Vantul
de Vasile Alecsandri
Vantul e copil zburdalnic, fara mila, nici mustrare,
Care-mpinge-n rea furtuna toate vasele pe mare,
Si, ca lupul dupa turme, se alunga dupa nori,
Si doboara stejari falnici si desfoaie blande flori.
Vantul fura o scanteie si-n girezi el o arunca,
Privind cum se perde rodul unui an intreg de munca,
Apoi merge la copile ce culeg laur de in
Si razand le despleteste, desmierdand albul lor san.
In tuspatru parti a lumei turbat vantul se tot duce,
Ca paganul pe mormanturi rasunand crestina cruce,
Si de-a moriilor blastemuri alungat, fuge nebun
Pintre tufe-ntepatoare si nuiele de alun.
Iar cand el se-ntoarce-n codri, mama lui ce-l tot boceste
Zile-ntregi il scalda-n lapte si de rani il lecuieste ...
– „Nu mai plange, maiculita! zice el, asa cum sant,
Cand sarut ochii lor veseli, se dau fetele in vant!"
Convorbiri literare, 1 februarie 1869
Vantul
Aceasta pagina a fost accesata de 3363 ori.
