Amicului meu Printul A. Cantacuzin
de Vasile Alecsandri
Mircesti, 1 decembrie 1879
Amicului meu Printul A. Cantacuzin
De cate ori ai venit la Mircesti, pe timpul vanatului, ca sa impusti fara mila sitrii, bicatii, prepelitele, iepurii si alte vietati menite de a umple torba ta, mi-ai adresat aste cuvinte:
"Tu, care ai compus atate comedii, vodeviluri, cantonete etc pentru teatrul roman, de ce nu te gandesti, in fine, a intra pe calea mult mai larga si mai atragatoare a dramei istorice?"
Apoi, cu o zambire amicala, a adaugit inr-un stil mai poetic:
"E timpul ca ciocarlia ce s-a alintat sub soare, cantand placerile primaverei sa prinda la pene de vultur pentru ca sa-si cerce zborul in sferile nalte ale ideali;io".
Imboldit de acest indemn seducator, m-am intrebat pe mine insumi daca aripile vulturesti, rapindu-ma in spatiu, nu m-ar duce si m-ar rataci prin nouri? ... si cu o sumetie, poate cam nesocotita, am dat drumul gandirei mele in lumea trecutului, lume locuita de umbrele legendare atator mari eroi!
Ea dar si-a luat zborul chiar din iarna trecuta si de atunci nu s-a mai intors acasa. Intr-adevar, i-a venit greu de a se reintoarce in furnicarul pasiunelor mici din zilele noastre, dupa ce s-a intalnit cu domnii mareti su cormanii viteji care au invascut in raze de glorie neperitoare mosia stramoseasca. Ea s-a inchinat respectuos dinaintea lor, le-a dat prinosul cuvenit de admirare si s-a oprit deodata, precum stii, in fata cu Despot Eraclidul.
Pentru ce? Pentru ca...
Dibaci ar fi acela care ar esplica zburdarile fantazie si misterioasele motive ale inspirarei poetului!
Cat pentru mine, tot ce pot spune este ca m-am simtit atras de figura originala acestui domn, si de trecerea sa fulgeroasa prin istoria Moldovei. El mi-a reprezentat tipul acelor vantura-lume din secolul XVI, jumatate eroi, jumatate spadasini, cari traiau intr-o epoca de mari avanturi si de principii nepotrivite cu filosofia civilizatiei moderne. Pentru dansii, indeplinirea poftelor era tot, si toate mijloacele erau bune, iar legile atarnate de varful spadei lor, cantareau cu atat mai putin cu cat bratul era mai puternic.
Despot aratandu-mi-se astfel inzestrat cu insusirile unui personagiu afara din rand, am deschis cronicele noastre de am cercetat fazele vietii sale tesuta cu intamplari extraordinare. Ce subiect de inspiratie si de studiu!... Pe loc m-am si pus a scrie Legenda lui Despot intr-un sir de tablouri istorice care sa formeze impreuna intregul unui poem dramatic sau al unei drame epice - ad libitum - cu tipurile, cu datinile, cu luptele, cu credintele si cu tendintele politice din secolul XVI... intreprindere ambitioasa, caci imi lipsea partea cea mai importanta din materialul necesar pentru cladirea unui monument literar de asemine natura, insa, dupa un "Doamne-ajuta!" bine accentuat, am incalecat pe condei si i-am dat desghin prin dedalul timpilor disparuti, indreptandu-i mersul pe cararile abia indicate de cronicarii nostri.
Iata ce am aflat despre Despot:
"Pe la inceputul secolului XVI se naste in insula Creta un copil dintr-o familie de pascari. Numele lui de botez e Vasilisk.
Fiind sarac, el isi paraseste parintii si intra de mic in serviciu la Iacob Eraclidul, despot al insulelor Paros si Samos, retras la Chio dupa perderea domeniilor sale rapite de turci. Despot face studii stapanul lui la Roma. Aici profita de lectiile ce se predau in colegiul jezuitilor; se perfectioneaza in limbile: latina, italiana si spaniola, castiga dragostea parinteasca a lui Iacob Eraclidul, si, la moartea acestuie, mosteneste din toata averea lui numai hrisoavele familiei despotilor.
