Alba de la munte
de Vasile Alecsandri
Albo, Albo de la munte!
Ce-ai pus fesciorul pe frunte
Ca ti-au iesit vorbe multe."
„Las' sa iasa ca nu-mi pasa,
Inima-mi de dor e arsa,
Ca badica-i dus de-acasa,
Sa-mi coseasca fan cu roua,
Frange-i-s-ar coasa-n doua,
Sa vie la alta noua!
Sa-mi coseasca fan, costrele,
Faca-si coasa bucatele,
Sa vie-n bratele mele!
Sa-mi coseasca fan cu floare,
Ca sa-mi fie de racoare
La cap si la tatisoare.
Zica lumea, ca-i dau pace,
Eu m-oi purta si voi face
Dupa cum lui badea-i place.
Zica lumea ce va zice,
Ea n-a putea sa ne strice,
Dragostea sa ne-o ridice;
Ca ma tine badea bine,
Inima lui e la mine
s-a mea o poarta cu sine.
Inima lui imi graieste,
s-a mea lui inca-i sopteste;
Una de alta doreste,
C-amandoua sunt legate
Cu legaturi infocate
s-una pentru alta bate.
Acel lant ce le cuprinde
intre ele cand se-ntinde
Cu mare foc le aprinde,
Iar cand s-adun amandoua,
Atuncea parca le ploua
O racoreala de roua.
Asa le e juramantul,
is legate cu cuvantul
Sa le desparta pamantul!"
Alba de la munte
Aceasta pagina a fost accesata de 2773 ori.
