Lunca din Mircesti
de Vasile Alecsandri
Bate vant de primavara si pe muguri ii deschide;
Vantul bate, frunza creste, si voioasa lunca rade.
Sub verdeata dragalasa dispar crengile pe rand.
Si sub crengile umbroase mierla sare suierand.
O! minune, farmec dulce! O! putere creatoare!
In oricare zi pe lume iese cate-o noua floare,
S-un glas nou de armonie completeaza imnul sfant
Ce se-nalta catre ceruri de pe veselul pamant.
Tot ce simte si viaza, fiara, pasare sau planta
In caldura primaverii naste, salta, zboara, canta.
Omul isi indreapta pasul catre desul stejaris,
Unde umbra cu lumina se alunga sub frunzis.
El se duce dupa visuri; inima lui creste plina
De o sacra melodie, melanholica, divina,
De o tainica vibrare, de-un avant inspirator
Ce-i aduc in piept suspinuri si-n ochi lacrimi de amor.
Este timpul re-nvierii, este timpul re-nnoirii,
S-al sperarii zambitoare, s-al placerii, s-al iubirii,
Pasarea-si gateste cuibul, floarea mandrele-i culori,
Campul via sa verdeata, lanul scumpele-i comori.
Sus, paingul pe un frasin, urzind panza-i diafana,
Cu-al sau fir de-argint subtire face-o punte-aeriana,
Iar in leagan de matase gangurul misterios
Cu privighetoarea dulce se ingana-armonios.
Jos pe la tulpini, la umbra, fluturii, flori zburatoare,
Se-ndragesc in perechere pe san alb de lacrimioare,
Si, ca roi de pietre scumpe, gandaceii smaltuiti
Stralucesc, vie comoara, pe sub ierburi tainuiti.
O patrunzatoare soapta umple lunca, se ridica.
Ascultati! stejarul mare graieste cu iarba mica,
Vulturul cu ciocarlia, soarele cu albul nor.
Fluturul cu planta, raul cu limpidele izvor.
Si stejarul zice ierbii: Mult esti vie si gingasa!
Fluturasul zice florii: Mult esti mie dragalasa!
Vulturul uimit asculta ciocarlia ciripind;
Rau, izvoare, nouri, raze se impreuna iubind.
Lunca, lunca, draga lunca! rai frumos al tarii mele,
Mandra-n soare, dulce-n umbra, tainica la foc de stele!
Ca gradinile Armidei, ai un farmec rapitor,
Si Siretul te inchide cu-al sau brat dezmierdator.
Umbra ta, racoritoare, adorminda, parfumata,
Sta aproape de lumina, prin poiene tupilata.
Ca o nimfa panditoare de sub arbori infloriti
Ea la sanul ei atrage calatorii fericiti.
Si-i incanta, si-i imbata, si-i aduce la uitare
Prin o magica placere de parfum si de cantare,
Caci in tine, lunca draga, tot ce are suflet, grai,
Tot sopteste de iubire in frumoasa luna mai!
Convorbiri literare, 1 mai 1863
Lunca din Mircesti
Aceasta pagina a fost accesata de 3680 ori.
