Radu Calomfirescu
de Vasile Alecsandri
I
in oras la Bucuresti,
in curti nalte si domnesti
Mandra masa e intinsa
si de mari boieri cuprinsa.
Dar in mijloc cine sede?
Mircea-voda-n mijloc sede,
si la dreapta lui se vede
Doi Caplesti si trei Buzesti
Zmeii tarii Romanesti,
Purtatorii ostilor
si fruntea boierilor.
Ei toti beau, se veseleau
si pe domn il fericeau,
Dar cand fu despre betie,
Despre dalba veselie,
Iata, nene, ca sosea
si la domn ingenunchea
Radul din Calomfiresti,
Zmeul tarii Romanesti,
Cu sluga lui, cu Nedea,
Ce de mic ii tot dadea
Ajutor bun de putere
si cuvant de mangaiere:
„Domnule, maria-ta!
Fie cum oi cuvanta:
iti aduc tie-nchinare,
Ca unui frate mai mare,
si-ti doresc mereu sa fii
Cu izbanzi si veselii.
Dar stii, Doamne, ori nu stii
Ca tatarii m-au lovit
si tatarii mi-au robit
Copilasii
Dragalasii,
Maiculita
Dragulita.
Rau ma doare inimioara
De copii, de sotioara,
Dar ma doare si mai tare
De maicuta ce ma are,
Ca-i crestina si batrana
s-a sa-ajunga-a-fi cadana,
De rasul capcanilor
Prin casa paganilor.
Rogu-te, maria-ta,
De vroiesti a m-ajuta,
Da-mi ajutor pe Buzesti
si pe cei tustrei Caplesti,
Purtatorii ostilor
si fruntea boierilor!"
Mircea-voda-l asculta
si din gura cuvanta:
„Alei! Radule misel!
Mai asteapta tu nitel,
Pana ce vom ospata,
Pana ce ne vom culca,
Pana ce ne vom scula,
Sa vad ce vis om visa
s-apoi ajutor ti-om da!"
Radu buzele-si musca
si la fata se schimba.
„Sa traiesti, maria-ta!
Iar daca te-oi astepta
Pana ce ii ospata,
si pana ce te-i culca,
si pana ce te-i scula,
Sa vezi ce vis ii visa,
Tatarii s-or departa,
Pagubas ei m-or lasa!"
II
Radu iute-ncaleca,
Dupa dusmani se lua
Cu sluga lui, cu Nedea,
Ce de mic ii tot dadea
Ajutor bun de putere
si cuvant de mangaiere.
Gonea el, mereu gonea,
Gonea, nu mai ostenea,
Nebaut si nemancat,
De dor mare framantat.
Cand a fost a treia zi,
Pe tatari el ii zari,
Atunci Nedea ca grai:
„Hei! stapane Radule,
Asculta-mi povetele,
C-acum e pe vitejie,
Pe vinceala sau robie,
Taie tu marginile,
Eu sa tai mijloacele;
Care-a scapa de la mine
Sa nu scape de la tine!"
in tatari ei se izbeau,
Vartej de moarte faceau,
si taiau, nene, taiau,
Pe tatari ii risipeau,
si pe cei robiti scoteau
si pe-acasa-i trimiteau.
Dar pe maica-sa batrana
N-o gasea-n ceata pagana.
Radu-n scari se ridica,
Ca vulturul se uita
Peste campii Lapusnii,
Peste campi merei pustii,
si cum sta si cum ochea
Iata, nene, ca zarea
Un cort mare si rotat,
Cat un cort de imparat;
si-n cort zarea pe-un marzac,
Un marzac de la Bugeac
Care-n bratele-i strangea
O crestina ce plangea.
Fulger Radu se facea,
Ca un fulger se ducea
si la cort se repezea,
Pe marzac il reteza
si in lance ca-l lua,
Mort in camp il arunca,
Apoi vesel purcedea
Cu ma-sa si cu Nedea,
Ce de mic ii tot dadea
Ajutor bun de putere
si cuvant de mangaiere!
III
Iata la mijloc de cale,
La fantana dintr-o vale,
Iata buna-mpreunare
Cu cinci voinicei calare,
Cu Buzesti si cu Caplesti
Zmeii tarii Romanesti!
„Noroc bun, si cale buna!
Ce vant dulce va aduna
si cu mine sva-mpreuna?"
„Noi in cale ti-am iesit
C-avem dor de haratit.
Si la harta vitejeasca
si la joaca razboiasca."
Ei la harta se luau,
Pe juramant s-apucau,
Stapanii sa harateasca
si slugile sa-i priveasca!
incepea dar de calare
Harta cea din fuga mare,
Palosele zanganind,
Sulitele invartind,
Buzduganele ciocnind
si din gura chiuind.
Cand deodata cei Buzesti
si cu cei tustrei Caplesti
Peste Radu navaleau,
Cu cinci lanci il strapungeau,
Apoi capul ii taiau,
Pe-o tipsie il puneau
si la domnul il duceau
si cu toti asa graiau:
„Alei! doamne, doamne Mirce!
Alei! doamne mult voinice!
Radu de-ar mai fi trait,
Scaunul ti-ar fi rapit!
Iata capu-i, da-l la corbi
si copiii lui fa-i robi!"
Bine vorba nu sfarseau,
Iata, nene, ca veneau,
Sluga veche, mos Nedea
Cu maicuta Radului
La scaunul Domnului,
si-amandoi ingenunchea
si, plangand, maica zicea.
„Alei! doamne, doamne
Mirce,
Alei! doamne mult voinice!
Fa-mi dreptate, fa-ti dreptate,
Radu ca ti-a fost bun frate,
Ca eu, doamne, din pacate,
M-am iubit cu taica tau
De-am facut pe Radul meu!"
Domnul Mircea greu ofta,
Pe batrana o scula,
Mana dreapta-i saruta
si pe loc dreptate-i da.
El boierii aduna
si de moarte-i judeca.
Gadele ii apuca,
Sus, la scara-i aducea,
Un covor le asternea,
in genunchi ii tot punea
si maneca-si sufleca,
si pala si-o ridica,
si capetele zbura,
Zburau pe scari de-a dura,
Cand Buzesti peste Caplesti,
Cand Caplesti peste Buzesti.
Radu Calomfirescu
Aceasta pagina a fost accesata de 3386 ori.
