8 Mart
de Vasile Alecsandri
Intinde cu mandrie aripile-ti usoare,
O! sufletul meu vesel, o! suflet fericit!
Inalta-te in ceruri si zbori cantand la soare,
Caci soarele iubirii in cer a rasarit
Si-n cale-mi s-a oprit!
Veniti, naluciri scumpe, dorinti, visuri marete,
Ca pasari calatoare la cuibul inflorit.
Veniti de-nganati vesel a mele tinerete,
Caci steaua fericirii in ochii-mi a lucit...
Iubesc si sunt iubit!
*
Sunt ore fericite, sunt tainice placeri
Ce-n cumpana vietii platesc ani de dureri!
Atunce falnic omul ridica a sa frunte
Si-n ceruri cu mandrie atinta ochiul sau.
Fiinta lui se-nalta ca vulturul de munte,
Iubirea lui il schimba si-l face Dumnezeu!
Atunci mai dulce steaua luceste-n miez de noapte,
Si-n zori seninul pare mai vesel, mai curat;
S-a zilei mii de glasuri, s-a noptii mii de soapte
Il proclameaza-n fala a lumii imparat!
Sunt urme pretioase, sunt scumpe suvenire,
Ce-n suflet tiparite, ca el au nemurire!
Zadarnic timpul trece c-un zbor neobosit,
In sanul omenirii varsand a iernii gheata;
Lumina lor iubita luceste lin in viata
Precum un soare dulce in veci neasfintit!
Asa nu te vei stinge din minte-mi niciodata,
O! suvenir puternic de dragoste-nfocata!
O! timp ferice-n care minunea ce iubesc
M-a desteptat in raiuri cu glasu-i ingeresc!
*
Era blanda ora a blandelor soapte,
Cand nu mai e ziua si nu-i inca noapte.
Pamantul si cerul, ca doi fratiori,
Isi dau sarutare prin stele si flori,
Si-n aer parfumul al florilor dalbe
Plutea cu lucirea stelutelor albe,
Si-n toata natura cuprinsa de dor
Plutea o soptire de dulce amor!
Din marginea lumii a noptii regina
Varsa-n calea noastra duioasa-i lumina,
Si-n lunca patrunsa de razele ei
Zburau caii nostri cu aripi de zmei.
Mergeam noi in cale ca umbre tacute,
Pe-un covor de frunze, pe carari pierdute,
Si-n tacerea noptii ce ne-nconjura,
Sufletele noastre ca si noi zbura,
Zbura ca doi ingeri din stele in stele,
Dandu-si sarutare tainic intre ele...
Deodata fugarii cu ochii de foc
La capatul luncii s-oprira pe loc.
Iar dulcele inger, patruns de simtire,
Imi zise atunce, cu-o dulce zambire:
Acum este ora cand geniul sfant
Aude si vede minuni pe pamant.
E ora ferice de sfanta uimire
Ce-n suflet revarsa fiori de iubire.
Spune-mi dar acuma, tu, ce esti poet,
Ce poezii canta inima-ti incet?
Daca vrei sa afli taina ce ma-ncanta,
Iata poezia ce inima-mi canta:
De este vreo fiinta, de este vreun nume
La care sa se-nchine un suflet omenesc,
Cu tot ce e mai nobil, mai iubitor pe lume,
Cu tot ce-n omenire e mai dumnezeiesc,
Tu esti acea fiinta, tu, gingasa lumina,
Aprinsa-n a mea cale de insusi Dumnezeu!
Si sufletul meu vesel la tine se inchina,
O! scumpa mea Elena! o! drag ingerul meu!
Cand soarta vru sa intru in rai de fericire,
Cand ochii mei pe tine zambind te-au intalnit,
Un fulger, o scanteie de vecinica iubire,
Din ochii tai pornita, in sanu-mi au lucit.
S-atunci in alta lume am re-nviat deodata,
S-un soare mai ferbinte in ceru-mi s-a aprins,
S-o lume fara margini, frumoasa, desfatata,
Ca o campie verde sub mine s-a intins.
Atunci natura-ntreaga, zambindu-mi cu placere,
Isi puse pentru mine coroana sa de flori;
Si glasul maicii mele, curmand a mea durere,
Veni sa ma dezmierde din cerul fara nori.
Caci fata ta iubita mi s-arata oriunde,
In vis, in flori, in stele, in dulcele senin;
Si inima-mi, cuprinsa de dorul ce patrunde,
Soptea cu tine astfel prin tainicu-i suspin:
Ferice de acela a caruia privire,
Trezind in al tau suflet un fraged, dulce dor,
Ar face ca sa nasca pe gura-ti o zambire
Ca zori misterioase de vesel viitor!
Ferice care, vrednic de-o soarta neasteptata,
Ar face pentru dansul, in ceas dumnezeiesc,
A ta inima scumpa de dragoste sa bata
Si glasu-ti cu-nfocare sa-i zica: te iubesc!
1845, Blinzi
8 Mart
Aceasta pagina a fost accesata de 2471 ori.
