Steaua tarii
de Vasile Alecsandri
Cunosteam odata
Un om ratacit,
Cu mintea furata
De-un gand stralucit.
El se-namorase de-o stea zambitoare
Si-i inchina astfel vorbe rugatoare:
“Dalba stelisoara
A lui Dumnezeu!
Dulce surioara
Sufletul meu!
Crezi ca vesnicia fara de simtire
Plateste-un fierbinte minut de iubire?
Crezi tu ca departe
De acest pamant
Ai avea tu parte
De-un amor mai sfant,
Mai mare, mai gingas, mai vrednic de tine
Decat adorarea ce-ai nascut in mine?
O! floare cereasca!
Daca s-ar putea
Ochii-ti sa priveasca
In inima mea,
Ar afla atatea simtiri iubitoare
Ce cresc l-al tau nume ca florile-n soare,
Cat vreo lume alta
Nici ai mai dori,
Ci din bolta nalta
Mi te-ai cobori,
Ca s-auzi concertul de armonii line
Ce-mi rasuna-n suflet si soptesc de tine!”
Apoi sta-n uimire
La ceruri privind;
Plangea cu mahnire,
Suspina zambind,
Si cand, despre ziua, fugea blanda noapte,
Ii parea c-aude in cer aste soapte:
“Eu a tarii mele
Sunt lucinda stea!
De poti, intre ele,
Vina de ma ia.
Fa-te geniu falnic, fa-te soim de munte
Ca s-ajungi la mine si l-a tarii frunte!”
Revista romana, mai 1862
Steaua tarii
Aceasta pagina a fost accesata de 2290 ori.
