Fintana
de Vasile Alecsandri
Pe cararea inflorita, care duce la fantana,
In stergar si in catrinta, merge-o sprintena romana;
Ea la brau-i poarta furca si la san un pruncusor,
Cu gurita lui lipita de al laptelui izvor.
Nevastuica trece iute, torcand lana din fuioare
Si sucind fusul vartelnic ce-o atinge la picioare.
Pasarelele-mprejuru-i zbor voioase si cantand,
Ea zambeste si tot merge, pruncusoru-i sarutand.
Iata,-ajunge la fantana, s-acolo se intalneste
C-un drumet din lumea-ntreaga, care lung la ea priveste,
Apoi cumpana o pleaca, apoi scoate la lumina
Si vecinei sale-ntinde o cofita, alba, plina.
Romancuta multumeste, sufla-ncet peste cofita
Si cu apa ne-nceputa uda rumena-i gurita;
Iar drumetul dupa dansa bea, fugarul isi adapa
Si se jura ca pe lume nu-i asa de dulce apa.
Convorbiri literare, 1 martie 1869
Fintana
Aceasta pagina a fost accesata de 2179 ori.
