Suvenire din viata mea
de Vasile Alecsandri
Familia mea este originara din Venetia.
Pe timpul cand aceasta republica era in stralucire, un strabun al meu, om cu inima indrazneata si cu spirit cavaleresc, veni in Moldova, se puse cu a lui spada in serviciul tarii, se casatori cu o romanca si deveni obarsia familiei Alecsandri.
in una din calatoriile mele, am descoperit mai multe persoane cu acelasi nume in Venetia, in Padova si in Ferara.
Parintele meu, vornic Vasile Alecsandri, om de o mare intelepciune, de o probitate rara si inzestrat cu simtiri generoase, a stiut a-si crea singur o avere insemnata si o pozitie inalta in patria sa. Maica mea, suflet nobil si ingeresc, Elena Cozoni, era asemene de origine italiana. Nascuta in targul Ocnei, maica-mea avu sapte copii, dintre care cinci fete si doi baieti. Din toata familia mea, astazi ne gasim ramasi pe lume numai fratele meu Iancu si eu!
Sunt nascut in Bacau, la anul 1821, luna iulie, in timpul revolutiei grecesti ce a izbucnit mai intai in Moldova sub comanda printului Ipsilanti. tara fiind pe atunci in prada eteristilor greci si a ienicerilor, parintii mei fura nevoiti a se adaposti in codri, cu copiii lor si cu cativa servitori credinciosi.
Nasul meu a fost fratele maicii mele, Mihai Cozoni, om viteaz, vanator vestit in Muntii Ocnei, care, intrand in oastea lui Ipsilanti, ca sutas, muri cu arma in mana la Draguseni, in Valahia (vezi balada Andrii Popa).
Suvenirele mele din copilarie intrevad ca prin vis privelisti campenesti dominate de un par salbatic, o casuta mica in Iasi, in care locuise familia mea, si figurile unor tigani sclavi ce tremurau dinaintea mamei Gafita, o jupaneasa de casa, in care maica mea avea toata increderea, si dinaintea barbatului ei Gheorghe Ciolacu, un grec de la Hio, ciunt de o mana, si care era vataf. Amandoi erau tipul cel mai adevarat de servitori credinciosi ce cu vremea fac parte din familie. Mama Gafita m-a crescut pe brate-i si mos Gheorghe m-a invatat a vorbi greceste. Mi-am facut cele intai studii la calugarul Gherman, amic al casei (el a dat lui Grigore Ghica voda manuscriptul lui sincai), si mai tarziu am intrat in pansionatul dlui Victor Cuénim, un soldat din armiile lui Napoleon, ratacit si ramas in Moldova. in timpul cat am petrecut la el, cea mai mare placere a mea, cand sunau orele de recreare, o gaseam in privirea dealurilor inverzite ale Socolei. Vederea orizontului imi insufla dorinte de zburare. Sosirea randunelelor, trecerea cardurilor de cocori pe albastrul cerului imi produceau un neastampar sufletesc ce intriga foarte mult pe bravul soldat al lui Napoleon.
in vara anului 1834, dl Cuénim dusese scolarii sai ca sa petreaca vacantele pe malul Prutului; satul in care ne gaseam era despartit de acest rau prin o mica padure de copaci grosi si rari. imi placea a ma rataci la umbra lor, caci imi inchipuiam ca eram, intr-o insula salbatica, Robinson Cruzoe. Ma furisam pe dupa copaci cand ajungeam pe malul apei si priveam cu oarecare grija cazacii ce treceau pe celalalt mal, calari pe caii lor mici si inarmati cu lanci lungi. Umbrele lor se prelungeau pe fata apei si cantecele lor rasunau puternic in padure.
(Mircesti, mai 1865)
Suvenire din viata mea
Aceasta pagina a fost accesata de 2937 ori.
