Bogdan
de Vasile Alecsandri
I
Lapusneanul cel cumplit
Sta pe scaun poleit.
Curtea-i plina de boieri,
Vornici, hatmani, vistieri
Ce se-nchina Domnului
si se tem de ura lui
Ca ura lapusnaneasca
E peire boiereasca.
Iata, mari, ca deodata
Un luceafar se arata
Cu chip vesel si domnesc
si cu mersul voinicesc!
Cine-i mandrul tinerel,
Care-i tras printr-un inel?
E Bogdanul cel glumet
si la lupta indraznet,
si de carte carturar
si de arc bun sagetar.
El in sala-nainteaza
si la Domnu-ngenuncheaza,
Apoi zice: „Ma rog tie,
Taica, Doamne din domnie,
Voie da-mi sa iau sotie
Ursita ce-mi place mie.
Ea nu-i fata de-mparat
si-i chiar de litean bogat
si de lege lepadat,
Da-i fecioara ca o stea,
Mandra ca o pasarea,
Dulce ca o floricea,
si sufletul meu o vrea!"
Lapusneanul se-mblanzeste
si din gura-asa graieste:
„Dragul tatei, mergi cu bine,
Voie tu ai de la mine!"
Astfel zice si-l saruta
Ca pe-o floare-n san crescuta,
si pocloanele-i gateste
si pe cale mi-l porneste
Cu o suta de nuntasi,
Toti alesi din tabarasi.
II
Nuntasii incalecau,
Cu Bogdan vesel plecau,
Ei plecau pe la San-Petru.
s-ajungea pe la San-Metru
La liteanul cel bogat
si de lege lepadat.
Iar liteanul de-i vedea
Poarta curtii inchidea
si-n lantuguri o lega
si din gura-asa striga:
„Care este mirele,
Mirele, ginerele,
Sara el zidurile,
Sa deschida portile!"
Cat Bogdan il auzea,
De sarg mi se repezea,
Calul isi infierbanta
s-un rapez voinic ii da.
Calul randunel zbura
si in curte ca era!
Iar in curte cum sarea,
Bogdan timpul nu pierdea,
Poarta curtii deschidea
si nuntasii toti intra.
Liteanul ca se mira
si mustata-si rasucea
si din gura iar zicea:
„Care este mirele,
Mirele, ginerele,
Sara el teancurile
Sa-si ia postavurile!"
Cat Bogdan il auzea,
Calul iar isi repezea,
Peste teancuri el zbura,
Apoi le desfasura,
si le da pe la nuntasi
Care-n lupte sunt fruntasi,
Cum era si nuntasul
Asa-i da si postavul.
De era el naltisor,
ii da postav rosior,
Sa fie stralucitor.
De era el medior,
ii da postav galbior,
Ca sa-l prinda binisor.
De era el mititel,
ii da postav albastrel,
Ca sa se mandreasca-n el!
III
Liteanul se bucura,
El in casa ca intra,
Lui Bogdan ca arata
Trei copile tot de-un stat,
Tot de-un chip asemanat.
Albe gingase tustrele
Ca trei flori de viorele.
Domnul tanar le privea,
Cu ochi dulci care sticlea,
Iar liteanul mi-i zicea:
„Care este mirele,
Mirele, ginerele
Cunoasca-si el mireasa,
Cununa-se cu dansa!"
Bogdan mintea nu-si pierdea,
Inel din deget scotea,
Pe covor il arunca
si din gura cuvanta:
„Care-mi este mireasa,
Sa ma iubesc cu dansa,
Culeaga-mi ea inelul,
Inelul cu degetul,
Caci am sabia-nsetata
Ce doreste cap de fata".
Din trei doua nici misca,
Iar mireasa se pleca,
Pe covor ingenunchea,
Ca o floare se-ndoia,
si inelul culegea
si-n degetel si-l punea.
Ochii mirelui sticlea,
Inima-i se-nveselea.
El mireasa-si ridica,
Pe ochi dulce-o saruta
si pe brate mi-o purta
si-n radvan ca o punea
si spre tara purcedea.
Dupa ei inca venea
Car mare cu drustele,
Gradina cu florile
si o suta de nuntasi,
Toti alesi din tabarasi.
Ei plecau pe la San-Metru
s-ajungeau pe la San-Petru
si pe loc cat ajungeau,
Mandra nunta ca faceau,
Vestele de se duceau
La vecini si-n departari,
Peste noua tari si mari!
Bogdan
Aceasta pagina a fost accesata de 3352 ori.
