Mihu copilul
de Vasile Alecsandri
I
La dealul Barbat,
Pe drumul sapat,
Merge haulind,
Merge chiuind
Mihu copilas,
Mandru Paunas,
Paunas de frunte,
Copilas de munte.
Merge el cantand,
Din cobuz sunand,
Codrii dezmierdand
Din cobuz de os
Ce suna frumos.
Merge cel voinic
Pe-un murgusor mic
Prin mezul noptii,
Prin codrul Hertii.
Mult e frunza deasa,
Noaptea-ntunecoasa,
si calea pietroasa!
Dar cand se urca
si murgul calca
Piatra scapara,
Noaptea lumina,
Noaptea ca ziua.
Merge, mari, merge,
s-urma li se sterge
Printre frunzi cazute
Pe carari pierdute.
Merge tot mereu
Voinicelul meu,
Din frunze pocnind,
Codrii vechi trezind
si mereu graind:
„Hai, murgule, hai,
Pe coasta de plai,
Ce lasi tu drumul
s-apuci colnicul?
Ori zaua te-apasa,
Ori saua te-ndeasa,
Ori fraul cu fluturi,
Ori scumpele rafturi,
Ori armele mele
Ce lucesc ca stele,
De duci asa greu
Trupusorul meu?"
„Zaua nu ma-ndeasa,
saua nu m-apasa,
Fraul nu ma strange,
Chinga nu ma frange,
Dar ce ma apasa
si-n drum nu ma lasa,
Ca s-atin pe-aici
Patruzeci si cinci,
Cincizeci fara cinci
De haiduci levinti
Dusi de la parinti
De cand erau mici
La codru-n potici.
s-acum se gasesc
De benchetuiesc
La valea adanca,
La muchie de stanca,
La des paltinis,
Marunt alunis;
La masa de piatra,
in patru crapata,
Cu sarma legata,
Cu slove sapata,
Cu slove de carte
Cu aur suflate.
Iar la masa, sade
armonioasa.
Gata sa te prade
Ianus Ungurean,
Vechiul hotoman,
Cu barba zburlita,
De rele-nvechita,
Pana-n brau lungita,
Cu brau-nvelita.
El are, mai frate,
Sabii lungi si late,
Durda ghintuita,
Inima-otelita.
si mai are inca
Pe-mprejur de stanca
Voinicei levinti
Cu armele-n dinti.
Feciori buni de mana,
Caliti, tari de vana.
Flacai grosi in ceafa,
Voinici far' de leafa!
Cu chivere nalte,
Cu cozile late
Lasate pe spate.
Ei te-or auzi
si s-or repezi,
si amar de tine
si amar de mine!"
„Hai, murgule, hai
Pe coasta de plai,
Lasa colnicul
s-apuca drumul
Ca esti cu Mihul!
Lasa-n urma-ti teama,
Ca te iau pe seama
Istor brate groase,
Groase si vanoase,
Istuia piept lat,
Lat s-infasurat,
Istui palosel
Cu buza de-otel.
Unguru-i falos,
Nu-i primejdios,
Gura lui e mare,
Dar nu musca tare.
Cati sunt ei? cincizeci?
sasezeci, optzeci,
O suta s-o mie?
Iasa-n cale-mi, vie
Daca vor sa stie
Cine e Mihul,
Mihu Copilul!"
Murgul ca gandul
Lasa colnicul
S-apuca drumul.
„Hai, murgule, hai,
Pe coasta de plai
La poiana grasa,
Dumbrava frumoasa
Cu iarba-nverzita,
Cu flori inflorita!"
II
Iata-n codru, iata,
Ca Ianus deodata,
Cum benchetuieste
si se veseleste,
Sta, incremeneste,
Pe ganduri porneste
Ca din cand in cand
Aude sunand,
Codrii razbatand
Un mandru cantic,
Cantec de voinic
s-un glas de cobuz
Dulce la auz,
De cobuz de os
Ce suna duios.
si iata, si iata
Ca Ianus deodata
Tresare si sare
si zice-n glas mare:
„Voi, vitejilor,
Haraminilor!
Ian stati s-ascultati
s-armele-apucati,
Ca eu cam auz
Un glas de cobuz
Printre frunzi sunand,
Codrii dezmierdand.
