Fata cadiului
de Vasile Alecsandri
La gradina, la cerdac
Lui Hagi Baba-Novac
Care poarta comanac,
Lunga masa e intinsa
si de oaspeti multi cuprinsa.
Dar la masa cine sede?
Pe-mprejur cine se vede?
sede batranul Novac
Ce traieste-acum de-un veac,
Cu cincizeci de finisori,
Tinerei, mandri bujori,
si cincizeci de finisoare,
Tinerele garofioare.
Toti cu bine petreceau,
Pe Novac il fericeau,
Numai tanarul Iovita,
Copilas de Novacita,
Nici nu bea, nici nu manca:
De la inima ofta.
„Nepotele hai, Iovita,
Copilas de Novacita,
soimulet, pui de roman
Ce nu stie de stapan!
Nici nu bei, nici nu mananci.
Ce stai pe ganduri adanci?"
„Eu pe ganduri am cazut
De cand, mosule,-am vazut
Pe fata cadiului
Din satul Odriului."
„Fecioras pui de roman
Ce nu stie de stapan!
Daca este mari,-asa,
inceteaza de-a ofta
si te du in grajdul meu
De-ti alege-un pui de zmeu
Din cincizeci de bahameti,
Bahameti cu perii creti,
si-ti fa singur izbanda
Ca sa-ti capeti dobanda."
Tinerelul se scula,
Lui Novac se inchina,
Mana dreapta-i saruta
si la grajd se indrepta.
Iar la grajd daca mergea,
El un manz isi alegea,
Manz de fuga sprintenel,
Iesea-n vara patrarel
Manz ce fuge ca solcanul
De nu-l prinde nici arcanul.
Pe el iute ca sarea
si din fuga mi-l oprea
La o poarta de gradina,
De gradina cu flori plina
Unde stau cadanele
De se-ngan cu florile.
„Tu, fata-a cadiului
Din satul Odriului,
Ghelai, ghelai pan' colea
Ca sa-mi dai o floricea,
si mi-o da cu mana ta
Ca sa-mi dreaga inima".
Copila cadiului
Din satul Odriului
Rumeoara se facea
si trei flori ea-si alegea,
si trei flori ea culegea,
s-un fir de par isi smulgea
si cu firul le lega
s-apoi tainic ea le da
Unei roabe mandrulita
Sa le duca la portita.
Voinicelul greu ofta,
Perisorul saruta
si din gura cuvanta:
„Tu, fata-a cadiului,
Surioara crinului!
Ghelai, ghelai pan colea
Ca sa-mi dai o floricea,
Dar mi-o da cu mana ta,
Ca sa-mi dreaga inima."
Copila cadiului
Din satul Odriului
Bujorica se facea
s-o garoafa culegea
O garoafa ca si ea,
Apoi singura-o ducea
Celui mandru Novacel,
Avere-ar parte de el!
Feciorasul se pleca,
De mijloc o apuca,
La sanu-i o ridica
si la fuga se-arunca,
si din fuga-o dezmierda,
Mii de sarutari ii da.
Iar cea roaba medioara
si de minte cam usoara
Spaima singura-si facea
si-ntr-un suflet se ducea
La cadiu, la cafenea,
Unde beau turcii cafea.
„Sai, cadiule, nu sta,
C-au rapit pe fiica ta!"
Cadiul se-ngalbenea,
Celmaua pe ochi punea,
Pe-o tatarca-ncaleca
si la goana se lua,
Iapa campii apuca,
Urechiusele-si culca,
Urma manzului calca,
Fugea manzul nechezand,
Iapa fugea ranchezand,
s-asa bine ca fugea,
Mai ca mai il ajungea.
Daca vedea si vedea,
Fata mintea nu-si pierdea,
Ea pe manz ca se pleca,
De ureche mi-l musca,
Urechiusa sangera,
Iar manzul se oterea
si sarea, sarea, sarea,
s-asa bine ca fugea,
intr-o clipa ajungea
in gradina, la cerdac,
La hagi Baba-Novac.
Cadiul inca sosea,
Iataganul isi scotea,
Iar Novacul cel batran
Ce nu stie de stapan,
isi ridica genele,
Genele cu carjele
Ca sa-si vada oaspele:
„Stai, cuscre cadiule,
Sa ne-ascultam vorbele,
Ca junii fac certele
si batranii pacele!"
Fata cadiului
Aceasta pagina a fost accesata de 2887 ori.
