Unor critici
de Vasile Alecsandri
Voi, ce catati defecte in scrierile mele
Si intonati fanfare cand constatati in ele
Greseli, imagini slabe, cuvinte ce va par
Lipsite de-armonie, erori chiar de tipar,
Voi, care va dati truda de-a sterge de pe lume
Tot lucrul de o viata intreaga s-al meu nume,
De ce atata ravna s-atatea opintiri
Ca sa aflati in mine a voastre insusiri?
Poetul care canta natura-n inflorire,
Simtirea omeneasca, a Patriei marire,
Chiar slab sa-i fie glasul, e demn de-a fi hulit
Cand altul vine-n urma-i cu glas mai nimerit?
Si oare se cuvine, si oare-i cu dreptate
De a schimba in crime a sale mici pacate?
O! critici buni de fasa, poeti in sapte luni,
Vulturul nu se misca de-un tipat de lastuni.
Oricare pasarica isi are ciripirea,
Ce-n treacat pe-asta lume incanta auzirea,
Naltand un imn la ceruri prin alte imnuri mii
S-adaugand o nota l-a lumii armonii.
Am scris eu multe versuri si poate chiar prea multe,
Dar n-am cerut la nime cu drag sa le asculte,
Nici mi-a trecut prin minte trufas ca sa pasesc
In fruntea tuturora ce-ntruna versuiesc.
E unul care canta mai dulce decat mine?
Cu-atat mai bine tarii, si lui cu-atat mai bine.
Apuce inainte s-ajunga cat de sus.
La rasaritu-i falnic se-nchina-al meu apus.
Iar voi, care asupra-mi sageti tocite trageti,
Cantati, daca se poate, fiti buni si nu mai rageti!
Mircesti, 1888
Unor critici
Aceasta pagina a fost accesata de 5935 ori.
