Visul lui Petru Rares
de Vasile Alecsandri
Legenda
I
Jos in vale, pe Barlad,
Lang-a Docolinei vad,
Nimerit-au, poposit-au
Si de noapte tabarat-au
Zece care mocanesti
Cu boi albi falcienesti.
De tot carul zece boi,
Injugati doi cate doi;
Boi cu coarne ascutite
Si copite potcovite,
Boi de frunte si manati
De flacai toti inarmati.
Iar in care ce avut,
Ce merinde-s de vandut?
Pesti de apa curgatoare
Si de apa statatoare.
Cu navodul pescuiti
Si cu undita unditi.
Dar merindele-s in cui?
A lui Petrea Majalui,
Care-i om de omenie
S-ar fi bun chiar de domnie
Dac-ar pune Dumnezeu
Tot omul la locul sau!
Iata-l colo jos lungit,
Intr-o burca invalit,
Langa focul de nuiele,
Unde ard, jupiti de pele,
Patru miei de la Ispas
Pentru pranzul de popas.
Focul palpaie mereu,
Ros ca limba unui zmeu;
Si pe culmea luminata
SI prin tabara-asezata
Se vad boii la un loc,
Tintind ochii lor spre foc.
Ard nuielele trasnind,
Creste para scanteind.
Impregiuru-i, ca o roata,
sede argatimea toata:
Numai Petrea nu-i in rand;
El deoparte sta pe gand.
Unul zice:„Mai voinici!
Auzit-ati voi pe-aici
De biet domnul stefanita,
Ce-a fost om de mare vita,
C-a murit cu zile-n sin
In cetate, la Hotin!”
Toti fac cruce-ncremenind!
Un batran zice, zambind:
„A murit? Domnul sa-l ierte!
De-acum sa vedeti voi certe,
Lupte, vrajbe-ntre boieri
Pentru scaun si averi!”
Atunci Petre ia cuvant:
„Asa-i randul pre pamant!
Cine-i slab, vrea a fi tare,
Cine-i mic, vrea a fi mare,
Caci domnia-i dulce pom
Care farmeca pe om!”
„Fie bine, fie rau,
Da-ne-ar sfantul Dumnezeu
Un alt stefan la domnie,
Sa iesim la vitejie!”
Astfel toti raspund cu dor,
Si adorm in somn usor.
II
Focul tabarii s-a stins,
Neagra umbra s-a intins.
Totul zace-n neclintire,
In adanca amortire;
Numai stelele sclipesc
Si pe cer calatoresc.
Miezul noptii s-a ivit
Si prin lume-a raspandit
Ceata visurilor dalbe,
Visuri negre, visuri albe
Ce ingana pana-n ziori
Pe sarmanii muritori.
Iar un vis prevestitor,
Abatandu-se din zbor,
Se opreste langa Maja
De-l incanta cu-a lui vraja,
Aratandu-i viu prin somn
Straluciri, mariri de domn.
Cand naluca mamei lui
Pe malul Ialpaului
Se arata lin si-i zice:
„O! de sanul meu ferice,
C-a purtat si a nascut
Domn viteaz si priceput!”
Cand un vultur aurit
Sus, pe cerul innegrit,
Lucind falnic ca un soare,
Zicea:„Petre, fratioare,
Cat de nalt e zborul meu,
Mult mai nalt va fi al tau!”
Cand un lant intins de munti
Cu-ai lui codri desi, carunti,
Se-nchinau voios in cale;
Si din munte si din vale
Zvon de glasuri cuvanta:
„Sa traiesti, maria ta!”
Petre Maja, - adimenit,
Din somn dulce s-a trezit.
O! minune! ce sa vaza
In a zilei alba raza?
Vede-acum cu ochi deschisi
Ce-a vazut cu ochi inchisi.
Pe cel camp, lung, inverzit,
Vine visul implinit!
Pe colnice, pe-a lor coaste
Se coboara-o mandra oaste
Cu trei steaguri de osteni
Si trei cete de curteni.
Mandrii-s bravii calareti
Pe-armasarii soimuleti!
Stralucind la foc de soare,
Ca-ntr-o zi de sarbatoare,
Ei in tabara s-opresc
si lui Petru-asa graiesc:
„Petre-Maja-ntru multi ani!
Noi curteni si capitani,
Fost-am, fost trimisi cu bine
Din Suceava catra tine
Ca sa-ti zicem tie-asa:
Sa traiesti, maria ta!
De cand Voda la Hotin
A murit cu zile-n san,
Tara este-n vaduvie.
Ea se-nchina, se da tie,
Ca sa-i fii tu mire bland,
Domn viteaz, dup-a ei gand.
Iata deci ca ne-nchinam
Si-n glas mare iti uram:
Sa traiasca-a a ta marire
Ani multi plini de stralucire
Pentru-a tarii bun noroc,
Pentru-a dusmanilor foc!”
Petre zice: „Buni sositi!
Pace voua, soli iubiti!
Iara voi ce-ati slujit mie,
Fetii mei de argatie,
Luati tot ce este-al meu...
Asa-i dreptul, asa vreu!”
Apoi mandru-nvesmantat,
Pe-un cal sarg incalecat,
Pleaca vesel la domnie...
Fericita calea-i fie,
Caci pe dansul Dumnezeu
L-a pus drept la locul sau!
Lumina, 1863
(Petru Rares - acest domn a fost fiu bastard a lui Stefan cel Mare. Mama lui era vaduva unui pascar; si insusi Petru era cunoscut sub numele de Maja, pana a nu sa sui pe tron.)
Visul lui Petru Rares
Aceasta pagina a fost accesata de 3211 ori.
