Calea robilor
de Vasile Alecsandri
Pe ceru-nalt luceste un rau albiu de stele
Ce curge spre Moldova din tinicul noian;
Ca flota luminoasa, luceferii prin ele
Cutreiera in umbra cerescul ocean.
Din cand in cand desprinsa din bolta cea profunda,
O stea albastra cade si-n spatiu s-acufunda,
Tragand pe plaiul negru o brazda argintie,
Ce-n clipa-i trecatoare ca viata-n vesnicie!
Sub cerul fara margini, spre mandrul Rasarit,
Se-ntinde-n umbra noptii un camp nemarginit,
Pustiu si trist ca golul ce lasa-n urma lor
In inimi iubitoare iubitii care mor.
Si raul cel de stele e calauzul tainic
Ce duce Moldova pe ratacitul cainic;
Si campul e Bugeacul cu orizonuri mari
Batut de oameni searbezi ce fug de la tatari.
Convorbiri literare, 1 septembrie 1874
(Romanii dau nume de Calea-robilor acelei aglomerari de stele care formeaza pe fata cerului un soi de riu luminos (voie lactee). Pe timpul navalirei tatarilor, robii carii scapau din minele lor se intorceau la Moldova, luindu-se pe directia acelui fenomen ceresc.)
Calea robilor
Aceasta pagina a fost accesata de 3375 ori.
