Dumbrava Rosie - V - Stefan cel Mare
de Vasile Alecsandri
V.
Stefan cel Mare
In mijlocul padurii este-o poiana lunga
Si larga ce foieste de oameni ca un roi.
La capatu-i din dreapta ea prelungeste-o strunga
Prin care ostasimea curge ca un suvoi.
Ea intra in poiana si se aseaza-n randuri,
Privind la o coliba de ramuri de stejar
In care-o umbra mare de om plecat sub ganduri
Sta pe genunchi, se-nchina in fata c-un altar.
Deodata o lumina fantastic izbucneste
Din zece nalti mesteceni cu fruntea-nflacarata.
Coliba se deschide, umbra se scoala, creste
Si splendid maiestoasa la oaste se arata!
Un lung fior patrunde multimea-n admirare.
Toti zic: E Stefan! Stefan!
Dar! Stefan e cel Mare!
Iata-l carunt, dar inca barbat intre barbati,
Ca muntele Ceahlaul prin muntii din Carpati!
El intruneste-n sine o tripla maiestate:
Acea care o dau anii la constiinti curate,
Acea care rasfrange a tronului splendoare
S-acea intiparita de faima-nvingatoare.
Timpul i-a pus coroana de-argint, tara, de aur,
Si gloria mareata i-a pus cununi de laur.
Pe falnicii sai umeri, cu anii, sunt cladite
Nepieritoare sarcini de fapte stralucite,
Dar, ani si fapte, Stefan nu simte-a lor povara,
Caci dragostea mosiei, ca sfanta primavara,
In sanu-i infloreste si il intinereste
Pentru salvarea tarii, cand tara patimeste.
Erou plin de lumina, el e menit in lume
Pe secolul ce-l vede sa sape al sau nume
Si sa raspanda raze pe secoli viitori,
Precum un soare splendid ce sparge desii nori.
Fiinta de-o natura gigantica, divina,
El e de-acei la care istoria se-nchina,
De-acei care prin lume, sub pasii lor, cat merg
Las urme uriase ce-n veci nu se mai sterg,
A carora legenda departe mult se-ntinde
Si-nchipuirea lumii fantastic o aprinde.
Maret, in a sa umbra un timp intreg dispare,
Caci Dumnezeu pe frunte-i a scris: Tu vei fi mare!
In mijlocul poienei el se inainteaza,
Se urca pe movila si astfel cuvanteaza:
Romani din toata tara! Boieri, vechi capitani,
Si voi, feciori de oaste! Sunt patruzeci de ani,
Moldova, la Dreptate, pe soarta ei stapana,
Mi-a pus pe cap coroana si buzduganu-n mana.
Prin cel Atotputernic ce apele incheaga
Pastrat-am pana astazi coroana mea intreaga
Si buzduganul teafar, desi pe multi dusmani
I-a doborat, lovindu-i, in patruzeci de ani!
Dusmani din fundul lumii, pagani, dusmani vecini,
Si, cine-ar putea crede! chiar dusmani frati, crestini!
Trufasi cu toti, salbatici, lacomi, vicleni si orbi,
Care-mprejurul tarii, precum un card de corbi,
Stau gata s-o sfasie dar n-a vrut Dumnezeu,
N-a vrut Moldova, tara viteaza, n-am vrut eu!
Pe Radu, Aron Petru si Tepelus hainul
I-am frant! Maniac tatarul si Matias Corvinul
I-am frant! Chiar pe sultanul Mehmet-Fatin l-am frant!
S-alti multi care pierit-au ca pulberea in vant.
Voi ii cunoasteti bine, vitejii mei osteni,
Voi, pardosi de la Lipnet, vultani din Razboieni,
Zimbri fiorosi din codrii Racovei, aprigi zmei
Din Soci, din Catlabuga, din Baia, de la Schei.
Aparatori ai crucii, voi ii cunoasteti bine,
Caci pentru-a lor risipa ati razboit cu mine
Prin sesuri, munti si codri, pe iarna, toamna, vara,
Facand din pieptul vostru un zid, hotar de tara,
Rosind cu-al vostru sange fierbinte, plin de viata,
Siretul, Prutul, Nistrul si Dunarea mareata;
Stand vecinic in picioare, in veci neodihniti,
De arma, sora voastra, in veci nedezlipiti,
Fara copii, sotie, o! dragii mei vultani,
Si-n lupta, tot in lupta, de patruzeci de ani!
S-acum cand armasarii Osmanului marit
Arunca largi nechezuri din mandrul Rasarit,
Cand Mohamed pe ceruri si-a azvarlit hangerul
Ce, ca o semiluna, cutreiera tot cerul;
Cand noi oprim cu pieptul furtuna paganeasca,
Ferind de-a sale valuri amvona crestineasca;
Acum, cand toti crestinii, regi, domnitori, popoare,
Ar fi, ca frati de cruce, sa-mparta-acelasi soare,
Priviti! Pe cerul negru se-ntinde-un ros de sange,
Din departare suf la un vant ce geme, plange
Si spune ca in zare ard sate si orase,
Ca fiare fara nume ucid copii in fase,
Ca tara e-n nevoie, ca mor romani sub chinuri,
Ca fete mor sub sila, ca pruncii mor in sanuri!
Si cine oare face aceasta fardelege?
Un domn vecin, prieten, un domn crestin, un rege!
Albert, craiul Lehiei!
Albert, de cap usor,
Facut-a un vis mare de rege-nvingator,
Dar n-are el, sarmanul, asa de larga mana,
Sa poata-n ea cuprinde o patrie romana!
Nici a ajuns Moldova de rasul miseliei
Ca s-o rapeasca-n gheare-i un vultur d-a Lehiei!
Cat va fi-n cer o cruce s-un Stefan pe pamant,
Nime nu va deschide Moldovei un mormant!
Cat vor calca dusmanii in tara de romani,
Ei robi vor fi in tara, dar vecinic nu stapani!
Decat Moldova-n lanturi, mai bine stearsa fie!
Decat o viata moarta, mai bine-o moarte vie!
Romani din toata tara, boieri, vechi capitani,
Voi toti ai mei tovarasi de patruzeci de ani!
Cand Albert ne meneste robie, rele soarte,
Raspundeti, ce se cade lui Albert?
Moarte, moarte!
Striga poiana; Moarte! padurea clocoteste,
S-un soare ros in ceruri deodata se iveste.
Fie! le zice Stefan, fie cum cereti voi
La arme! si pe moarte! caci Domnul e cu noi!
Dumbrava rosie - I - Visul lui Albert
Dumbrava Rosie - II - Tara in picioare
Dumbrava Rosie - III - Tabara leseasca
Dumbrava Rosie - IV - Tabara romana
Dumbrava Rosie - V - Stefan cel Mare
Dumbrava Rosie - VI - Asaltul
Dumbrava Rosie - VII - Lupta
Dumbrava Rosie - VIII - Aratul
Aceasta pagina a fost accesata de 9682 ori.
