Clucerul Alecu Gheorghescu
de Vasile Alecsandri
Iubite amice,
Alaltaseara, pornind de la gara ta, adormisem adanc, leganat de valurile ascutite ale liniilor de fier Strussberg; trei locuri de o parte a vagonului erau la dispozitia capului si picioarelor mele; cand, pe la miezul noptii, ma simtii scuturat de o mana viguroasa: era conductorul care intervenea in favorul dreptului bine platit al unui calator imbarcat la Marasesti; recunoscui dreptatea invocata si ma ghemuiam in limitele tichetului meu, cautand sa apuc de picior somnul ce fugea, cand aud un glas care se ingana in scuze pentru supararea ce-mi adusese si ma silea sa raspund, ca om binecrescut, la asemenea politeta prin cuvintele banale: "Nu face nimica, domnule", "Eram destept", "Sunt foarte bine", "Nu dormeam", "Erai in dreptul dumitale" etc.
Dar noul venit incepu o conversatie:
- stii, cucoane Iancule, ca nu te mai cunosteam? Ai albit de tot de cand nu te-am mai vazut.
La aceste cuvinte, simtindu-ma cam atins la amorul meu propriu, ii raspunsei cu oarecare amaraciune:
- Dar imi pare, domnule, ca barba dumitale nu are nicidecum dreptul d-a invidia pe a mea, ca este, mi se pare, si mai lunga, si mai alba.
- Ce are a face! imi riposta el, dar dumneata esti un copil pe langa mine.
Noul-venit era un batran bine conservat, grascean si rumen la obraz, caruia nu i-as fi dat nici sasezeci de ani.
- Eu te-am mai sculat o data din somn; eram tanar atunci si d-ta erai copil ca de vro opt-noua anisori. Cuconul Tache, raposatul tatal dumitale, era ispravnic la Focsani; eu am fost trimis de am ridicat in fiare pe clucerul Alecu Gheorghescu, tovarasul dumnealui la ispravnicie. P-atunci erau cate doi ispravnici de fiecare judet, unul peste partea administrativa si celalalt pentru partea judecatoreasca, si amandoi ispravnicii in pricini grele judecau impreuna, formand un fel de tribunal. Ce vremuri erau pe atunci! Clucerul Alecu facuse mancatorii, abuzuri sau prevaricatiuni, cum se zice astazi...
intelegi, amice, ca la aceste cuvinte somnul meu, dulcele meu somn, a zburat in fuga mare, si nici nu m-am mai gandit a-l prinde. si, in loc de a inchide pleoapele, am dat drumul limbei, incepand la intrebari:
- Ia spune-mi, ma rog, cum ai ridicat in fiare pe acel ispravnic?
- Eram edecliu si aveam odaie in curtea domneasca alaturi cu odaia lui tufecci-basa, langa ogeacul neferilor; la stanga, sub scara, sedea raposatul Maciuca, Dumnezeu sa-l ierte, bas-ciohodar si mana dreapta a lui voda, cum s-ar zice astazi, intaiul aghiotant domnesc, om drept si plin de bun-simt.
intr-o noapte, dupa slujba curtii, ma asezasem pe somn, cand numai ce aud ciocanind la usa si un glas care-mi striga: "Te cheama voda". Nu stiu nici cum am sarit din pat, nici cand m-am imbracat; intr-o clipa imi trantisem cizmele cele galbene, binisul, legatura la cap si hangerul la brau, si eram la usa iatacului domnesc. Bas-ciohodarul tocmai iesea din odaie de la voda si-mi zise repede: "Ai mai iute, ca te cheama voda, si sa te vad, Niculae!"
Raposatul Maciuca era oltean ca si mine si putintel cam ruda dupa mama.
Cand am intrat in iatac la voda, era sapte ceasuri, sau, cum s-ar zice astazi, o ora dupa miezul noptii. Voda era cu ghicelic de noapte pe cap si cu o scurteica lunga de pambriu verde, imblanita cu pacea de samur; o faclie galbena ardea intr-un sfesnic mare de argint dinaintea icoanelor. Cum intru in odaie, voda se intoarce catra mine si-mi zice cu un glas gros si rastit:
"Tu esti Niculae Paunel?"
"Eu, maria-ta."
"De mult esti la curte?"
"Numai de un an, maria-ta".
"Maciuca mi-a spus ca esti harnic si cinstit. Ce slujba ai indeplinit pan-acum?"
"Nici una, maria-ta, decat ca acum trei luni am intovarasit pe nenea Negreanu tufecci-basa, cand a prins pe Ghita Cutui".
