Razbunarea lui Statu-Palma
de Vasile Alecsandri
Uriesul Stramba-Lemne cu-al sau gemin Sfarma-Peatra
Au vazut cazand potopul s-au trecut potopu-not.
De cand sunt povesti in lume si se spun pe langa vatra,
Ei duc zile cu piticul Statu-Palma-Barba-Cot.
Amandoi pe-o vale verde, la picioarele-unui munte,
Lungiti unul langa altul, stau graind in limba lor.
Dar ei sunt in neastampar. Cand si cand pe a lor frunte
O gandire-ntunecata se intinde ca un nor.
„O cunosti pe Trestiana, frate?“ zice Stramba-Lemne.
„O cunosc... cand se arata, soarele ii face semne,
Caci de cand Ileana mandra n-au vazut el asa floare...
Ca Ileana Cosanzana, fata-i chiar rupta din soare!“
„Bine zici, dar nu-mi sta-n minte cum l-asa frumoasa fata
Buturuga Statu-Palma au putut sa fie tata!“
„Pomul nalt, frumos, rasare din samanta cea marunta,
s-apoi stii tu ca Pepelea vornicel i-au fost de nunta!...“
Uriesii, stand pe coate, au trantit un hohot mare
Cat s-au rasunat pamantul intr-o lunga departare,
si toti vulturii din codri, ridicandu-se pe vant,
S-au naltat in nori sa vada, ce minune-i pe pamant?
Apoi iar, cazand pe ganduri, Sfarma-Peatra zice: „Frate,
Cate stanci de aur pline si de petre nestimate
Le-as va vesel Trestianei, toate zestre ca sa-i fie,
De-ar vroi cu mine fata sa se lege-n cununie“.
„Ca si tine, zise grabnic Stramba-Lemne, ca si tine,
Cate lunci, paduri si codri de cantari si de flori pline,
Cate paseri, vii, maiestre, soimi si pajuri nazdravane,
Pauni mandri, fulgi de soare, dulci minuni aeriane,
Cati lei, pardosi, caprioare, cerbi cu coarnele de aur,
Cuiburi de privighetoare, cuiburi scumpe de balaur,
Frunzi si fructe, umbra dulce si codreana armonie,
Toate-ar fi a Trestianei, de-ar vroi a mea sa fie!“
„A ta!“ striga Sfarma-Peatra, in vazduh facand un salt
s-apucand in a sa mana un gigantic bolovan.
„A mea!“ striga Stramba-Lemne, ridicand un stejar nalt
si-nvartindu-l pe deasupra-i ca un groaznic buzdugan.
Iata ca un racnet jalnic sus pe munte se aude!
Uriesii se-ntorc iute, parasind armele crude,
si zaresc pe Statu-Palma de-a lungul pe deal sarind
s-incurcat in a sa barba ca un ghem rostogolind.
Sfarma-Peatra-i tine calea si-l ridica-ncet pe palma.
„Sariti, voi, urgia lumei! sariti!... tipa Statu-Palma,
Rasturnati copacii-n codri, macinati dealuri si stanci,
Astupati carari si drumuri, tulburati apele-adanci,
Puneti stavili netrecute sus din ceruri pana jos...
Trestiana, Trestiana, mi-au rapit-o Fat-Frumos!“
„Fat-Frumos pe Trestiana!...“ strig' turbatii uriesi,
Alergand unul spre codri, celalalt spre muntii plesi.
Atunci lumea ingrozita crezu ca-i pieri norocul!...
Sfarma-Peatra cu largi pasuri calca munte dupa munte,
Trece rauri fara poduri si prapastii fara punte,
Lasand urme de cutremur la tot pasul, in tot locul!
Unde vede-o stanca nalta, el o macina cu palma.
Bolovanii sub picioare-i dau de-a dura, dau de-a valma,
si cu peatra macinata si cu petrele-aruncate
El iezeste, bate, umfla raurile tulburate.
Culmele trec peste sesuri, apele trec peste maluri,
Valuri mari se sparg in zgomot, rapezite peste dealuri,
Dar nici clocotul lor aprig, clabucind, ferband in spume,
Nici chiar troncatul de zdraveni bolovani in rostogol
Nu-ngrozesc ca uriasul ce s-arata crunt la lume,
Cu falci negre scrasnitoare, cu ochi rosi, cu peptul gol.
El apare pe sub nouri ca un munte de turbare
Ce ameninta pamantul sa-l turteasca-n razbunare!
Ca si dansul, Stramba-Lemne, uragan de vijelie,
Intra-n lunci, paduri si codri, ducand viscol, ducand larma,
Plopul nalt l-a lui suflare ca o creanga se mladie,
Ulmul cade, fagul crapa si stejarul gros se darma.
El patrunde prin desime, trece iute prin zavoaie,
si sub bratul sau puternic totul paraie, trasneste,
Tot se rumpe, se rastoarna, se suceste, se indoaie,
s-un troian de crengi, de arbori pe-a lui urma se cladeste.
Iata insa mandrul soare ca se-ntuneca de-un nor!
Uriesii stau buimatici, fumegand de-a lor sudoare,
Ridic-ochii, si pe ceruri vad trecand in zbor, drept soare,
Fat-Frumos cu Trestiana pe-un cal sprinten zburator.
Trestiana rasturnata langa-un san plin de iubire
Stralucea zambind in aer ca un vesel meteor.
Fat-Frumos cu par de aur se parea ca-n fericire
Duce raiului din stele al pamantului odor.
Pept la pept, gura la gura, ochi in ochi duios privind,
Se duceau, pareche dulce, ca prin vis calatorind.
Urla-n vaiet uriesii!... Amandoi, cuprinsi deodata
in vartej de nebunie, se fac Dunare turbata
S-in vazduh incep s-arunce, improscand ca doi vulcani,
Cei mai grosi stejari din codri, cei mai zdraveni bolovani.
Zbor copacii catra soare, stancele prin nouri zbor,
si din cer, ca sa-i zdrobeasca, ele cad pe capul lor!
Spun povestile c-atuncea Statu-Palma dintr-un plop
Chicoti... apoi calare sari pe-un iepure schiop
si, privind la uriesii morti pe munte si pe vale,
Zise: „Mica buturuga carul mare mi-l pravale!...“
Convorbiri literare, 1 iulie 1872
Razbunarea lui Statu-Palma
Aceasta pagina a fost accesata de 2421 ori.