Inavutit cu aceste documente eraldice, el pleaca in Spania, intra in armata lui Carol-Quint, se distinge in corpul Cavalerilor Negri si dobandeste de la imparatul recunoasterea titlului princiar de despot, precum si acel de marchez, cu prerogativa de a numi poeti laureati. La 1553-55, el asista ca mana dreapta a celebrului Gunter de Schwartzburg, la asediul Teruanei si al Hesdinului, la batalia de la Valenciana si de la Renty, si la toate miscarile armatei lui Carol-Quint, intre Namur si Dampier. Apoi se duce in Germania, leaga relatii intime cu invatatorul Melanhton, cu marele reformator Luther si cu episcopul Gasper Peucer; trece in Polonia, este primit la Curte si aici aude vorbind despre Moldova, despre frumusetea acelei tari, despre sumetia boierilor competitori de tron si despre luptele necontenite sustinute de poporul roman.
O idee luminoasa ii trece prin minte; serpele ambitiei il musca de inima si pe loc el pleaca, impins de pofta marirei, ca sa uzurpeze tronul Moldovei, insa el gasetse pe tron pe crancenul Alexandru Lapusneanul, om crud, tiran meimpacat, ce apasa pe capul tarii o mana de fer.
Despot, inteligent, dibaci, seducator, fatarnic, se introduce la Curtea Domnului, pretinzand ca este ruda cu Ruxandra Doamna si proband aceasta rudire inchipuita prin un arbore genealogic ale carui radacini se perd in mitologie, caci ele incep, nici mai mult, nici mai putin, de la Eraclide Ptolomeu (cantat de Omer). Apropait astfel de favoarea doamneasca, el se insinuie in inimile boierilor, se imprietineste cu Motoc, neadormitul conspirator, si urzeste cu ei complotul de rasturnare al lui Lapusneanu. Acesta insa descopere planurile lui perfide si cearca sa-l otraveasca. Despot fuge in Valahia, apoi in Brasov si se adaposteste la Albert Laski din Sepuz, om bogat rasipitor lacom si guvernator a mai multor orase din Ardeal.
In castelul de la Zips al palatinului Laski, Despot se intalneste cu alti vantura-lume de toate semintiile: cu Ioan Petre Rozel, un francez care avea sub comanda lui vro 50 de burgunzi , cu Ioan Villele, alt francez, capitan peste una suta calareti, cu Hartinie Legmanul care povatuia una suta de puscasi calari, cu Petre Sedlitz din Silezia, care avea sub ordinele lui 150 de cavaleri nemti, cu Anton Sekeli sau Secuiul, seful secuimei din Ardeal, si cu alti spadasini ce petreceau in bancheturi cu Laski, sub ochii farmecatori ai sotiie sale, Carmina.
Despot se destainuiesti lui Laski, il convinge de inchipuitele lui drepturi la tornul Moldovei si atrage in partidul sau pe toti acei aventurieri. Planul de navalire peste munti se dezvolta in secret si, pentru ca sa adoarma prepusurile lui Lapusneanul, Laski raspandeste vestea ca a murit oaspetele lui, iar pentru a confirma aceasa veste, el face chiar un simulacru de ceremonie religioasa, inmormantand un secriu gol in biserica cea mare de la Kesmark.
Dupa savarsirea acestei funebre comedii, Despot cu partizanii lui si cu o mica oaste de zvanturati pleaca intr-un noroc spre a cuceri Moldova: norocul insa nu-i ajuta. El este oprit in cale-i de pazitorii plaiurilor, ce dispart Polonia de Ungaria, caci regele Sigismund August, aliat al lui Lapusneanul, nu-i permite a trece prin tara lui.
Fara a se descuraja, aventurierii, desi perdura tunurile lor, se pregatesc pentru o noua expeditie. Despot se inteleghe cu Zay, prefectul lui Ferdinand I, din Ungaria de Sus, promitandu-i ca, odata suit pe tron, el va deveni credinciosul aliat al imparatului german, Ferdinand, solicitat de Zay, trimite lui Despot, in taina, un ajutor de 6000 de galbeni si ordona prefectului sau ca sa contribuie cu puterea lui la izbanda espeditiei organizate sub povata lui Anton Sekeli.
