Vidra
de Vasile Alecsandri
I
Frunza verde pelinita,
Pe cel deal, pe cea colnita,
Primbla-mi-se-o catanita
Cu doi bani in pungulita,
si cu doi in buzunari,
Cu doisprece lautari,
si cu doi, trei calusei
incarcati de galbenei.
Iar cu dansa se afla,
Tot pe luna se primbla,
Stoian soimul, popa vechi,
Cu potcapul pe urechi,
Ce s-a lasat de popie
si de sfanta liturghie
De s-a dat in haiducie.
El de mijloc o tinea,
Langa pieptu-i o strangea,
si mereu o dezmierda,
si mereu o saruta,
si lautarii canta,
Campii de se rasuna.
Cand fu catre dimineata,
Popa se spala pe fata,
Barba neagra pieptana,
La baltagu-i se-nchina
si pe Vidra mi-o trezea
si din gura-asa-i graia:
„stii tu, Vidro, ce-am gandit,
stii tu ce m-am socotit?
Sufleca manece largi
si-mpleteste la colaci.
Fa colaci mari de doi saci
Pentru cumnatei burlaci,
s-un covrig de un mertic
Pentru cumnatel mai mic.
Apoi haideti amandoi
Cu cotiga cu doi boi
Peste codri, peste munti,
La cei socri cam carunti."
II
Amandoi la drum plecau,
Sus, la munte, se urcau
si mereu boii-ndemnau:
„Hai Plavan, hai Bourean,
Juncanasi de-ai lui Stoian".
Opinteau boii mereu,
Opinteau si suflau greu,
si cotiga scartaia
si calea se-ngreuia.
Iar pe cand soarele-i sus,
Pe cand soimul sta ascuns,
Pe cand umbra e scazuta
si se face nevazuta,
Stoian popa se oprea
si de pranz el poposea
in mijlocul codrului
Unde-i larg voinicului,
in poiana inflorita
Cu frunzari acoperita,
Unde iarba se-mpleteste
si-n varf se gaitaneste.
Vidra masa ca-ntindea,
si la masa ca sedea
Cu Stoian alaturea.
Ei pranzeau si veseleau,
De nimeni grija n-aveau,
Dar pacatul mi-i pastea,
Pe Stoian il zadara
si Stoian asa graia:
„Oliolio! mandruta mea!
De cand eu mi te-am luat
Nici un cantec n-ai cantat.
Canta-ti, mandro, cantecul,
Ca mi-e drag ca sufletul."
„Alei! frate, dragul meu!
Nu mai pofti sa cant eu,
Sa-ti cant cantec haiducesc
Cu viers dulce femeiesc.
Eu daca ti l-oi canta,
Apele s-or tulbura,
Brazii mi s-or scutura,
Muntii mi s-or clatina,
Vaile or rasuna
si pe noi ne-a-ntampina
Paunasul codrilor,
Voinicul voinicilor,
Iubitul nevestelor,
Dragalasul fetelor."
„Las' sa vie ca nu-mi pasa,
Eu ca l-oi pofti la masa,
si de-a mai vrea alta hrana,
I-oi da trei baltagi pomana."
III
Puse Vidra a canta,
Codrii a se destepta,
Apele-a se tulbura,
Brazii a se scutura,
Muntii a se clatina,
Vaile-a se rasuna.
si deodata s-arata
Paunasul codrilor,
Voinicul voinicilor:
„Hei! Stoiene, barbarie,
Ce te-ai lasat de popie
si de sfanta liturghie
De te-ai dat in haiducie!
Ce ne calci poienele
si ne pasti fanatele?"
„Ce poiene, mai Paune?
Ce fanate, mai nebune?
Doar pamantul nu-i al tau,
Nici al tau nu-i, nici al meu,
Ci-i tot al lui Dumnezeu."
„Hei Stoiene, barbarie,
Vorba multa, saracie!
Da-mi juncanii tai drept vama
si iti cata-apoi de seama."
