuvant, primejdiile sunt multe, postasii romani sunt dibaci, sunt voinici. Fie noapte oarba, fie glod, fie costisa, fie vale sau prapastie... n-aiba grija calatorul cand postasul ii zice: Nu te teme, domnule, ca esti cu mine!
Cine a vazut o hora vesela invartindu-se pe iarba la umbra unui stejar, sau dansul vestit al calusailor, sau munteneasca, sau voiniceasca si s-a putut opri cu sange rece in fata acelor veselii ale poporului atat de vii, atat de caracteristice?
si, mai cu seama, care roman nu si-a dorit patria cu lacrimi, cand s-a gasit in strainatate? si care nu se simte patruns de o jale tainica si nesfarsita, cand aude buciumul si doinele de la munte?
O! trebuie sa nu aiba cineva nici o picatura de sange in vine, nici o scanteie de simtire in inima, pentru ca sa nu se induioseze la privelistea patriei sale si sa nu iubeasca pe fratele sau, poporul roman.
Arunca-ti ochii la oricare roman, si-l vei gasi totdeauna vrednic de figurat intr-un tablou.
De va sedea lungit pe iarba, la poalele unui codru; de va sta pe picioare, rezemat intr-un toiag, langa o turma de oi; de va salta in hora, vesel si cu pletele in vant; de se va cobori pe o carare de munte, cu durda sa pe spinare; de se va arunca voiniceste pe un cal salbatic; de va carmui o pluta de catarguri pe Bistrita sau pe Olt s.c.l.; ... oricum l-ii privi, fie ca plugar, fie ca cioban, fie ca postas, fie ca plutas, te vei minuna de fireasca frumusete a pozei lui si te vei incredinta ca un zugrav n-ar putea nicaieri sa-si imbogateasca albumul mai mult si totodata mai lesne decat in tarile noastre.
Vezi-l pe roman cand vine primavara, cum i se umple sufletul de bucurie! cum ii creste inima in piept ca frunza in padure! cu cata multumire el cata la noua podoaba a naturii ce acopera locul nasterii sale, cu cata veselie el vede luncile inverzite, campiile inflorite, holdele rasarite!
Romanul se renaste cu primavara! El intinereste cu natura, caci o iubeste cu toata dragostea unui om primitiv. De aceea si toate cantecele lui incep cu frunza verde. Lui ii place sa se rataceasca prin desisul padurilor; ii place sa pocneasca si sa cante din frunze; ii place sa-si puie flori la palarie, sa asculte cantecele pasarilor si sa zica atunci cate o doina de jale, de dragoste sau de hotie.
Pentru dansul primavara este un timp de simtiri puternice si ademenitoare. Gingasele flori ale campului ii aduc aminte de copile romance cu ochii mari si vioi, cu fete rotunde si albe, cu gurite rumene si glumete, si atunci, fara de voie, el incepe a canta:
Frunza verde salcioara!
Puiculita balaioara,
Vin' degraba pan' te-astept
Sa te strang in brat' la piept...
sau:
Hai, Ileano, la poiana,
Sa sapam o buruiana,
Buruiana macului,
Ca s-o dam barbatului...
sau:
Pentru tine le fac toate,
s-apoi zici ca nu se poate!...
Dar totodata desimea inverzita a codrilor, prin care serpuiesc si se pierd tainice potici, desteapta in inima lui un dor ascuns de voinicie si il indeamna a zice:
Frunza-n codru s-a desit;
Sufletu-mi s-a racorit!
Hai, voinice, la ponoara
Pan' ce-i iarba crudisoara,
Unde calci,
Urma nu faci;
Unde sezi,
Nu te mai vezi...
sau:
Ramai, taica,-n veselie;
Eu ma duc in haiducie!
si daca acele doruri ale inimii sale se implinesc, daca norocul ii aduce in brate o puicuta balaioara, el ii jura in cosite c-a s-o ieie de nevasta si s-o tie tot pe brate si la san cat a trai cu dansa.
si daca intamplarile il aduc a se face voinicel cu taisul de otel, el nu merge in haiducie numai pentru dorinta de a castiga bani, ci pentru ca simte in sinesi un indemn neinvins catre o viata de lupte si o ur[...]mpacata impotriva ciocoilor.
si la aceasta avem martori insesi cantecele lui:
Mai stapane, mai stapane!
