Calatorie in Africa : Tuluza, Nima, Marsilia
de Vasile Alecsandri
E un spectacol foarte curios pentru un calator de a asista la desteptarea unui oras si de a-l surprinde in toaleta de noapte.
Cum incepe ziua a se ivi, orasul incepe a bui de niste sunete surde si departate, care incet-incet se tot maresc ca fluxul marii.
Ici-colea, se arata cate un om de-abia desteptat din somn si care trece repede si dispare ca o stahie in umbra deasa a strazilor. Unde si unde cate o fereastra sau cate o usa de magazie descopera forme omenesti invelite in halaturi si incoronate cu scufii de noapte; iar cu cat lumina creste, strazile se umplu de suflete ca un mare furnicar.
Toate casele dau drumul afara unui numar de locuitori care se raspandesc prin oras si, lucru demn de insemnat! deodata, ca si cand ar fi iesind din pamant, se inainteaza din toate partile multime de vite, de carute si de oameni incarcati cu provizii.
Atunci vuietul se preface in zgomot; mii de glasuri, mii de racnete se ridica in vazduh, unindu-se cu tropotul cailor si cu durduitul carelor pe paveaua orasului. Unii striga marfa ce au de vandut, altii se sfadesc pentru pret si toti delaolalta ascutesc glasurile lor; iar mai ales daca in acel valmasag vine de se adauge si ragetul magarilor incarcati cu panere pline de legume; daca in vremea acestui concert asurzitor se intampla sa treaca pe ulite un regiment de soldati condusi de sunetul darabanelor, apoi nu-ti ramane alta de facut decat sa-ti astupi urechile si sa impungi de fuga in lume.
De la ferestrele otelului in care ma oprisem si care se afla pe piata Capitolului, am asistat la un asemene spectacol. Acea piata mare, din pustie ce era cand sosiram in Tuluza, se acoperi in curand cu sute de panere pline de provizii si cu o poporatie intreaga de precupeti veniti de la tara. Un ocean de verdeturi se intindea sub ochii nostri, si gramezi nalte de oua se ridicau in mai multe punturi ale pietei, ca niste stanci de marmura alba; dar peste doua ore, oua si verdeturi, pasari si poame, intr-un cuvant, toate acele provizii se facura nevazute, caci sute de servitoare si de bucatari se aruncasera asupra lor ca un nor de lacuste pe un lan de grau verde.
Englezul meu privea aceasta scena cu o nespusa melancolie omeneasca! Cea dintai grija a omului, cea mai neaparata nevoie a acestei fiinte, ce se crede de neam ingeresc, este a se indopa ca oricare alt dobitoc. Stomacul este tiranul omenirii!
Eu faceam alt soi de observari mult mai putin filozofice, dar totusi intristatoare. Privind marimea pietei si regula care prezida la vanzarea proviziilor zilnice ale orasului, imi aduceam aminte de medeanul glodos al Sfantului Spiridon din lasi, unde, cand vezi carnea zvarlita pe tarabi si poamele ascunse intr-un nor negru de muste, iti vine sa te hotarasti a muri de foame!
Vestitul Capitol al Tuluzei nu raspunde nicidecum la ideea ce naste numele lui, caci, departe de a avea vro asemanare cu monumentele romane, el este un simplu palat ca toate palaturile moderne si serveste de curte judecatoreasca. in sanul sau gagaieste claia vorbareta a avocatilor, de dimineata si pan-in seara. Avocatii din Capitolul Tuluzei tin locul gastelor care au scapat Capitolul Romei.
Tuluza e un oras destul de mare si frumos, asezat pe malul Garonei. Numele acestui rau este foarte cunoscut in Franta, caci locuitorii de pe malurile lui au reputatia de a fi palavragii. Gascon sau copil al Garonei insemneaza fanfaron. Cu toate acestea, Garona e un rau maret si are destula apa pentru ca sa-si poata spala copiii de asemene pata.
in alergarea noastra prin oras, dam fara veste de o alee larga de copaci, care este locul favorit de primblare al tuluzenilor. in capatul ei, asistam la ridicarea statuii lui Paul Riket, planuitorul canalului de Langedoque, ce uneste Oceanul cu Marea Mediterana.
Ferice de acei care, intr-o tara ca Franta, castiga recunostinta natiei; numele lor este inscris pe marmura si pe bronz, ca un titlu de glorie pentru patria lor. Cand oare romanii vor indeplini datoria lor de a ridica statui acelor eroi care, prin faptele lor marete, au adus stralucire neamului romanesc?
