Monastirea Argesului
de Vasile Alecsandri
Pe Arges in gios
Pe un mal frumos,
Negru-Voda trece
Cu tovarasi zece:
Noua mesteri mari,
Calfe si zidari
Si Manoli - zece,
Care-i si intrece.
Merg cu toti pe cale
Sa aleaga-n vale
Loc de monastire
Si de pomenire.
Iata cum mergea
Ca-n drum agiungea
Pe-un biet ciobanas
Din fluier doinas,
Si cum il videa,
Domnul ii zicea:
- Mindre ciobanas
Din fluier doinas,
Pe Arges in sus
Cu turma te-ai dus,
Pe Arges in gios
Cu turma ai fost.
Nu cumv-ai vazut,
Pe unde-ai trecut,
Un zid parasit
Si neispravit,
La loc de grindis,
La verde-alunis?
- Ba, doamne, -am vazut,
Pe unde-am trecut,
Un zid parasit
Si neispravit.
Cinii, cum il vad,
La el se rapad
Si latra-a pustiu
Si urla-a mortiu.
Cit il auzea,
Domnu-nveselea
Si curind pleca,
Spre zid apuca
Cu noua zidari,
Noua mesteri mari
Si Manoli - zece,
Care-i si intrece.
- Iata zidul meu!
Aici aleg eu
Loc de monastire
Si de pomenire.
Deci voi, mesteri mari,
Calfe si zidari,
Curind va siliti
Lucrul de-l porniti
Ca sa-mi radicati,
Aici sa-mi durati
Monastire nalta
Cum n-a mai fost alta,
Ca v-oi da averi,
V-oi face boieri,
Iar de nu, apoi
V-oi zidi pe voi,
V-oi zidi de vii
Chiar in temelii!
Mesterii grabea,
Sfarile-ntindea,
Locul masura,
Santuri largi sapa
Si mereu lucra,
Zidul radica,
Dar orice lucra,
Noaptea se surpa!
A duoa zi iar,
A tria zi iar,
A patra zi iar
Lucra in zadar!
Domnul se mira
S-apoi ii mustra,
S-apoi se-ncrunta
Si-i ameninta
Sa-i puie de vii
Chiar in temelii!
Mesterii cei mari,
Calfe si zidari
Tremura lucrind,
Lucra tremurind
Zi lunga de vara,
Ziua pin-in seara;
Iar Manoli sta,
Nici ca mai lucra,
Ci mi se culca
Si un vis visa,
Apoi se scula
S-astfel cuvinta:
- Noua mesteri mari,
Calfe si zidari,
Stiti ce am visat
De cind m-am culcat?
O sopta de sus
Aievea mi-a spus
Ca orice-am lucra,
Noaptea s-a surpa
Pin-om hotari
In zid de-a zidi
Cea-ntai sotioara,
Cea-ntai sorioara
Care s-a ivi
Mini in zori de zi,
Aducind bucate
La sot ori la frate.
Deci daca vroiti
Ca sa ispraviti
Sfinta monastire
Pentru pomenire,
Noi sa ne-apucam
Cu toti sa giuram
Si sa ne legam
Taina s-o pastram.
S-orice sotioara
Orice sorioara,
Mini in zori de zi
Intai s-o ivi,
Pe ea s-o jertfim,
In zid s-o zidim!
Iata, -n zori de zi,
Manea se trezi
S-apoi se sui
Pe gard de nuiele,
Si mai sus, pe schele,
Si-n cimp se uita,
Drumul cerceta.
Cind, vai, ce zarea?
Cine ca venea?
Sotioara lui,
Floarea cimpului!
Ea s-apropia
Si ii aducea
Prinz de mincatura,
Vin de bautura.
Cit el o zarea,
Inima-i sarea,
In genuchi cadea
Si plingind zicea:
"Da, Doamne, pe lume
O ploaie cu spume,
Sa faca piraie,
Sa curga siroaie,
Apele sa creasca,
Mindra sa-mi opreasca,
S-o opreasca-n vale,
S-o-noarca din cale!"
Domnul se-ndura,
Ruga-i asculta,
Norii aduna,
Ceriu-ntuneca.
Si curgea deodata
Ploaie spumegata
Ce face piraie
Si imfla siroaie.
Dar oricit cadea,
Mindra n-o oprea,
Ci ea tot venea
Si s-apropia.
Manea mi-o videa,
Inima-i plingea,
Si iar se-nchina,
Si iar se ruga:
"Sufla, Doamne, -un vint,
Sufla-l pe pamint,
Brazii sa-i despoaie,
Paltini sa indoaie,
Muntii sa rastoarne,
Mindra sa-mi intoarne,
Sa mi-ontoarne-n cale,
S-o duca devale!"