Nu-ti tot bate joc de mine,
Ca-a veni vara ca maine,
si te-oi prinde-n lunca mare... s.c.l.
sau:
Ah! dusmane de ciocoi!
De te-as prinde la zavoi,
Sa-ti dau maciuci sa te moi,
De piele sa te despoi... s.c.l.
El se duce la hotie pentru ca sa vanture tara si sa-i iasa vestean lume, si s[...]ndrageasca nevestele, si sa-l binecuvanteze saracii, si sa se faca, intr-un cuvant:
Paunasul codrilor,
Voinicul voinicilor,
Dragalasul mandrelor,
si groaza ciocoilor.
Acesta este visul care framanta inchipuirea lui! acesta este dorul care ii arde sufletul! Cat pentru averi, el cum le castiga asa le si raspandeste. Banii luati din chimirul bogatului trec in mana saracului, caci romanul, desi se face hot, el nu trece cu vederea pe cei ce-i poate ajuta la nevoie.
Bujor, Codreanu, Voicu, Tunsul si alti hoti de demult si din vremile noastre nu intalneau sarman nenorocit fara a-i da bani sa-si cumpere boi; nu vedeau vaduva saraca fara a-i face bine. De aceea, poporul nostru a avut totdeauna o simpatie nemarginita pentru voinici. El ii gazduieste, ii canta, ii admira si ii tanguieste amar cand ei pica in mana potirei.
in ochii poporului hotul este un erou la ale caruia fapte si nenorociri el se intereseaza ca la un copil al sau. Amandoi se iubesc unul pe altul, se ocrotesc la vreme de nevoie si sunt uniti prin o stransa legatura de aceleasi simtiri si de acelasi interes, poate.
in urmare, cele mai frumoase cantece sunt alcatuite de popor in iubirea si in pomenirea hotilor; cele mai frumoase romancute se indragesc dupa dansii, caci tot au mai ramas la romanii de astazi oarecare slabe aduceri-aminte de dumnezeii romanilor celor vechi, Venus si Mars, care se iubeau impreuna in Olimp.
Dar spre o mai deplina incredintare de acea iubire frateasca ce au hotii si poporul intre ei, sa cercetam in treacat cantecele, poeziile alcatuite de improvizatori si care sunt stiute in toata romanimea. Aceste cantece au indoitul merit de a cuprinde in sanul lor si notite istorice, si flori de poezie vrednice de a atrage admirarea noastra.
in vremea lui Matei Ghica V. V. se arata la Movilau un hot vestit, anume Codreanu... Sa vedem in ce chip il descrie cantecul poporal:
Mult e mandru, sprintenel,
Cel voinic, cel voinicel,
si tot cata-un roibulet,
Roibulet cu parul cret
De-a lui Codrean dragulet.
Care muma poate sa-si dezmierde copilul cu mai multa dragoste?... Pentru poporul roman, Codreanu nu e numai un voinic, ci un voinic iubit, un voinic frumos, un voinicel mandru si sprintenel!
Hotul isi gaseste in sfarsit un cal dupa inima lui, se arunca pe el si...
Trei rugine ca-i tragea,
Astfel roibul mi-si fugea...
Vaile se limpezea!
Ce descriere poate fi mai simpla, mai energica si mai poetica?
Care cuvant din limba noastra poate arata o icoana mai lamurita de iuteala calului si de repejunea fugii lui, decat limpezirea vailor?
Poezia romanilor este o comoara nesfarsita de frumuseti originale, care dovedesc geniul poporului.
Codreanu, dupa multe izbanzi, intinde masa mandra in rediul Breazului, deasupra Copoului, chiar in fata Iasului:
si mi-si bea si veselea;
De potira nici gandea!
Este de insemnat ca in toate baladele voinicesti se gasesc aceste doua versuri. De unde vine asta? si ce dovedeste repetarea lor?
Hotul e atat de sigur in puterea lui ca nu-i pasa de nimic; dar poporul care se ingrijeste de viata lui si care, stiind ca potira ii este cea mai apriga dusmana, prevede soarta ce-l asteapta din pricina nepasarii sale, poporul, zic, il tanguieste amar prin acele doua versuri, si adeseori, nemaiputand stapani presimtirea si grija sa, il indeamna pe hot sa se fereasca de dusmani si ii zice:
Bea, voinice, si nici prea,Ca-i potira ici-colea!