Asta-data soarta se declara pentru Despot. El invinge pe Lapusneanul care-i iesise inainte cu oameni de stransura, ce mai mare prosti fara arme, si cu 2000 de ieniceri, Domnul Moldovii, invins la Verbie in ajunul Sf. Martin 1561, cearca a continua lupta pe malul Prutului, insa, tradat fiind aice de Motoc, fuge la Constantinopoli impreuna cu familia lui.
Plin de mandrie, Despot ie carma tarii in mana si, visteria fiind secata, porunceste moldovenilor sa dezbrace armele si sa se intoarca pe la casele lor; el pastreaza pentru paza lui numai simbriasi straini si se incunjura cu patru oameni intelepti, anume Barnowski, Motoc, Stroici si Gherghe Revelie scriiotrul, iar ca sa-si plateasca ostasii, bate bani din candelabrul care i-a fost cinstit Alexandru Lapusneanul Monastirei dintre Munti, pentru care s-au si suparat moldovenii.
La 1562, Lapusneanul indupleca pe Soliman II ca sa-l ajute a reveni la domnie, insa Despot se grabeste a mari haraciul cu 10.000 galbini pe an, si astfel atrage protegerea sultanului asupa lui; el priimeste in curand de la imparatia suzerana o sabie si un steag verde, ca semn de confirmare a lui in cualitate de vasal al Portii. Simtindu-se, in fine, bine instalat pe tron, el congediaza pe Zay, pe Anton Secuiul si pe ceilalti tovarasi de izbanda, foarte frumos daruiti cu aur si argint, cu haine scumpe de samur, cu sabii ferecate, cu sele impodobite cu flori de argint etc.; iar lui Albert Laski, afara de alte cheltuieli ce-i da pe fiecare zi de prisosit, ii intoarce 10 000 galbini imprumutati de la dansul, si-i da in stapanire chiar cetatea Hotinului in care Laski pune parcalab pe capitanul Ioan Pisozki, amicul lui.
Aceste mari cheltuieli golesc de tot visteria tariil deci, pentru ca sa le poata intampina, Despot devine lacom, rasipitor, dezbracator de biserici, impune pe fiecare casa o dare de un galbin pe an, numita casarit, si stabilizeaza gloabe mari asupra desparteniilor, caci intrase foarte rau obicei in Moldova de cei casatoriti pentru fiece se desparteau. Asprimea lui in contra in contra acestora merge pana a descapatana pe sese dintre ei.
Tirania lui creste din zi in zi, odata cu trufia lui. Falindu-se acum ca este rpasit de seminta imparateasca din Constantinopoli, el pune de i se face doua coroane de aur si pretinde ca i s-au trimis din cer; bate monede de aur cu efigia lui si cu ecserga latineasca: Heraclidis. Despotae. Patris, Patriae. Vindex et defensor libertatis. Patriae si in actele publice el adopteaza urmatoarea pompoasa semnatura: Iacob Eraclidul Despot, adevaratul mostenitor al Moldovii, al insulelor Paros si Samos, Palatinul Valahiei si razbunator Patriei. Cat pentru corespondinta particulara, intrebuinteaza formula ambitioasa de Despot imparatul Moldovii.
Pe langa aceste semne de desertaciune care iriteaza pe boieri, Despot adaoge fapte care ating credinta poporului. El rade de ceremoniile religioase ale bisericei ortodoxe, schimba paraclisul din palatul de la Suceava in capela luterana si se incunjura cu straini, cu eretici, dupa spusa locuitorilor adusi din Germania pentru scopul de a face pe romani luterani. Acestii sunt episcopul cu muiere. Luciniu Gaspar Peucer, ginerile lui Melanhton, Ioachim Reticul, Iohan Prudentie din Silezia, Sommer poetul si Wolf Sasul, batator de monede, care devine sfetnicul intim al domnului. Despot cu ajutorul lui fondeaza o Academie la Cotnar, oras mic locuit mai mult de unguri si de sasi, si o inzestreaza cu o biblioteca bogata. "Toate aceste ar fi fost foarte bune, zice cronicarul, de s-ar fi facut de bun sfarsit si nu din scopul de a schimba legea tarii".
