Marea Mediterana
de Vasile Alecsandri
I
Intinderea-albastrie,
Nemarginit safir,
O! mare, scumpa mie,
Eu vecinic te admir!
Esti vasta, triumfala,
Te misti maret la vant
Ca mantie regala
Lipita de pamant,
Si vantul care sufla
Adoarme pe-al tau san,
Ce salta, se rasufla
Si naste flori de crin.
si luna,zana dulce,
Cand aerul e cald,
Ii place sa se culce
In cuibu-ti de smarald.
Tu esti atragatoare
Ca visul inceput,
Si nu-i leagan sub soare
Ca tine de placut.
Nimic nu poate-n lume
S-absoarba gandul meu
Ca taina fara nume
Ascunsa-n sanul tau.
Nici un spectacol mare
Nu poate-a ma-ncanta
Ca neagra-ti tulburare.
Sau linistirea ta...
Cand fata ta-i senina,
Chiar cerul inaltat,
Spre tine se inclin
Sa-ti dea un sarutat.
Cand plaiu-ti clocoteste
In munti spumegatori,
Vazduhul se-nnegreste,
Patruns de reci fiori,
Si lumea,spaimantata
De cruntele-ti mugiri
Tresare cufundata
In triste presimtiri;
Iar sufletu-mi in zboru-i
S-avanta fericit
Si scalda vesel doru-
In sanu-ti razvratit.
II
Scumpa Mediterana!
Lac limpede si lin!
Oglinda diafana
A cerului senin!
Mi-e drag pe-a tale maluri
Visand sa vietuiesc
Si, dus pe-a tale valuri,
Plutind sa ratacesc.
Mi-e drag sa vad la soare,
In orizon albind,
Corabii calatoare
Ca paseuri pribegind.
Atunci se-naripeaza
Neimpacatu-mi dor
Si tainic le urmeaza
Zburand pe calea lor
Atunci, frumoasa mare,
Al tau farmec iubit
M-atrage-n departare
Ca glasu-i amblanzit,
Si lin, pe nesimtite,
Cu gandul vizitez
Acele lumi dorite
La care-ades visez:
Atlantica fioroasa
Cu-a sale mari furtuni,
Si Asia frumoasa,
S-a Indiei minuni.
Atunci pe langa mine
Aud un freamat bland
De strofe dulci, divine,
Ce ma uimesc pe rand.
Si sufletu-mi s-aprinde
Ca vesel vanator,
Cercand de a le prinde
Din veselul lor zbor.
III
Feerica placere,
Poetic, dulce trai!
Cereasca renviere
Intr-al magiei rai!
Ferice care poate,
Lasand a lumei mal,
Cu geniul sa-noate
Prin naltul ideal!...
Eu simt un ceresc bine
Cand pot sa zic voios
L-a stelelor lumine
Un imn armonios.
Prin sferile-nstelate
Patrund si vad uimit
Fiintele-adorate
Ce trist m-au parasit.
Si-mi pare ca spre mine
Un inger alb si sant,
Zambind, paseste, vine
De-mi zice ca sa cant...
Ah! in a mea junie
Necontenit cantam;
De dulce armoni
Ferice ma-mbatam.
Cantat-am mantuirea
Poporului strivit;
Cantat-am fericirea
Iubind de-a fi iubit.
Cantat-am, plin de viata,
Al vietii dar placut
Si gloria mareata
Maretului trecut...
Acum junia-i dusa
In san la Dumnezeu
Steluta mea-i apusa
Din orizonul meu!...
Dar cand, o! scumpa mare,
In cale-mi te zaresc,
Tresar, snvii si-mi pare
Ca iar intineresc,
S-atunci, din amortire
Trezindu-ma incet,
Simtesc cu fericire
Ca sunt inca poet!
Nisa, 1867
Marea Mediterana
Aceasta pagina a fost accesata de 3544 ori.
