Stefanita Voda
de Vasile Alecsandri
I
Frunza verde meri cretesti,
in oras la Bucuresti,
L-ale case mari domnesti
De se vad in Stoienesti,
Mandra masa e intinsa
si de mari boieri cuprinsa.
Tot boieri de-a ostilor,
Puterea domniilor
si groaza dusmanilor.
Iar in capat cine sede?
stefanita Domn se vede,
Dar nici bea, nici veseleste,
Ci cu ochii lung priveste
La copila Dihului,
Surioara Mihului,
Mihului voinicului
Din valea Cobiului.
Ca e mandra ca o floare,
si de ochi fermecatoare,
si de suflet iubitoare,
Unde-o vede Domnul moare!
„Copilita, dragulita,
Cu san alb de porumbita,
Umple cupa mea de vin,
tie, draga, s-o inchin
s-apoi canta-mi viers de dor
Cu glas dulce, rapitor,
Canta-ti, draga, cantecul,
Ca mi-e drag ca sufletul!"
Copilita se inchina
Ca o floare de gradina
si-i intinde-o cupa plina,
Apoi zice incetisor
Un viers dulce, plin de dor:
„Frunza verde stejarel,
Am un frate voinicel
si ma tem amar de el!
Frunza verde mar domnesc,
Am un Domn care-l iubesc
si de dansul ma-ngrijesc.
Vai de mine' cum sa fac
Pe-amandoi sa mi-i impac,
Sa-mi fie traiul pe plac!"
Copilita nu sfarsea
si Domnul astfel graia:
„Copilita, mandrulita,
Cu san alb de porumbita,
Nu mai plange, ca-n curand
implini-voi al tau gand.
Voi, boieri ce ospatati,
Stati si nu mai inchinati,
Cuvantul sa-mi ascultati
Toti calari si inarmati
Cu sageti, cu buzdugane,
si la braie cu arcane,
Ca sa mergem despre soare
Sa facem o vanatoare
Dupa ursi si caprioare,
Dupa pasari galbioare
Ce sunt bune de mancare
si placute la cantare!"
II
Cand de zi se lumina,
Boierii se aduna
si pe cai incaleca,
si cu Domnul toti pleca,
inspre munti la vanatoare,
Dupa ursi si caprioare,
Dupa pasari galbioare.
si mergeau, frate, mergeau
Pan-in munti ca ajungeau,
Iar cand soarele-apunea,
Iata ca se intalnea
C-un cioban cu fluieras
si cu port de oltenas.
Domnu-n cale-i se oprea
si din gura-asa graia:
„Ciobanas cu fluieras,
Puisor de oltenas,
Cunosti calea codrului
De prin muntii Crisului?
Cunosti fagul Mihului
Din codrul Cobiului?"
„Cunosc calea codrului
Pana-n fundul fundului,
stiu si fagul Mihului
Din codrul Cobiului".
„De stii locurile bine,
Nu ma-i duce tu pe mine?"
„Ba, te-oi duce eu pe tine
De-i lasa tu ostile
Sa-mi pazeasca oile,
Ca de-oi pierde-o mielusea
Oi slugi un an pe ea,
si de-oi pierde un mielusel
Oi slugi doi ani pe el".
Domnul ostile lasa,
Cu ciobanul se lua,
Singur, singur, singurel
Pe o zare de muncel.
Iar ciobanul se-ndrepta
Catre munti si mi-l purta
Pe carari si pe potici
Ce-s calcate de voinici,
Prin hatis, prin carpinis,
Unde nu-i loc de carnis,
El mergea, frate, mergea
Pan' ce-n codru ajungea
Drept la fagul Mihului,
Lacasul voinicului.
Cand de fag s-apropia,
Ciobanasul se oprea
si din gura-asa graia:
„Iata fagul Mihului,
Mihului voinicului!
Iar pe Mihul daca-l vrei,
Cata drept in ochii mei!"
III
Domnul drept la el cata,
Ochii lui se incrunta.
Iar ciobanul se schimba,
Gluga lui isi arunca
si deodata se-arata
Cu zelar, cu buzdugan,
Cu haine de capitan.
Apoi drept la Domn cata
si-n glas mare cuvanta:
„Alei! Doamne din domnie!
Ieri ai fost dat la betie;
Astazi venisi la trezie,
Dar n-ai prins la cumintie.
Ce pacate te-au impins
Palosul de ti-ai incins?
Fostu-ti-a sila de tine
De te-ai luat dupa mine.
Ori ca nu te-ai saturat
Pe-a mea sora c-ai furat
si-ai facut cu ea pacat
Far-a te fi cununat?
Dar gandit-ai ca pacatul
isi urmeaza vinovatul
si ca-n lume orice fapta
Are fapta si rasplata?"
si cum sta si cum zicea
O frunza de fag smucea
Si-ntre buze o punea
si suna hotis din ea.
Frunza-n patru ca plesnea,
Codrul negru clocotea,
De-un lung chiot chiotea,
De-un greu tropot tropotea,
s-imprejuru-le deodata
Se ivea o mandra ceata,
O ceata de voinicei,
Lotri, puisori de zmei,
Cu caciule stogosate,
Cu chebe rosii pe spate,
si mustati de varvaric
Cum sta bine la voinic.
Langa el cat ii zarea,
Mihul astfel le graia:
„Fratii mei, neferii mei,
Lotri, puisori de zmei!
il vedeti voi pe ist om?
El e mare, caci e Domn,
Dar, cat e de Domn si mare,
Minte coapta inca n-are!
Hai, copii, de mi-l luati,
Prin sabii sa-l fluturati,
Dar nimic sa nu-i stricati,
Cale buna sa-i lasati,
Ca de-i Domnul priceput
E destul cate-a vazut
Ca sa afle, ca sa stie:
Cu Mihul nu-i de glumie!"
Domnul pe ganduri cadea
s-apoi astfel raspundea:
„Mihule, bujorule,
Frate, fratiorule!
Eu la mana ti-am picat,
Tu de moarte m-ai scapat.
Cand la mana mi-i pica,
Eu de moarte te-oi scapa.
Vina maini tu la domnie
Ca sa vezi o cununie,
Cununia Domnului
Cu sora voinicului,
S-o fac mie sotioara,
S-o fac tie Domnisoara!"
Astfel Domnul cuvanta,
si din codru se-nturna,
Iara codrul rasuna:
„Sa traiesti, maria ta!"
Stefanita Voda
Aceasta pagina a fost accesata de 3971 ori.