Plecam din Tuluza pe la amiaza, si a doua zi, la 6 ore dimineata, sosim buni teferi la Montpellier, de unde, far-a pierde vreme, ne indreptam spre Nima cu drumul de fier, trecand pe la Arlu si Boquer, doua orase vestite in Franta, cel intai prin frumusetea femeilor si cel al doilea prin frumusetea iarmaroacelor.
Nima a fost in timpul domnirii romanilor in Galia un oras mare, frumos si impodobit cu o multime de monumente ce ii meritasera falnicul nume de a doua Roma. Patru secole intregi Nima a inflorit sub ocrotirea imparatilor: Cezar August, Agripa, Caius si Lucius Cezar, Traian si Adrian; dar numeroasele navaliri de barbari, in al V-lea secol, si luptele crancene cu vandalii si cu vizigotii, precum si chiar cu maurii, care biruisera Spania, au despoiat-o de toate averile sale.
Un sir de crai barbari, precum: Enric, Alaric, Almaric, Teodoric, Hilderic, veniti de la miazazi, si altii veniti despre miazanoapte, precum: Zama, Ambiza, Abderam, Iusif, Amozoz etc., au cazut asupra ei ca un card de lupi flamanzi si au ruinat-o de tot.
E un lucru surprinzator cum s-au mai putut pastra ruinele ce se vad in ziua de astazi si care servesc de martori ai marimii, ai puterii si ai geniului romanilor. Privelistea acelor gigantice ramasite ale unei civilizatii pierdute umple sufletul de o adanca admirare si il face a se inchina dinaintea maretei umbre a trecutului.
Mare popor a fost acela care a lasat in urma-i asemene mari si glorioase monumente!... si in ochii mei el are un prestigiu mult mai ademenitor, caci se numea poporul roman. Cat de puternici au fost parintii! cat de cazuti sunt coboratorii lor!
De-o durere fara margini al meu suflet e patruns
Cand gandesc ce-am fost odata si-n ce stare am ajuns!
Monumente uriase! martori de-un maret trecut!
Plang, jelesc cu-amaraciune a romanilor cadere,
insa sufletu-mi e mandru la a voastra revedere,
Cand masor eu inaltimea de la care am cazut!
Dintre toate monumentele romane din Nima cele mai demne de insemnat sunt:
Arenele. - Amfiteatrul rotund, lucrat in piatra sapata, si care servea pentru spectacole publice. El putea sa cuprinda in sanul sau 40.000 de privitori si este cel mai bine pastrat dintre toate Colizeele vechi.
Casa cvadrata. - Templu ornat cu coloane elegante si cu sapaturi minunate; o capodopera de arhitectura antica.
Turnul Magnus, Templul Dianei, Baile Romane. - Cel dintai, asezat pe culmea unui deal ce domneste asupra orasului, iara celelalte doua, aflatoare in capatul gradinii publice. Toate merita de a veni cineva cat de departe spre a le vizita.
Savarsind vizitarea orasului Nima, ne suim iara in vagoanele drumului-de-fier si, dupa o calatorie de 6 ore prin campiile Proventiei, sosim noaptea la Marsilia si tragem la otelul „Coloniilor".
Marsilia este portul cel mai insemnat al Frantei si chiar al doilea oras dupa Paris. Cateva strazi ale sale, si mai cu seama acea numita Canebiera, sunt demne de a figura in capitala. Marsiliezii se falesc atat de mult de orasul lor, ca zic: „Daca Parisul ar avea o Canebiera, ar fi o mica Marsilie". Adevarul este ca, daca Parisul ar avea portul Marsiliei, ar fi cel intai oras din lume, sub toate privirile.
Oricat de pompoasa este pretentia marsiliezilor, trebuie sa marturisim ca orasul lor este frumos, insufletit si foarte vesel. Miile de corabii ce intra si ies din porturile lui ii dau o miscare comerciala din cele mai importante si ii aduc o poporatie de treacat foarte curioasa. Calatorul ce se primbla pe cheiurile portului si in strazi apropiate de mare intalneste tipuri de tot soiul, costumuri din toate tarile si aude rasunand la urechile sale toate limbile de pe fata pamantului.
in Marsilia are cineva prilej si de-a face avere prin comert, si de a o cheltui in petreceri, caci el poate g[...]n sanul ei toate inlesnirile unei vietuiri de lux si de placere. Primblarile sunt frumoase, mai cu seama acea numita Prado, care se intinde pana la malul marii, trecand prin un sir de gradini si de case de vara foarte placute. Teatrele sunt bune; cafenelele ornate dupa modelul celor din Paris, si magaziile pline de marfa pariziana.
