Dorul de mare
de Vasile Alecsandri
Pe senin calatoreste
Un nor tainic plutitor.
Al meu suflet ce jalesce
Dupa el se-nalta-n zbor!
Norul trece si dispare
In afundul cerului.
Ah! de merge el spre mare,
Duce-m-asi pe-aripa lui!
Duce-m-as la cele maluri
Ce oglinda fruntea lor
In poeticele valuri
A frumosului Bosfor.
Si de-acolo-n departare,
Pe un vant primavarel,
Sa ating cu-o sarutare
Marile din Archipel.
Duce-m-as inca-nainte
Pe cel plai incantator,
Unde soarele-i ferbinte
Ca ferbintele amor.
La Venetia mult iubita,
Rai ferice, neuitat,
Unde gondola cernita
Te adoarme leganat.
La Palerma-ncoronata
Sub cer dulce, fara nori,
Cu ghirlanda parfumata
De-a naramzei albe flori.
La Neapoli ce scalda,
Raspandind invapaieri,
Sanul ei in marea calda
S-a ei suflet in placeri.
Duce-m-as fara-ncetare
Ca vulturul sa patrund
Peste-a ochilor hotare
Orizonul fara fund.
Sa vad stingerea de soare
In adancul ocean,
S-a lui coama arzatore
Rasarind ca un vulcan.
Sa vad stelele voioase
Inflorind cerul senin,
Si cu raze argintoase
Desmierdand a marei san.
Sa vad luna rasarita
In a noptii aer cald
Ca o floare aurita
Intr-o cupa de smarald.
Si s-aud blandele soapte
Ce zbor tainic in eter,
Izvorite-n miez de noapte
De pe valuri si din cer.
Revista romana, 1861
Dorul de mare
Aceasta pagina a fost accesata de 2110 ori.