Domnul se-ndura,
Ruga-i asculta
Si sufla un vint,
Un vint pre pamint,
Paltini ca-ndoia,
Brazi ca despoia,
Muntii rasturna,
Iara pe Ana
Nici c-o inturna!
Ea mereu venea,
Pe drum sovaia
Si s-apropia
Si, amar de ea,
Iata c-agiungea!
Mesterii cei mari,
Calfe si zidari
Mult inveselea
Daca o videa,
Iar Manea turba,
Mindra-si saruta,
In brate-o lua,
Pe schele-o urca,
Pe zid o punea
Si, glumind, zicea:
_ Stai, mindruta mea,
Nu te sparia,
Ca vrem sa glumim
Si sa te zidim!
Ana se-ncredea
Si vesel ridea.
Iar Manea ofta
Si se apuca
Zidul de zidit,
Visul de-mplinit.
Zidul se suia
Si o cuprindea
Pin' la gleznisoare,
Pin' la pulpisoare.
Iar ea, vai de ea,
Nici ca mai ridea,
Ci mereu zicea:
- Manoli, Manoli,
Mestere Manoli!
Agiunga-ti de saga,
Ca nu-i buna, draga.
Manoli, Manoli,
Mestere Manoli!
Zidul rau ma stringe,
Trupusoru-mi fringe!
Iar Manea tacea
Si mereu zidea;
Zidul se suia
Si o cuprindea
Pin' la gleznisoare,
Pin' la pulpisoare,
Pin' la costisoare,
Pin' la titisoare.
Dar ea, vai de ea,
Tot mereu plingea
Si mereu zicea:
- Manoli, Manoli,
Mestere Manoli!
Zidul rau ma stringe
Titisoara-mi plinge,
Copilasu-mi fringe!
Manoli turba
Si mereu lucra.
Zidul se suia
Si o cuprindea
Pin' la costisoare,
Pin' la titisoare,
Pin' la buzisoare,
Pin' la ochisori,
Incit , vai de ea,
Nu se mai videa,
Ci se auzea
Din zid ca zicea:
- Manoli, Manoli,
Mestere Manoli!
Zidul rau ma stringe,
Viata mi se stinge!
Pe Arges in gios,
Pe un mal frumos
Negru-voda vine
Ca sa se inchine
La cea monastire,
Falnica zidire,
Monastire nalta,
Cum n-a mai fost alta.
Domnul o privea
Si se-nveselea
Si astfel graia:
- Voi, mesteri zidari,
Zece mesteri mari,
Spuneti-mi cu drept,
Cu mina pe pept,
De-aveti mesterie
Ca sa-mi faceti mie
Alta monastire
Pentru pomenire,
Mult mai luminoasa
Si mult mai frumoasa?
Iar cei mesteri mari,
Calfe si zidari,
Cum sta pe grindis,
Sus pe coperis,
Vesel se mindrea
S-apoi raspundea:
- Ca noi, mesteri mari,
Calfe si zidari,
Altii nici ca sint
Pe acest pamint!
Afla ca noi stim
Oricind sa zidim
Alta monastire
Pentru pomenire,
Mult mai luminoasa
Si mult mai frumoasa!
Domnu-i asculta
Si pe ginduri sta,
Apoi poruncea
Schelele sa strice,
Scari sa le ridice,
Iar pe cei zidari,
Zece mesteri mari,
Sa mi-i paraseasca,
Ca sa putrezeasca
Colo pe grindis,
Sus pe coperis.
Mesterii gindea
Si ei isi facea
Aripi zburatoare
De sindrili usoare.
Apoi le-ntindea
Si-n vazduh sarea,
Dar pe loc cadea,
Si unde pica,
Trupu-si despica.
Iar bietul Manoli,
Mesterul Manoli,
Cind se incerca
De-a se arunca,
Iata c-auzea
Din zid ca iesea
Un glas nadusit,
Un glas mult iubit,
Care greu gemea
Si mereu zicea:
- Manoli, Manoli,
Mestere Manoli!
Zidul rau ma stringe,
Titisoara-mi plinge,
Copilasu-mi fringe,
Viata mi se stinge!
Cum o auzea,
Manea se pierdea,
Ochi-i se-nvelea;
Lumea se-ntorcea,
Norii se-nvirtea,
Si de pe grindis,
De pe coperis,
Mort bietul cadea!
Iar unde cadea
Ce se mai facea?
O fintina lina,
Cu apa putina,
Cu apa sarata,
Cu lacrimi udata!
Monastirea Argesului
Aceasta pagina a fost accesata de 2278 ori.
