Margarita - Partea 6
de Vasile Alecsandri
Plecand in faptul zilei de la Agapia, tanarul calator se duse la Varatic, alta manastire de calugarite, asezata in poalele unui munte, apoi trecand prin satul Baltatesti, el sui Dealul Doamnei, se cobori la Hangu, si acolo lua o pluta ca sa mearga la Piatra pe apa Bistritei. El facu aceasta primblare incantatoare fara a fi distras din tristele cugetari care ii framantau mintea, caci in acea frumoasa perioada a vietii, unde inima omului domneste in toata suveranitatea sa, lumea se lumineaza si se intuneca dupa starea inimii. Un cantec poporal zice:
Inima-i voioasa,
Lumea-i luminoasa.
De la Piatra, Alexis se decise a merge la mosia unde se gasea Margarita de cateva zile. El sosi acolo pe o minunata dimineata de primavara si se cobori in gradina pentru ca sa astepte momentul fericit in care va vedea pe iubita lui singura, caci asta data barbatul ei era absent. Dupa o ratacire prelungita prin aleile si prin desimea parcului, el cazu pe o laita la umbra unui stejar batran si cerca in zadar sa aline bataile inimii sale; minutele-i pareau lungi, verdeata naturii posomorata, cantecul pasarilor monoton, cand deodata, prin un efect magic, totul se inveseli in ochii lui! Soarele deveni splendid, verdeata frunzelor si a gazonului se inviosa, ciripitul pasarilor se schimba in armonie placuta, caci Margarita intrase in gradina.
imbracata intr-o rochie alba de gaza, tanara femeie venea iute prin o alee nisipita si stralucea ca o aparire cereasca in umbra deasa a copacilor. Alexis, uimit, se scula si se repezi inaintea ei, mainile lor se stransera tremurand si ochii lor se umplura de o lumina aurita.
— Ai venit, zise ea cu glas febril, inima-mi spunea ca ai sa vii!...
— Am venit, raspunse el, caci nu mai puteam trai fara sa te vad. Zicand aceste, ei se apropiara de un boschet si se pusera pe banca. Cine poate inventa o limba atat de expresiva care sa fie in stare de a descrie lamurit simtirile sufletelor lor, cand ei se vazura amandoi singuri in misterul acelui boschet de flori? Bucuria, mirarea, uitarea suferintelor trecute, imbatarea fericirii prezente si chiar o tainica timiditate se concentrau la un loc cu aspirarile cele mai infocate ale amorului. Tacerea lor avea o elocventa nerezistibila, si privirile lor aveau electrice luciri.
— O! Margarita, scumpa Margarita! zise in fine Alexis; as vrea sa mor in momentul acesta, pentru ca nu cred sa gasesc in viata mea alt moment mai divin. Dupa atatea suferinte te vad singura, te admir in deplina libertate si pot sa-ti spun cat te iubesc si cata inraurire ai asupra soartei mele...
— Ah, amicul meu! replica Margarita cu tristete; daca ai muri, nu mi-ar ramanea multe zile de trait!... caci sunt foarte nenorocita, si datoriile mele de sotie nu-mi permit a realiza visul inimii mele. Ma iubesti, Alexis, o stiu, si aceasta este singura mea mangaiere in viata, insa... Ea tacu si pleca capul plangand.
— Te inteleg, iubita mea; legaturile casatoresti nu-ti permit a dispune de soarta noastra; ele sunt ca niste ziduri nalte, care ne despart pentru totdeauna... Ce-mi ramane dar de facut mie, care nu pot suferi mai mult viata fara tine? Sa sed in tara ca sa fiu necontenit martorul fericirii altuia? Nu, nu-mi simt destula marinimie pentru asemene sacrificiu, nici destula putere pentru a rabda asemene chin.
— si ce ai de gand sa faci? intreba ea, ridicandu-si ochii plini de lacrimi.
— Nu-mi ramane decat sa ma departez de tine si sa ma duc in fundul lumii!
— Iar sa ma lasi singura? striga ea, apucandu-l de brat cu o miscare convulsiva, iar sa te arunci in valurile periculoase ale vietii vagabonde? Ce-oi sa ma fac eu in lipsa ta, cand stii ca de cand mam maritat nu am nici o multumire alta decat aceea de a te vedea din vreme in vreme?
— Asculta-ma, draga Margarita, replica Alexis, cuprinzand-o cu bratele si lipind-o de inima lui, numai Dumnezeu stie cata iubire mi-ai inspirat si cata amara desperare se aduna in mine cand gandesc a ma departa de tine; dar ceea ce vreau sa afli este ca te iubesc de o mie de ori mai mult pentru tine decat pentru mine si ca nici un sacrificiu pe lume nu m-ar opri de a-ti asigura linistea si a-ti feri reputatia de clevetirile strainilor.
— si ce-mi pasa de clevetirile lor, striga Margarita; amorul nostru e mai presus decat rautatea oamenilor. Tu ma iubesti, Alexis... lumea imi este indiferenta.
— Te iubesc cum meriti de-a fi iubita, scumpa mea! ca pe o fiinta ingereasca, care a desteptat in sufletul meu cele mai gingase si mai nobile simtiri. Amorul ce ai aprins in mine a deschis inaintea mea raiul unei fericiri la care nu-mi este permis de a aspira, caci in poarta acelui rai sta ingerul virtutii, bland si frumos ca tine. Tu ai facut pentru mine ceea ce numai providenta era in stare sa faca, mi-ai dat o noua viata, si eu nu pot sa-ti arat recunostinta mea decat numai prin sacrificiul inimii mele. Trebuie sa fug de tine pentru ca sa raman demn de tine.
— Nu vreau! Nu vreau sa ma lasi singuratatii! Nu vreau sa ma parasesti prada suferintei! suspina Margarita, plecandu-si capul pe umarul lui Alexis. Uimit, nebun de dragoste, tanarul depuse o infocata sarutare pe fruntea iubitei sale. La acest contact fierbinte ea se trezi din ameteala ce o cuprinsese, se smuci din bratele lui Alexis si, cu ochii rataciti si cu glasul tremurator, ea zise:
— Ai dreptate... trebuie sa ne despartim... de ai ramanea mai mult, simt ca as fi pierduta... Adio! si vru sa se departeze. Alexis o tinu de mana.
— Adio! adauga el. Adio pentru totdeauna!
— Pentru totdeauna!... Ah! Alexis, acest cuvant e moartea pentru mine! si, nemaiputand rezista indemnului inimii sale, Margarita se arunca in bratele lui Alexis. Buzele lor se inclestara intr-o lunga si voluptuoasa sarutare. Sufletele lor se intalnira in acel dulce sarutat, si soarele straluci mai splendid pe limpedele senin al cerului. in curand, Alexis lua calea strainatatii!
Margarita - Partea 1
Margarita - Partea 2
Margarita - Partea 3
Margarita - Partea 4
Margarita - Partea 5
Margarita - Partea 6
Margarita - Partea 7
Margarita - Partea 8
Aceasta pagina a fost accesata de 2565 ori.