Sa ne intoarcem insa iarasi la Codreanu. Pe la mijlocul mesei, iata ca soseste potira si-l inconjoara.
Iara el cum o vedea,
Plosca la gura punea,
si mai tare-nveselea.
Arnautii ii zicea:
„Da-te, Codrene, legat,
Sa nu te ducem stricat."
Iar Codrean le raspundea:
„Mielu-i gras, ploscuta-i grea;
De sunteti niscaiva frati,
Iata masa si mancati!"
Raspuns falnic si caracteristic! in el e zugravita natura intreaga a hotului roman: fala, nepasare, voinicie si darnicie.
Ei pistoalele-si scotea
si-n Codrean le slobozea!
Pieptul lui Codrean sarea...
Iar el ranile-si strangea,
Plumbii din carne-si scotea,
Cu ei durda-si incarca,
si din gura-asa striga:
„Alelei! talhari pagani,
Cum o sa va dau la caini,
Ca de-atata sunteti buni!"
Codrean durda-si intindea
si-n plin durda lui pocnea.
Potirasii jos cadea,
in sange se zvarcolea...
in cat se atinge de faptele eroului sau, poporul nu trece nimica cu vederea. ii place sa descrie toate miscarile lui si sa rezica toate cuvintele sale:
Iar Leonti Arnautul,
inghiti-l-ar pamantul!
Nasturi de-argint ca scotea,
in pusca mi-i ascundea,
si-n Codrean ii slobozea...Pe Codrenas mi-l ranea!
Iata, in sfarsit, cele mai puternice dovezi de simtirile poporului pentru haiduci. inceputul si sfarsitul acestei strofe cuprind toata inima lui:
Iar Leonti Arnautul,inghiti-l-ar pamantul!
Blestem si ura asupra dusmanului, asupra invingatorului dragului sau Codrenas! Pe Codrenas mi-l ranea!
Acest MI-L este un poem intreg de dragoste, de jale si de desperare.
Sa vedem acum ce fel raspund hotii la atata iubire si ce fac ei ca sa o castige? Faptele lor voinicesti sunt in adevar destoinice a minuna inchipuirea poporului, dar prin care fapte ei stiu a atrage asa de bine simpatia lui? Sa cercetam dar iarasi cantecele lor si ne vom talmaci lesne acea problema. Iata ce gasim in baladele celor mai multi hoti de codru si de drumul mare:
Tot acel Codrean de care am vorbit mai sus, dupa ce se lupta ca un leu, e prins, legat si dus spre cercetare inaintea domnului Matei Ghica:
-- Mai Codrene, voinicele,
Spune tu domniei-mele,
Multi crestini ai omorat,
Cat in tara mi-ai hotit?
-- Domnule, maria-ta,
Jur pe Maica Precista!
Eu crestini n-am omorat
Cat in tara-am voinicit.
Om bogat de intalneam
Averile-i imparteam;
Iar de-ntalneam saracul,
imi ascundeam baltagul,
si-n chimir mana bagam
si de cheltuiala-i dam.
Cantecul lui Bujor zice:
Frunza vedrde de lior,
Rasarit-a un bujor,
La ciocoi ingrozitor
si la saraci de-ajutor.
Voicu, intrebat de judecatori si cercetat despre averile ce adunase el in vremea hotiei lui, raspunde asa:
Averile nu voi da.Ca pe Voicu-ti spanzura,si voi galbeni-ti lua,Cu cartile iti juca,Cu drostile iti primbla,Cu muierile-ti manca.I-am ascuns pe la copaci,Sa-i gaseasca cei saraci,Sa-si cumpere boi si vaci!
Destule sunt aceste pilde ca sa ne arate totodata si caracterul voinicesc al hotilor romani, si caracterul iubitor si recunoscator al poporului roman, si in sfarsit caracterul original al geniului sau poetic.
(Bucovina, 1849
Dlui A. Hurmuzachi, redactorul foaiei Bucovina )
Romanii si poezia lor
Romanii si poezia lor (2)
Romanii si poezia lor (3)
Aceasta pagina a fost accesata de 4472 ori.