Cat pentru mine, primblarea mea favorita era pe marginea portului, unde mergeam in toate zilele de priveam, ore intregi, formele diverse ale corabiilor si lucrul marinarilor ce incarcau sau descarcau marfuri. Fiecare din ele infatisa inchipuirii mele tarmurile de unde venise si ma facea sa visez la acele locuri necunoscute mie. Langa un vas din India se inaltau catargurile unei corvete americane; aproape de un vapor englez se legana o corabie spanioleasca; mai departe flutura pavilionul norvegian, langa pavilionul roman: si toate la un loc alcatuiau un soi de harta geografica ce imi atragea privirile cu o putere magnetica si imi insufla tainice dorinte de a urma zborul lor pe valurile marii. Mai cu seama o mare corabie franceza, noua, sprintena si cocheta ca o sirena, imi fermeca mintile prin forma ei usoara si eleganta. Ea era gata a pleca la Ceilan, raiul Indiei!... La Ceilan!... Ma mir, zau, cum de ma aflu inca in Europa!
Planul nostru era de a vizita toata coasta Spaniei si de a ne imbarca pe unul din vapoarele ce fac voiajul intre Marsilia si Lisabona, trecand pe la Barcelona, Valencia, Almeria, Alicanta, Malaga si Gibraltar; dar fiindca nu se afla nici unul din acele vapoare in port, nevoind a pierde vro 15 zile, asteptand in Marsilia, ne hotararam a pleca de-a dreptul la Gibraltar, pe vaporul englez „Livorno", comandat de capitanul Campbel.
Asa, la 23 septembrie, amicul meu si eu, sprinteni, veseli si cu palarii de Panama pe urechi, luaram o barca care ne duse la vapor prin un dedal de corabii. Acest vas era incarcat cu poloboace de pucioasa si cu balerci de rachiu, doua materiale aprinzatoare, care, de-ar fi luat foc in mijlocul marii, am fi ars intr-o clipala si ne-am fi stins de pe fata pamantului! Din aceasta cauza, vro doua familii spaniole, ce erau sa plece cu noi, ramasera la Marsilia, preferand a astepta alt vapor mai sigur.
- Ce hotarasti? ma intreba englezul meu, cand ne suiram pe „Livorno". Mergem cu vaporul acesta?
- Mergem; de-a lua foc corabia, nu vom avea lipsa de apa.
- Care vrea sa zica, de-om scapa de foc, nu vom scapa de apa. Foarte bine; hai, intr-un noroc.
- Hai, caci norocul tine cu cei nebuni.
Pe la 6 ore dupa amiaza, capitanul se suie pe puntea de langa hornul masinii si incepe a da ordin de plecare, indata marinarii trag ancora; masina se pune in miscare, si carmaciul se aseaza la roata carmei. Capitanul Campbel striga ol rait! si corabia, supusa puterii aburilor, luneca pe nesimtite intre celelalte vase gramadite in port; ea ajunge in curand la gura portului, fortificata cu doua cetati pline de tunuri, iese si se indreapta spre orizontul nemarginit, lasand in urma-i o lunga coloana de fum negru.
Adio, Franta iubita!... Ma departez de tine si D-zeu stie de te-oi mai vedea, caci masina vaporului poate sa se sparga de vro stanca ascunsa sub valuri; caci pucioasa si spirtul pot sa ieie foc... si, oricum s-ar intampla, marea sta gata sa ne inghita. Dar, intr-un noroc! fie ce-a fi!... A revedere! Franta frumoasa si multiubita!
Calatorie in Africa : Tovarasul meu de drum
Calatorie in Africa : Malposta
Calatorie in Africa : Tuluza, Nima, Marsilia
Calatorie in Africa : Pe mare
Calatorie in Africa : Muntele de foc
Calatorie in Africa : Cel intai pas in lume
Calatorie in Africa : Tanger si Maroc
Calatorie in Africa : De la Tanger la Tetuan prin muntii Uadras
Calatorie in Africa : De la Tanger la Tetuan prin muntii Uadras - continuare
Aceasta pagina a fost accesata de 3282 ori.