Asadar, prin dezarmarea ostasilor romani Despot perde increderea oastei; prin trufia lui si incunjurare-i cu straini consilieri perde simpatia boierilor, prin sacrilegile comise asupra sculelor bisericesti perde sprijinul clerului, si prin stoarcerile de bani perde iubirea poporului. Totodata, el se invrajbeste cu Laski, amicul sau devotat, si prin comploturile ce urzeste in contra lui Ioan Sigismund, printul Ardealului, precum si in contra lui Petre III, Domnul Valahiei, isi atrage dusmania acestor vecini puternici.Raul ajunge la culme! tara geme de bantuirile simbriasilor lui Despot; boierii ridica frunte, parasesc pe noul domn si se inteleg in taina cu Tomsa ca sa se rascoale cu totii in contra lui. Tomsa, care de la inceput a fost contrar suitei lui Despot pe tronul Moldovei, vine de incunjura Suceava u oamenii si partizanii lui. Asediul tine trei luni, desi Despot nu avea in cetate decat un mic numar de aparatori vrednici, sub comanda lui Toma Calabaicanul si Horvat. In fine, Suceava redusa la ultimul grad de mizerie, se inchina, si Despot este obligat a se preda in manele lui Tomsa.
El iese din cetate calare, imbracat in haine aurite purtand hlamida pe umeri si coroana pe cap, si vien la cortul lui Tomsa. Aice, in prezenta armatei, a boierilor si a poporimei iesita cu el din cetate, Despot pere ucis de buzduganul lui Tomsa, zic unii cronicari; de palosul unui arab, pretind altii; insa adevarul asupra uciderei sale nu este inca cunoscut.
Perit-au, zice Sincai, in 9 noiemvrie 1563, in varsta de 40 de ani, dupa ce a tiranit doi ani, iar pelea capului sau si pelea capului lui Ioachim Prudentie, umplute cu paie, s-au trimis la Taringrad.
Pe aceste datini, iubite Cantacuzin, am cladit legenda dramatica a lui Despot. Mi-a placut insa a atribui lui Despot ideile ce fiecare om de arme trebuia sa aiba in partile Apusului pe timpul lui Carol-Quint si a lui Papa Pavel, adica ideea de a face parte dintr-o cruciada menita sa libereze crestinatatea de sub jugul otoman. In el m-am incercat a prezenta nu un sumplu ravnitor de putere, ci un ambitios indemn de un tel maret la inceput, insa zdrobit de fatalitate, nimicit in aspirarile lui prin un concurs de imprejurari neprevazute si ratacit prin ameteala inaltei regiuni la care au ajuns.
E lesne a luneca pe povarnisul ce duce de la tron la tiranie cand omul nu stie a se stapani pe sine si cand el nu poate a sta neclintit si rabdator in prezenta piedecilor ce se ridica si namolesc calea vrointei lui.
In scrierea mea am catat pe urma adevarului istoric; am pus in scena personagi contimpurani ai lui Despot, pastrand fiecarui caracterul sau deosebit. Singurile figuri create de mine sunt acele a lui Ciubar-Voda si a fetei lui Motoc, Ana, caci am avut nevoie de dansele pentru tesatura intrigei acestei drame.
Acum, reusi-am sau nu? Aceasta o va decide critica sanatoasa si nepartiala.
Asadar, iubite amice, drama, legenda, poemul dramatic- numeasca-l fiecine cum a vroi - eu il dedic tie, ca unui bun amic care, in tot cursul rapidei mele lucrari, m-ai incurajat si mi-ai dat povete de acele pe care le poate d anumai un om familiarizat cu frumusetile inaltelor literaturi straine.
V. Alecsandri
Amicului meu Printul A. Cantacuzin
Aceasta pagina a fost accesata de 1953 ori.
