Muntele de foc
de Vasile Alecsandri
(Legenda din Muntii Apenini)
Pe cei munti pustii, salbatici,
Din Lombardo-Venetie,
Unde noaptea in orgie
S-adun demonii lunatici,
Hoti de moarte doisprezece
Stau in rond sub vantul rece
Care suiera si trece!
Focul cerului s-aprinde,
Urmarit de groaznic tunet,
Si al muntilor rasunet
Printre vai adanci se-ntinde.
Hotii rad cu voie buna.
Seful lor, purtand cununa,
Canta astfel in furtuna:
Varsa-n cupa mea de aur
Acest vin ce desfateaza
Si ma-mbata, ma turbeaza,
Ca sangele ros pe taur.
Toarna, drege tot aice,
Si cand eu destul voi zice,
Pe-al meu cap trasnetul pice!
Beti, voinici, pana la moarte!
In ceas vesel de placere
Sa uitam orice durere,
Orice chin a relei soarte.
Beti, copii, toti dupa mine
Si-nchinati cupele pline
L-a fulgerelor lumine!
Vantul bate, cerul tuna,
Muntii urla, Satan rade,
Iadul vesel se deschide
Si cu noi canta-mpreuna.
Pe cand lumea se-ngrozeste,
Omul brav benchetuieste
S-al lui suflet se-ntareste!
Tremure-se tot in lume
Cat va fierbe sange-n mine!
Faca-si cruce si se-nchine
Cel ce-aude de-al meu nume.
Eu sunt bratul care frange!
Eu sunt ochiul ce nu plange!
Eu sunt gura ce bea sange!
Abia zice, si deodata
Cade hotul de pe munte,
Fulgerat, lovit in frunte
De a cerului sageata!
De-atunci mii de focurele,
Limbi de para albastrele,
Ard pe locurile-acele!
Muntele de foc
Aceasta pagina a fost accesata de 3142 ori.
