Steua tarii
de Vasile Alecsandri
Cunosteam odata
Un om ratacit,
Cu mintea furata
De-un gind stralucit.
El se-namorase de-o stea zimbitoare
si-i inchina astfel vorbe rugatoare:
"Dalba stelisoara
A lui Dumnezeu !
Dulce sorioara
Sufletul meu !
Crezi ca vecinicia fara de simtire
Plateste-un ferbinte minut de iubire?
Crezi tu ca departe
De acest pamint
Ai avea tu parte
De-un amor mai sfint,
Mai mare, mai gingas, mai vrednic de tine
Decit adorarea ce-ai nascut in mine?
O ! floare cereasca !
Daca s-ar putea
Ochii-ti sa priveasca
in inima mea,
Ar afla atite simtiri iubitoare
Ce cresc l-al tau nume ca florile-n soare,
Cit vreo lume alta
Nici ai mai dori,
Ci din bolta nalta
Mi te-ai cobori,
Ca s-auzi concertul de armonii line
Ce-mi rasuna-n suflet si soptesc de tine !"
Apoi sta-n uimire
La ceruri privind;
Plingea cu mahnire,
Suspina zimbind,
si cind, despre ziua, fugea blinda noapte,
ii parea c-aude in cer aste soapte:
"Eu a tarii mele
Sint lucinda stea !
De poti, intre ele,
Vina de ma ia.
Fa-te geniu falnic, fa-te soim de munte
Ca s-ajungi la mine si l-a tarii frunte !"
Steua tarii
Aceasta pagina a fost accesata de 2355 ori.