Deci voi va grabiti,
Curand va porniti
Sa-i iesiti in cale
Pe deal si pe vale,
La pod, la hartop,
La lunca de plop,
La potica stramta,
La cararea franta,
La fantana lina
Cu apa putina.
De-a fi vrun viteaz
Cu flori pe obraz,
Sa nu mi-l stricati,
Ci sa mi-l legati.
Iar vreun fermecat,
De muieri stricat,
O palma sa-i dati
Drumul sa-i lasati!"
Ungurii pornesc
si calea-i opresc.
Iar cat ii zareste
Mihu le graieste:
„Voi, voinicilor,
Haraminilor,
Cine v-a manat
Capul v-a mancat!"
si nici ca sfarseste,
La harta porneste
si se invarteste,
Toti ii risipeste.
Apoi iar purcede
Prin cel codru verde.
Murgul se urca,
si cand el calca,
Piatra scapara,
Noaptea lumina,
Noaptea ca ziua.
Ianus cum il vede,
Din loc se repede:
„Voi, vitejilor,
Haraminilor!
Dati cu lancile,
Dati cu flintele."
„Lasati flintele,
Lasati lancile,
Voi, voinicilor,
Haraminilor!
Ca eu Mihu sant,
si vreau sa va cant
Un mandru cantěc,
Cantec de voinic
Cum n-ati auzit
Cat veac ati trait."
III
Iata, mari, iata
Ca Mihu deodata
incepe pe loc
A zice cu foc,
incepe usor
A zice cu dor
Un cantec duios
Atat de frumos,
Muntii ca rasun,
soimii se adun,
Codrii se trezesc,
Frunzele soptesc,
Stelele clipesc
si-n cale s-opresc!
Iar ungurii mult
Cu drag il ascult,
si Ianus indata,
Ca nealtadata,
Glasu-si imblanzeste
Mihului graieste,
La masa-l pofteste.
„Vin' tu, Mihule,
Vin', voinicule,
Sa benchetuim
si sa veselim,
S-apoi amandoi
Ne-om lupta noi doi".
Ei cu toti s-adun,
La masa se pun
si benchetuiesc
si se veselesc,
Plostile ciocnesc,
Vesel chiuiesc.
Dar cand au sfarsit
De benchetuit,
Masa de-ospatat,
Vinul de gustat,
Ianus ungurean,
Mihul moldovean
Deoparte se duc
La lupta s-apuc!
Crunta-i lupta lor,
Ca e pe omor.
Cine c-a pica
Nu s-a mai scula!
Iar ungurii toti,
Lui Ianus nepoti,
Stau de mi-i privesc
Cum mi se-nvartesc,
Cum mi se smucesc,
Cum mi se trantesc
Ca doi zmei, ca lei,
Ca lei paralei.
Iata, mari, iata
Ca Mihu deodata
in loc se opreste,
Pe Ianus suceste,
Sus il opinteste,
Jos inca-l izbeste
si-n genunchi il pune
si capu-i rapune.
Iar ungurii toti,
Lui Ianus nepoti,
Stau incremeniti
De moarte-ngroziti.
Mihu mi-i trezeste
s-astfel le graieste:
„Voi, copiilor,
Haraminilor!
Care s-a afla
De va ridica
Buzduganul meu
Cat este de greu,
Durdulita mea
Cat este de grea
si zalele mele
Cat imi sunt de grele,
Acela sa vie
Cu mine-n fratie
Ca sa vitejeasca,
Numele sa-i creasca!"
Ungurii se-ntrec
La pamant se plec
si-n zadar se-ncerc!
Nici unul nu poate
Sa ridice-n spate
Armele culcate
Cu-aur imbracate,
Cu fier ferecate.
„Voi, miseilor,
Haraminilor!
Codrul mi-l lasati,
Jugul apucati
Ca nu sunteti voi,
Nu sunteti ca noi
Oameni de mandrie,
Buni de vitejie,
Ci oameni de gloata,
Buni de sapa lata."
si cum zice-ndata
Mihul cel voinic
Cu degetul mic
Armele-si ridica,
Pleaca pe potica
Cu murgul voios
Prin codrul frunzos.
si-n urma-i vuieste,
Codrul clocoteste
De un mandru cantic,
Cantec de voinic,
De-un glas de cobuz
Dulce la auz,
De cobuz de os
Ce suna frumos!
Mihu copilul
Aceasta pagina a fost accesata de 3587 ori.
