Doncila
de Vasile Alecsandri
Sub cel par mare din sat
Zace Donciul pe un pat;
Noua ani si jumatate
De cand zace el pe spate!
Pentru dansul nu e vara,
Nu e dulce primavara,
Ci numai viata amara!
Pe de-o parte carnea-i cade,
Pe de alta vermii-l roade,
El se roaga tot mereu
Sa-l sloboada Dumnezeu.
Toata lumea l-a lasat,
Lumea toata l-a uitat,
Numai sora-sa Ancuta,
Anicuta romancuta,
Luceafarul satului,
Salba imparatului,
Nici pe Donciu l-a lasat,
Nici pe Donciu l-a uitat,
Noua ani ea l-a catat,
Noua ani si jumatate
L-a catat tot ca pe-un frate.
Zi si noapte l-a vegheat,
Perne albe i-a mutat
Cand la cap, cand la picioare,
Cand la umbra, cand la soare!
intr-o zi el o vedea
Ca de plans se ascundea
si cu jale-asa-i zicea:
„Ce-i, Ancuto, draga mea?
Ochisorii tai frumosi
Sunt ca doi luceferi rosi:
Poate ca ti-a venit greu
De cand tu ma cati mereu?"
„Ba, fereasca Dumnezeu!
Nu-i asta, dragutul meu.
Dar un plans m-a apucat
Ca pe fetele din sat
Grea urgie a picat!
Ca stii, frate, un marzac
A sosit de la Bugeac
si prin tara face jac.
Langa sat el s-a oprit
Sub un cort mare paslit,
si-orice vrea tatarul cere
Tot in sila si-n putere.
De tot omul de pe-aici
Zece galbeni venetici,
si de fiecare casa
Cate-un miel si-o junca grasa,
Iar pe noaptea fiecare
Cere cate-o fata mare!
„Hei, Ancuto, draga mea,
Faca Dumnezeu ce-a vrea!
Tu sa n-ai nici o pasare.
Fierbe lapte-ntr-o caldare
De-mi gateste-o scaldatoare
si ma freaca-ntr-un noroc
Cu floare de busuioc,
Doar mi-ar potoli cel foc,
Apoi ada-mi haine dalbe,
Cusute cu firuri albe;
Ada-mi si armele mele
Ce lucesc ca niste stele.
Apoi cheama din campie
Calul meu de voinicie
Care plange cand ma vede,
si de-i zic ca mor, nu crede!"
El in lapte se scalda,
Cu busuioc se freca,
Haine dalbe imbraca,
Calul si-l incaleca,
si cat se vedea calare,
Striga tot in gura mare:
„Ramai, soro, sanatoasa
Ca o viorea frumoasa
intr-un paharel pe masa!
si tu, soime, ce nechezi
si de boala mea nu crezi,
Sa te vad cum te repezi,
Cand in mine ma gandesc
Sa rapun cap tataresc!"
soimul vesel necheza,
Zborul iute-si repezea,
Iepureste, ogareste,
Pasareste, fulgereste,
si-ntr-o clipa ajungea
La cortul lui Cram Hogea.
„Bun sosit, ghiaur Doncila!
De-mi aduci vreo copila,
Ada-mi tu pe sora-ta,
Ca nu doresc pe alta."
„iti aduc alta mireasa,
Mai frumoasa, mai aleasa,
Care, cand te-a saruta,
Halal de viata ta!"
„Cine-i, bre Doncila, cine?
Unde, unde-i s-o vad bine!"
Iat-o ici in brau la mine!
Ian vezi cat e de frumoasa,
De subtire, de lucioasa,
Ce glasut zanganitor
Scoate cand o prinde dor,
Dar mananca om de viu
si taie cap de deliu."
„Ah! amar, amar Doncila!
N-am cerut asa copila.
Du-te cu dansa-napoi,
Ca eu plec azi de la voi."
„Ba nu! vreau sa te cunun,
C-am jurat sa fiu azi nun."
Pala-n aer fulgera
Capul marzacesc zbura!
Apoi Donciul se-ntorcea,
Anicutei de zicea:
„Bietul om! noroc nu are;
I-am dus lui o fata mare,
si numai dintr-un sarut,
Capul lui si l-a pierdut!"
Doncila
Aceasta pagina a fost accesata de 2941 ori.
