Dolca
de Vasile Alecsandri
Pe campul Tinechiei,
Pe zarile campiei,
Rasarit-au florile
Odata cu zorile?
N-au rasarit florile,
s-a dus Costea oile
De-a asezat stanele
Pe toate movilele.
Azi e luni si maini e marti,
Pleaca Costea la Galati.
Sa ia sare
La mioare,
si bolovani
La carlani,
si tarate,
La oite,
si glugi mari
La cei zarari,
si opinci
La cei voinici.
Iara Costea cum mergea
Cu Fulga se intalnea.
Fulga cel cu barba neagra
si cu mintea neintreaga,
Necajit si obosit,
De trei zile flamanzit:
„Alei! Fulgo, dragul meu,
Sa faci cum ti-oi zice eu:
Mergi la stana mea cu bine
Sa-ti iei un dar de la mine,
Trei mioare de frigare
s-inca una de caldare
Ca sa-ti fie de pranzare."
Fulga cel cu barba neagra,
Dar cu mintea neintreaga,
Sus la stana se ducea
s-oile cat le vedea,
Carduri, carduri le rupea,
Cu botaul le mana
in codru la Pandina.
Iar Costea cand se-ntorcea
Mare paguba-si vedea
Ca lui, mari, nu-i venea
Nici laptele la mulsoare,
Nici casul la-nchegatoare,
Nici urda la-nvelitoare!
Costea mult nu se-ngaima,
El dulaii toti chema,
Un cas dulce dezvelea,
Optezeci de felii taia,
Patruzeci la pui de caini,
Patruzeci la caini batrani.
Toti in graba le manca
Dar seama nici ca si-o da.
Cand, la urma tuturor,
lan ca venea-ncetisor,
Schiopatand, schelalaind,
Laturile cam tinand,
Dolca, haita cea batrana
Ce stia randul la stana.
Ea venea, nu prea venea,
„Dolca fa, Costea-i zicea,
Unde mi-e averea mea?"
Dolca-ncet schelalaia,
La pamant se intindea.
„Dolca fa, tu esti batrana,
Tu stii randul de la stana.
Eu pe tine te-am grijit,
Tot cu lapte te-am hranit.
Dolca fa, cum de-ai lasat,
Furii stana de-au pradat?"
Gemea Dolca, se culca,
Laba rupta-si arata:
„Dolca mea, Dolcuta fa!
Furii laba ti-au ranit
Cand la dansii ai sarit?
Daca-mi esti tu priceputa
si nu te-arati prefacuta,
inainte sa apuci
si la furi drept sa ma duci
Pe urmele oilor
Prin pajistea florilor."
Dolca vesel se scula,
Campul de-a lung apuca,
Botul prin iarba varand,
Urmele tot mirosind.
Urma-i ici, urma-i colea,
Dolca nici c-o prapadea.
Ziua-ntreaga ea mergea
si-ndeseara ajungea
in codru la Pandina
Ce de foc se lumina.
Cand in codru se-ndesea,
Bietul Costea ce zarea?
Fulga masa ca-si gatea,
Miei de piele ca-i jupea.
Care prin frigari frigea,
Care prin caldari fierbea!
„Masa buna, veselie!"
Striga Costea cu manie.
si Dolca se repezea.
La Fulga mereu batea,
Iar Fulga cum o zarea
Crunt de spaima tresarea.
„Alei, Fulgo, barba neagra,
Dar cu mintea neintreaga,
Cand la drum te-am intalnit
Eu, mari, ti-am daruit
Trei mioare de frigare
s-inca una de caldare
Ca sa-ti fie de pranzare,
si tu,-n loc de multumita,
Ca o fiara flamanzita,
Toata stana mi-ai rapit
si pe Dolca mi-ai ranit!
Stai, mai Fulgo, barba neagra,
Sa te fac cu mintea-ntreaga."
si cum sta si-l judeca,
Inima i-o despica,
si Dolcai o arunca,
Iara Dolca n-o manca,
Inima de vanzator
E venin otravitor!
Dolca
Aceasta pagina a fost accesata de 4082 ori.
