Emmi
de Vasile Alecsandri
Cand glasul Providentii te-a rechemat in ceruri,
Ca sa maresti podoaba cerestilor misteruri,
O, fiica a Moldovei! o, suflet ingeresc!
O, floare trecatoare pe plaiul pamantesc!
In ora de pe urma a vietuirei tale,
In mijlocul acelor ce te plangeau cu jale,
Tu, blanda radioasa, cu zambetul senin.
Primbland asupra lumei un ochi frumos si lin,
Ai zis: „Eu plec, adio, pe calea veciniciei,
Dar vreau a fi cantata in limba armoniei.”
S-atunci, pe pragul mortii, la mine ai gandit,
La mine, ce duc jalea acelor ce-au murit!...
O, dar, voi spune lumii cat fost-ai de frumoasa,
Iubita, iubitoare si dulce si duioasa!
Ce inima-ngereasca batea in sanul tau
Cum alinai c-un zambet amarul cel mai greu !
Cum dulcea ta privire era incantatoare
Ca-n viforile iernii o zi de dulce soare,
Si lumea va- ntelege ca tu, spre cerul sfant.
De mult erai menita sa zbori de pe pamant!
O, soarta, lege cruda! o, taina-ngrozitoare!
De ce lumina pere? de ce copilul moare?
De ce in omenire asa multe jaliri,
S-asa de trecatoare, de scurte fericiri?
De ce sa cada crinul in zarea diminetii?
De ce sa moara Emmi in floarea tineretii?
Lipsia Dumnezeu oare de ingeri lucitori?
Lipsia cerul de raze, de stele si de flori?
Nu! insa tu, alb inger, aveai nalta menire
S-arati ca trista moarte e pas la nemurire,
Ca-n ora de pe urma un suflet inzeit
Priveste fara spaima l-al vietii asfintit.
Si ca o frunte alba pastreaza, ca in viata,
Frumseta-i rapitoare chiar sub a mortii gheata...
O, fiica a Moldovei! trecut-ai ca un vis,
Si raiul nemurirei in sanu-i te-a inchis.
Dar cate flori frumoase rasar pe-a noastra cale,
Ne amintesc de tine si ne cuprind de jale!
Si cate pasarele cu dulce glasul lor
Soptesc de blanda Emmi si ne patrund de dor!
Ilustratiunea, 23 octombrie 1860, Iasi
Emmi
Aceasta pagina a fost accesata de 2893 ori.
