Serile la Mircesti
de Vasile Alecsandri
Perdelele-s lasate si lampile aprinse;
In soba arde focul, tovaras mangaios,
Si cadrele-aurite, ce de pereti sunt prinse,
Sub palida lumina, apar misterios.
Afara ploua, ninge! afara-i vijelie,
Si crivatul alearga pe campul innegrit;
Iar eu, retras in pace, astept din cer sa vie
O zana dragalasa, cu glasul aurit.
Pe jiltu-mi, langa masa, avand condeiu-n mana,
Cand scriu o strofa dulce pe care-o prind din zbor,
Cand ochiu-mi intalneste s-admira o cadana
Ce-n cadrul ei se-ntinde alene pe covor,
Frumoasa, alba, juna, cu formele rotunde,
Cu pulpa marmurie, cu sanul, dulce val,
Ea pare zeia Venus cand a iesit din unde
Ca sa arate lumii frumosul ideal.
Alature apare un camp de aspra lupta,
Patat cu sange negru acoperit cu morti.
Un june-n floarea vietii strangand o spada rupta
Tinteste ochii vestezi pe-a veciniciei porti.
Apoi a mea privire prin casa ratacinda
Cu jale se opreste pe un oras tacut,
Venetia regina, ce-n mare se oglinda
Far-a vedea pe frunte-i splendoarea din trecut.
O lacrima dar iata plutind pe-a marii spume
O sprintena corveta, un repede-alcyon;
Si iata colo-n ceruri pribegile din lume,
Cocoarele in siruri zburand spre orizon.
O! farmec, dulce farmec al vietii calatoare,
Profunda nostalgie de lin, albastru cer!
Dor gingas de lumina, amor de dulce soare,
Voi ma rapiti cand vine in tara asprul ger!
Afara ninge, ninge, si apriga furtuna
Prin neagra-ntunecime raspande reci fiori,
Iar eu visez de plaiuri pe care alba luna
Revarsa-un val de aur ce curge printre flori.
Vad insule frumoase si mari necunoscute,
Si splendide orase, si lacuri de smarald,
Si cete de salbatici prin codri desi pierdute,
Si zane ce se scalda in faptul zilei, cald.
Prin fumul tigaretei ce zboara in spirale
Vad eroi prinsi la lupta pe campul de onor,
Si-n tainice saraiuri minuni orientale
Ce-n suflete desteapta dulci visuri de amor.
Apoi inchipuirea isi strange-a sa aripa;
Tablourile toate se sterg, dispar incet,
Si mii de suvenire ma-nconjura-ntr-o clipa
In fata unui tainic si dragalas portret.
Atunci inima-mi zboara la raiul vietii mele,
La timpul mult ferice in care-am suferit,
S-atunci paduri si lacuri, si mari, si flori, si stele
Intoana pentru mine un imn nemarginit.
Asa-n singuratate, pe cand afara ninge,
Gandirea mea se primbla pe mandri curcubei,
Pan ce se stinge focul si lampa-n glob se stinge,
Si salta catelusu-mi de pe genunchii mei.
Mircesti, 1867
Serile la Mircesti
Aceasta pagina a fost accesata de 4426 ori.
