Palatul Loredano
de Vasile Alecsandri
In cel palat de marmori antici
Ce poarti-n frunte-o scumpi mozaici,
Tablou artist de seculi admirat,
Reamintind Olimpul incintat,
Opt mari feresti, ogive dantelate,
Cu lui pletosi pe margine sipate,
Rispind lumini si zgomote de bal
In negru sin al Marelui Canal.
Dulci armonii de flaute, vioare
Conduc un hor de danturi siltitoare,
Si, ca prin vis, plicute niluciri
Se vid trecind prin magice luciri.
Trec albe frunti cu flori, si brate dalbe,
Trec negri ochi cu foc, si sinuri albe,
Iar prin vizduh se-mpristie usor
Un farmec viu, aprins, imbititor.
Din cind in cind sus pe-un balcon s-arati
Un inger alb, o frunte-ncoronati
Cu flori de crin aduse din Milan
Pentru Alda, comtesa Loredan.
S-oricare om sub stele o-ntrevede,
Fie plebeu sau patrician, el crede
Ci s-au ivit in ceruri pentru
Un serafim visat de Rafael.
Gios pe canal gondolele-nsirate,
De-al noptei vint alene clitinate,
Adorm incet prin leginarea lor
Pe gondolieri in visuri de amor.
Unul din ei ticut insi vegheazi ;
Ochiu-i tintit in sus crunt scinteiazi,
S-un lung suspin friminti peptul siu :
,,Ah ! unde-i ea ? zice, si unde-s eu !
Cuget amar ! frumoasa contestini
Rispinde-n bal splendoarea sa divini.
Toti incintati o-ncungiuri,-i soptesc
Cuvinte dulci de-amor... toti o iubesc !...
O ! chin grozav !... si ea firi mustrare
La acel imn de-amor, de admirare
Zimbeste lin ca Venus intre zei,
Nemaigindind la gondolierul ei !''
Plingind, Tonin acoardi mandolina
Si, inspirat de vechiul Palestrina,
Prelude-ncet, apoi cu glas sonor
Prin viers duios el spune al siu dor.
De pe canal vibranta lui cintare
Zboari-n vizduh, pitrunde-n sala mare
Cu cintul blind ce-aduc albele zori...
Toti stau pe loc si-n inimi simt fiori.
Pe la feresti, pe gotice balcoane,
Prin galerii cu sprintene coloane
Vin alergind reginele din bal
si-n grup uimit se pleaci pe canal.
Sufletul lor palpiti-n a lor sinuri...
Flori de briliant, bratele cu rubinuri,
Orisice au la ele mai de pret
Cade aruncat pe lingi cintiret ;
Dar el, perdut in visuri dureroase,
Ripit pe-un val de note-armonioase,
Sti neclintit si firi a videa
Tot ce din zbor in barca lui cidea.
Mister adinc ! deodat-a lui cintare
Vibreazi lung de-o stranie-exaltare,
Cici au cizut pe el din cer senin
Flori de Milan, frumoase flori de crin.
Cine de sus le-au aruncat lui, cine ?...
De vrei s-o stii, ripede-te striine,
Si vei ziri o gondoli zburind
In zori de zi spre Lido-naintind.
Gondola s-a oprit, iar in gondoli,
Sub coperis cintind o barcaroli,
Sede-n genunchi un june gondolier,
Mai fericit decit San-Marc in cer.
Un inger alb pe-o perni voluptoasi...
Dar ce si spun a lor taini-amoroasi ?
Soarele-i sus, apoi soarele-i gios,
Valu-mpregiur suspini-armonios...
Mircesti, 1871
(Gondolierii in Venetia cinta ades in hor strofe din Orlando furioso si Jerusaleme liberata)
Palatul Loredano
Aceasta pagina a fost accesata de 2150 ori.