„Ba, juncanii nu-ti dau eu,
Ca mi i-a dat Dumnezeu
Sa ma scoata de la greu."
„Da-mi pe Vidra ta de vama
si iti cata-apoi de seama."
„Ba, pe Vidra nu ti-oi da
Pan' ce capul sus mi-a sta
Ca mi-a dat-o soacra mea
Ca sa tin casa cu ea."
„Da-mi baltagul tau de vama
si iti cata-apoi de seama."
„Eu sa-ti dau baltagul, eu?
Vin de-l ia tu, fatul meu,
De ti-e sufletu-ndraznet,
Cat ti-e graiul de sumet!"
IV
Ei de braie s-apucara
si la lupta se luara
Zi de vara pan-in seara.
Cand in loc mi se-nvarteau,
Cand la vale s-aduceau,
Nici unul nu dovedea!
Dar Stoian mereu slabea,
Braul lui se descingea.
„Vidro, puiculita mea!
Vin' de-mi strange braul meu,
Apara-te-ar Dumnezeu,
Ca-mi slabesc puterile,
Mi se duc averile!"
Iara Vidra mi-i privea,
Ochisorii-i stralucea,
Inimioara-i se batea
si gurita-i raspundea:
„Ba, nu, nu, badita frate,
Ca va-i lupta pe dreptate,
si oricare-a birui,
Eu cu dansul m-oi iubi."
Stoian popa s-aprindea
si facea el ce facea
Pe Paun ca-l aducea,
si-n pamant ca mi-l izbea,
Cat pamantul despica,
Pan-in brau ca mi-l baga.
Baltagu-apoi ridica,
Capul lui Paun zbura;
Trupul pe branci se pleca,
Lui Stoian se inchina.
Iar Stoian se intorcea,
La Vidra-ncet se ducea,
Se ducea posomorat,
De ganduri negre muncit
Ca un sarpe otravit.
Vidra nici ca se clintea,
Ochii-n ochii lui tintea,
Ochii catau barbateste
si patrundeau femeieste.
Stoian popa mi-i zicea:
„Vidro, fa, nevasta rea!
Cand de moarte ma luptam
si pe tine te rugam
Sa vii iute langa mine
Ca sa-mi strangi braul mai bine,
De barbat nu ti-a fost mila,
De pacat nu ti-a fost sila
si cu glas dulce, fratesc,
Zis-ai cuvant dusmanesc:
Ca oricare-a birui
Tu cu dansul te-i iubi,
Asa este, Vidro fa?"
„Asa-i, Stoiene, asa!
Am zis-o si-nca-o mai zic
Ca mi-e drag cine-i voinic,
De se lupta far-a cere
Ajutor de la muiere."
„stii tu, Vidro, ce-am gandit?
stii tu ce m-am socotit?
Asta-vara am cosit
Vro cinci clai de le-am cladit,
Patru mi le-am varfuit,
Iar unei varfu-a lipsit
si mi-am pus in gandul meu
Sa-i fac varf cu capul tau."
„Iata capul de mi-l taie,
Ca sa-l pui tu varf la claie
si te-nvata de la mine
Ca sa mori cum se cuvine!"
Crunt Stoian se repezea
si capul ii retezea.
si tatele-i le taia
si pe camp le-mprastia;
Apoi singur purcedea,
La socrii lui se ducea.
„Hei, Stoiene, popa vechi
Cu potcapul pe urechi,
Unde-i Vidra cea frumoasa,
Fata noastra cea voioasa?"
„Eu pe Vidra mi-am lasat
intr-un codru departat
Hotarand mosiile
s-asezand momaile
Cu capul si tatele."
Bine vorba nu sfarsea,
Pe loc cerul s-aprindea
si trei fulgeri repezea
Pe Stoian popa-l lovea,
In cenusa-l prefacea!
Vidra
Aceasta pagina a fost accesata de 3300 ori.
