Chira
de Vasile Alecsandri
La Braila-n vale
septe bolozale
si septe sandale
Descarc la zamboale
si-ncarc la stamboale,
Descarc bacalii
si-ncarc dimerlii,
Tot de grau marunt
si de arnaut,
Dar cine descarca
si cine incarca?
Un arap bogat
Negru si buzat
Cu solzi mari pe cap,
Ca solzii de crap;
si cu buze late,
Rosii si umflate,
si cu ochi holbati
si cu dinti smaltati.
Dar pan' descarca
si pan' incarca,
El ce mai facea?
Tot pe mal sedea
si manca si bea
Sub verde frunzar
De crengi de stejar.
Iata-o copilita,
Cu alba cofita;
„Chiro, Chirolina,
Floare din gradina!
Ghelai tu cu mine
Ca te-oi purta bine;
Bine te-oi purta
si ti-oi cumpara
Rochita cu zale
Lasata pe sale,
Rochita in bolduri
Lasata pe solduri.
si paftale mari
De margaritari,
si paftale mici
Tot de irmilici."
Chira tot radea
si ii raspundea:
„Alei, Arapila,
Alei! mai Buzila!
Unde s-a aflat
Ca s-a-mpreunat
Corbi cu turturele,
serpi cu floricele,
Ursi cu caprioare
si nouri cu soare?"
Iara cel arap,
Cu solzi mari pe cap,
Cat o auzea
Se si repezea,
in brate-o lua,
in caic intra
si se departa,
Catre Sulina.
Iar fratii Chirei,
Hotii Brailei,
serpii Dunarei,
La mal alergau,
Pe Chira strigau
si-not mi se dau,
si se cufundau
si cand se iveau
in caic sareau,
si pe cel arap
il dau peste cap.
Apoi se-ntorceau
si Chirei ziceau:
„Sora ticaloasa!
Sora pacatoasa!
Spune la tustrei
Care moarte vrei?
Moarte luminata
Ori intunecata?"
„Fratiorii mei!
Va jur la tustrei,
Jur pe Dumnezeu,
Pe Sufletul meu!
Ca-s nevinovata
Ca apa curata.
Ah! dragutii mei,
Nu-mi fiti dusmanei,
Nu va-ntunecati
Nu va incruntati,
Ca-s o biata fata,
Zau! nevinovata!"
Iar fratii Chirei,
Hotii Brailei,
serpii Dunarei,
Acasa-o duceau,
Apoi ce faceau?
O legau de-un par,
De-un par de stejar
si pe langa ea
Vreascuri aduceau.
si ce mai faceau?
Trupu-i catraneau
Dupa ce-l goleau,
Apoi foc ii dau
s-astfel o mustrau:
„Sora ticaloasa!
Sora pacatoasa!
Unde s-a aflat
De s-a-mpreunat,
Corbi cu turturele,
serpi cu floricele,
Ursi cu caprioare
si nouri cu soare?
Arzi in foc nestins,
De noi trei aprins.
si te fa taciune
si te fa carbune
Cu-arapi de vroiesti
Ca sa te iubesti!"
Focul s-aprindea,
Vreascurile-ardea,
Para se suia,
Chira, vai de ea!
Gemea si plangea,
Trupul isi frangea,
si amar zicea:
Fratiorii mei,
Ma rog la tustrei,
Faceti-va mila
De-o biata copila.
Ah! ma doare foarte!
Ah! ma tem de moarte
Fie luminata,
Fie-ntunecata!
Vai s-amar de mine,
Iata moartea vine,
Vine, se repede
si nime nu-mi crede!
Maiculita mea,
Ce pedeapsa grea!
Focul ma cuprinde,
Carnea mi-o aprinde;
Maica, unde esti
De ma parasesti?
Maica, mor ah! mor
si la tine zbor!"
Chira tremura,
in foc se lupta,
si amar striga;
Apoi lin ofta,
Capul isi pleca,
Sufletul isi da!
Iar trupu-i ardea,
Trupu-i se rosea,
Trupu-i se-nnegrea,
Carnea sfaraia,
Oasele trasnea,
Para palpaia,
Fumul se-nvartea,
Iar cand trupul ars
Cenusa-a ramas,
Fratii cate trei,
serpii Dunarei,
Oasele strangeau,
Cenusa-alegeau
si-n vant o zvarleau:
si astfel graiau:
„Oase pacatoase,
Pulbere de oase!
Manca-v-ar pamantul
si v-ar duce vantul
Peste noua mari,
Peste noua tari,
in pustiu golit
si nemarginit!"
Chira
Aceasta pagina a fost accesata de 3364 ori.