"Ia plicul de pe mescioara, pecetluieste-l cu pecetea de pe tavita cu calimarile si sa plece indata la Focsani, sa-l dai in mana nepotu-meu Tache, ispravnicul, fara sa te simta nici pasarea maiastra. Baga de seama ca ai sa-mi aduci pe clucerul Alecu Gheorghescu in fiare; poimane pe vremea asta sa fii cu el la scara domneasca. De cumva ti-o scapa, mai bine sa te duci sa te ineci decat sa dai ochi cu mine".
Grigorie-voda Ghica era un om maruntel, barba potrivita in aparatoare si canita, mai mult rosie decat galbena, mustatile rosii trase in jos si despartite sub nas prin doua-trei muchi de brici, ras pe obraz pe langa barba; ochii vii, glas rastit si gros; el era un om cu foarte putina invatatura si trecea intre boieri ca unul din cei mai neinsemnati, desi fusese de mai multe ori aga, spatar si chiar vistier si ban mare.
El s-a suit pe scaunul domniei la 6 octobre anul 1822, trei ani dupa vestitul Caragea si indata dupa zavera, dupa uciderea slugerului Tudor, eroul care, indignat de jafurile oamenilor lui Ipsilant - cari din insurgenti in contra turcilor se prefacusera in cete de hoti, pradand drumurile si mosiile - intrase in corespondenta cu Silistra valesi prin cancelarul consulatului nemtesc, batranul Udriski, aratand turcilor ca razvratirea din tara Romaneasca nu era in contra turcilor, ci in contra fanariotilor cari saracisera pe bietii locuitori. Atunci chehaia-beg, care si intrase in Bucuresti cu ostire turceasca, a invitat pe boierii cari mai ramasese in tara sa trimita pe cativa dintr-insii la Poarta, ca sa arete sultanului pasurile tarii. Adunandu-se intre dansii, ei au ales pentru aceasta misiune pe banul Barbu Vacarescu, pe logofatul Mihaita Filipescu si pe banul Grigorie Ghica, cari, ajungand la tarigrad si espunand starea tarii si trebuintele ei, sultanul a numit pe banul Grigorie Ghica domn, deodata cu Ionita Sturdza in Moldova. Poarta nu mai avea incredere in fanarioti. Ghica Grigorie, viind la domnie, a gasit tara secata cu totul in belsugul ei, inecata in datorii; boierii si negustorii pribegiti in toate partile si rascoale pretutindeni: in sate, in orase si pe drumuri.
Ghica Grigorie, care-si iubea tara, a luat sarcina de-a starpi jafurile boierilor si ale ciocoilor, cari de la Caragea ajunsese fara frau; capul nu-l taia prea mult, dar cand avea cate o pricina grea, chema de se sfatuia cu trei oameni: cu vornicul Costache Campineanu, cluceru Chiriac si cu bas-ciohodaru Maciuca. Dupa ce-i auzea pe fiecare in parte, se culca, dormea un somn bun si pe la miezul noptii se scula, aprindea la candela faclia din Vinerea Pastilor de la epitaf, cadea in genuchi dinaintea iconostasului si se ruga lui Dumnezeu ca sa-l lumineze. Astfel a domnit el sapte ani si ajunsese sa tremure boierii cei rai si ciocoii. Cat a domnit el, a fost bine pentru toti, linistea domnea in tara; panea si carnea buna, ieftina; toata lumea, negustor, meserias si taran, manca, bea si chiuia; veselie pretutindeni. El a deschis scoalele romanesti si a gonit pe egumenii greci.
in noaptea cand m-a chemat voda, mi se facea ziua la posta la sindrilita, in carucioara care se schimba din posta in posta si care ajungea totdeauna numai in trei roate. Pe la aprinsul lumanarilor, in ziua de patruzeci de mucenici, imbracat tiptil, eram introdus ca calugar in odaia raposatului coconu Tache, tatal dumitale; parca-l vaz pe marginea patului, langa scaunul cu doua lumanari de seu in doua sfesnice de alama cu mucari. Condicaru, in picioare, ii citea jalbile, intingand din vreme in vreme condeiul de peana de gasca in calimarile de la brau, ca sa scrie hotararea ispravnicului; indata ce condicarul Nicolae Sprancenatu, cum ii zicea lui Ipatescu, mai in urma barbatul eroinei de la 1848, scrise hotararea ispravnicului, cuconu Tache se uita la mine intrebandu-ma:
"De la schit esti, parintele?"
