Fratii Jderi
de Vasile Alecsandri
I
E ger, e intuneric! Nori negri dusi de vant
Se taraie pe sesuri, se lasa pe pamant
Ca aripi uriese de paseri nevazute
Ce curata de sange vai, santuri si redute.
E vant cu ploaie rece si noapte cu fiori,
Caci umbra e tesuta de fulgeri trasnitori.
Nu-s insa focuri nalte de-a cerului furtuna,
Dar fulgeri mii de tunuri ce-n zare crunt detuna.
L-a lor lumina rosa in clipa se ivesc
Mari tabare de oameni armati ce se pandesc,
Si crancene redute, si-n dos de parapete,
De Vapai de ochi salbatici, luciri de baionete.
Romanii uzi la pele, flamanzi, lipsiti de foc,
In santul lor, sub arme, stau gloata la un loc,
De moarte si nevoie razand cu nepasare ...
Voinici ei sunt la lupta, voinici si la rabdare!
„Mai, oameni! zice unul, un soim de la Bicaz,
De mult ne spala cerul cu ploaie de obraz!
Mani, cand s-a face ziua, Jder Neagu, fara veste,
Frumos a sa ne-apara cat Albul din poveste.“
„Urat, frumos, alb, negru, eu nu stiu, dar ce stiu,
Stiu ca halal de turcul ce-oi intalni de viu.“
„Si ce-ai sa-i faci, mai Neagu?“ „Sa-l haituiesc, fartate,
Pan' mi s-a usca bine camesa de pe spate.“
Toti rad ... dar ce reteaza deodata rasul lor?
O bomba vine, - o bomba, al mortii meteor!
Toti vod moartea cu ochii! ... un vaiet: „Ah, mor!“ „Cine,
Cine-i ucis?“ „Eu, Neagu ... ma duc ... va las cu bine.“
„Sarmanul, zic romanii, graindu-l trist de-a randul,
Nici c-au avut el parte sa-si implineasca gandul!
Mult au sa-l mai boceasca neveste si copile!“
„He! ... Dumnezeu sa-i ierte! ... Ce vreti? n-au avut zile.“
„Dar unde-i Jder mezinul?“ „De paza colo-n sant,
Unde-au perit aseara un zmeu de dorobant.“
„Sa-i spunem, sa nu-i spunem ca i-a murit fratiorul?“
„Ba sa tacem mai bine, sa nu-l ucida dorul.“
II
In capatul din dreapta al santului, in tina,
Sta singur la o parte un om care suspina,
Caci are-o presimtire ce-i tot meneste-a rau
Si-i duce, duce gandul mahnit la frate-sau.
El e ostas de frunte, Jder Nistor, vanatorul,
Ce intra-n turci naprasnic cum intra-n card omorul,
Si-i place pe camp neted cu durda sa vaneze
Cumpliti basibuzucii si fiarele cercheze.
De-aseara-n sentinela Jder sede tot la panda,
Gandind la biata-i mama cu inima plapanda,
Visand l-a lui mireasca cu sufletul duios,
Privind la turci in fata cu ochiul scanteios.
Dar vantul sufla-a iarna, dar ploaia cade-n unde!
Prin haine pan' la oase inghetul il patrunde
Si-ncet el simte somnul ca vine pe furis
De-ntinde peste ochi-i un val paingenis.
Jder lupta, umbla, canta, nevrand ca sa se culce,
Dar somnu-i varsa-n creieri betia lui cea dulce,
Si el, pe nesimtite invins, intunecat,
Se reazema de pusca s-adoarme clatinat.
Deodata i se pare ca vede pe-a lui mama
Ce vine, il atinge pe ochi cu-a ei naframa
Si-i zice: „Te trezeste, copile, dragul meu!
Vin dusmanii! te-ajunge prin somn pacatul greu!“
Tresare vanatorul! ... Doi spectri se arata,
Naltandu-se prin umbra cu arma ridicata! ...
„Ho! fiara, ho!“ el striga, si-n clipa, viu, destept,
Pe dusmani ii strapunge cu baioneta-n pept.
Din doi, unul c-un gemet ofteaza, cade, moare.
Iar altul, cu durerea luptandu-se-n picioare,
Se-ncrunta, se rapede ca lupul crunt la Jder
Si-i face-o brazda larga la brat cu-al sau hamger,
Apoi se prabuseste alature cu mortul.
Jder zice-atunci, mustrandu-l: „De ce ti-ai lasat cortul?
Si ce catasi, pagane, aice-n santul meu?
TI-au fost urat de viata? ... Amar de capul tau!“
Si aprig, cu manie ridica stratu-n aer,
Sa sfarme peptul dusman ce scoate-un jalnic vaier,
Dar cand sa dea: „Stai, frate! ii zice-un glas iubit,
Nu-i drept sa dai lovire vrasmasului ranit!“
Jder sta, arunca arma, s-apropie-n tacere
De turc, ii leaga rana, alina-a lui durere,
Apoi, cand ziua vine, pe turcul lesinat
Il poarta-n ambulanta, zicand: „Poftim vanat!“
Convorbiri literare, 1 februarie 1878
Fratii Jderi
Aceasta pagina a fost accesata de 3081 ori.
