Oda ostasilor romani
de Vasile Alecsandri
Juni ostasi ai tarii mele, insemnati cu stea in frunte!
Dragii mei vultani de campuri, dragii mei soimani de munte!
Am cantat in tinerete stramoseasca vitejie,
Vitejie fara seaman pe-acel timp de grea urgie
Ce la vechiul nostru nume au adaos un renume
Dus pe Dunarea in Marea si din Marea dus in lume!
Vin acum, la randul vostru, sa v-aduc o inchinare,
Vin cu inima crescuta si cu sufletul mai tare,
Ca eroi de mari legende, vin sa va privesc in fata,
Voi, nepasatori de moarte, dispretuitori de viata,
Ce-ati probat cu-avantul vostru lumii pusa in mirare,
Ca din vultur vultur naste, din stejar stejar rasare!
De la domn pan la opinca, dusi de-o soarta norocoasa,
V-ati legat in logodire cu izbanda glorioasa
S-ati facut ca sa pricepem a trecutului marime,
Masurandu-va de-o seama cu-a stramosilor naltime,
S-aratand, precum prin nouri mandrul soare se arata,
Cine-am fost odinioara, cine iar vom fi odata!
Sa traiti, feciori de oaste! Domnul sfant sa va ajute
A strabate triumfalnic in cetati si in redute,
Ca la Rahova cu turnul, ca la Grivita cu zborul,
Ca la Plevna, unde astazi cei intai ati pus piciorul,
Infruntand pe-Osman-Gaziul, si prin fapt de barbatie
Ridicand o tara mica peste-o mare-mparatie!
O! viteji de vita veche! Auziti in departare
Acel vuiet fara nume ce rasuna ca o mare?
Sunt bataile de inimi a intregui neam al nostru
Ce aduna zi si noapte dorul lui cu dorul vostru,
Sunt varsarile de lacrimi pentru-acel care se stinge,
Sunt urarile voioase pentru-acel care invinge!
O! romani, in fata voastra, colo-n tainica cea zare,
Vedeti voi o raza vie care-ncet, incet rasare,
Strabatand prin umbra deasa de lungi secoli adunata?
E voiosul fapt de ziua mult dorita, mult visata,
E lumina re-nvierii, e luceafarul sperarii,
E triumful luptei voastre, soarele neatarnarii!
Dragii mei! din focul luptei oteliti cand va-ti intoarce
La camin, unde romanca, asteptand, suspina, toarce,
Tot poporul: ruda, frate, sora, mama si parinte,
Ca la domni, cu paini si sare, vor iesi voua-nainte.
Caci din voi fiestecare poarta-n frunte o cununa
Si de gloria de astazi, si de gloria strabuna!
Pas dar! pas tot inainte! timpul vechi din nou zoreste!
Viitorul Romaniei dat-a mugur ce-ncolteste!
O, copii! de voi sunt mandru, simt acea mandrie mare
Care creste cu marirea unui neam in desteptare.
Mi-am vazut visul cu ochii, de-acum pot sa mor ferice!
Astazi lumea ne cunoaste: Roman zice, Viteaz zice.
Mircesti, 28 noiembrie 1877
Oda ostasilor romani
Aceasta pagina a fost accesata de 4820 ori.
