Pe malul marii
de Vasile Alecsandri
In ceasul trist de noapte, cand apriga furtuna
Pe marea tulburata, saltand din val in val,
Se-nalta, se lateste si vajaie si tuna,
Zdrobindu-se de mal,
Atunci cand spaima cruda fiori sufla prin lume,
Cand tunetul se poarta vuind din loc in loc,
Cand marea framantata s-acopere de spume
Si norii ca talazuri arunc spume de foc,
Imi place a sta singur pe-o stanca daramata,
S-aud pe valuri vantul cu groaza suierand,
Sa vad pe-ntinsul negru furtuna intartata
Si cerul fulgerand.
Caci inima mea astfel de jale e muncita
Si plange cu durere la tine cand gandesc,
O! maica, inger dulce! o! maica mea iubita!
Tu, ce-ai zburat din brate-mi in leaganul ceresc!
Pierdut in intuneric sub cerul fara stele ,
Lipsit de-a ta fiinta ce zace in mormant,
Eu vad in nori, in valuri, icoana vietii mele
Si gem cu-a noptei vant!
Ah! mult amar e ceasul cand dorul ce jaleste,
Catand in vremi trecute un suvenir slavit,
Se-mpiedica in zboru-i si cade, se loveste
De peatra mormantala a celor ce-am iubit!
*
Cu-a sale panzi umflate o mica luntrisoara
Pe luciul viu a marei de vant se ingana,
si sub un cer albastru, ca lebada usoara,
Azi lin se legana.
Dar vantul crunt, deodata, sufland cu vijelie,
Schimba a marei fata in munti ingrozitori;
S-acum sarmana luntre pe-ntinderea pustie
Sdrobita se zareste la fulgeri trecatori!
Insula Prinkipo, august 1846
Pe malul marii
Aceasta pagina a fost accesata de 2481 ori.