"Sunt de la Poiana-Marului, am o jalba."
si ma apropiai de mescioara cu lumanarile si-i pusei plicul domnesc in poala, cu pecetea in sus, potrivind sa nu o zareasca condicarul. Ispravnicul, indata ce vazu pecetea, o si recunoscu, dar imi zise:
"Ha, este de la parintele egumen!"
si dete ordin condicarului si stegarului care ma bagase in casa sa ne lase singuri.
Despecetlui plicul cu graba, il citi si vazui ca i se inveseli obrazul si-mi zise:
"Vezi, numai asa daca nu s-or starpi mancatoriile si angaralele, sa se invete minte ciocoii; pana n-o baga cativa in ocna parasita, ei tot cred ca voda glumeste. Clucerul Alecu nu este acum in oras, s-a dus dupa lude in plasa Tohani, dar trebuie sa vie asta-seara; du-te de te odihneste, ca te chem eu la vreme".
Batu in palme si porunci feciorului sa-mi astearna in odaia copiilor; m-am dus de m-am culcat in odaia d-voastre. Sunt d-atunci 55 ani, cucoane Iancule! D-abia ma furase somnul, cand auzii trasnete si pleosnete si doi surugii bataiosi cari urlau de ti se parea ca canta; peste un minut auzii si glasul lui cuconu Tache:
"Ai, scoala, c-a venit cluceru".
Porniram amandoi pe jos spre casa clucerului, la care, in urma noastra, ceausul de slujitori insiruia oameni de jur imprejur; cand ajunseseram in pridvor, cuconu Tache intra in casa zicandu-mi:
"Asteapta aci pana te-oi chema eu, si atunci sa intri in odaie cu doi stegari".
Din pridvor se vedea pe fereastra foarte bine in odaia clucerului, luminata cu trei parechi de lumanari; o gramada de mosafiri se si asezasera la ghiordum cu cluceru in mijloc rasturnat pe sofa. Cand intra cuconu Tache, se sculara toti in sus, dar dumnealui lua pe cluceru de mana si-l trase in odaia d-alaturi; dupa vro cinci minute auzii ca ma cheama, ma luai indata dupa glas si intrai in iatacul boierului. Cluceru tinea porunca domneasca in mana, si dintii ii clantaneau in gura. Cum intrai, cuconul Tache imi zise: "indeplineste porunca lui voda".
Atunci luai fiarele din mana stegarului, ma plecai si le pusei clucerului de picioare; in cinci minute eram pe drum cu doua carucioare de posta, intr-una eu cu ispravnicul in fiare, si in cealalta doi arnauti cu pistoalele incarcate, carora li se dedese porunca sa dea sa-l omoare daca o cauta cumva sa scape.
Cand ieseam din Focsani, rasarea luna; nici gura de surugiu, nici plesnitura de bici, dar carucioarele mele fugeau ca naluca cu umbra dupa ele si seara, cand batea meterhaneaua, ma dam jos din carucioara si intram cu ispravnicul meu in odaia lui Maciuca, unde am asteptat pana s-a sculat voda de la masa, pana s-a culcat beizadelele, s-a osteiat lumea din curte si au iesit una dupa alta calestile cu masalale a spatarului, a aghii si a ispravnicului de curte; atunci intra raposatul Maciuca si-mi zise: "Ai sus".
Cand am intrat in odaia lui voda, Maciuca inainte, dupa el cluceru cu fiarele de picioare si eu dupa dansul, voda, care sta rasturnat pe sofa cu manile incrucisate sub cap si cu picioarele unul peste altul gramadit, se scula drept in picioare si, adresandu-se rastit si necajit catre cluceru:
"Nu ti-e rusine, sluga necredincioasa si boier zacas!"
si, intorcandu-se catre mine, imi zise:
"Te fac divictar".
Maciuca imi facu semn sa ies si cand trecui pe langa dansul imi zise incet:
"Trimite-mi sus patru ciohodari".
Ce s-o mai fi petrecut dupa aceea nu stiu, dar, dupa ce m-am culcat, pare ca auzeam prin somn un glas care se vaita strigand: "Iarta-ma, maria-ta! Cine o mai face ca mine ca mine sa pata".
A doua zi pana in ziua, clucerul era pornit surghiun la Snagov, cu camasa pecetluita pe el, si a ramas acolo pana la venirea muscalilor.
Cand eram pe la 1829 la Craiova, l-am vazut de gat cu generalul Roth, juca carti cu miile de galbeni, caci era peste proviant.
Clucerul Alecu Gheorghescu
Aceasta pagina a fost accesata de 3313 ori.
