Balaurul
de Vasile Alecsandri
La mijlocul drumului,
La putul porumbului
Vazui floarea campului,
Dar nu-i floarea campului,
si-i chiar ochiul sarpelui,
sarpe lung cu solzii verzi,
Nici sa-l vezi, nici sa-l visezi.
Cel balaur din pacate
Inghitise jumatate
Trup cu arme ferecate,
Trupusor de voinicel
Ce striga mereu din el:
„Sai, badita ortomane,
Ca m-ajunge la ciolane!
Sai, badita, de ma scoate,
Ca m-apuc' fiori de moarte!"
Iata-n lungul drumului
La putul porumbului
Ca venea, mari, venea
Pe balaur de-ntalnea
Un viteaz de ortoman
Pe-un cal negru dobrogean.
„Mai balaur! striga el,
Lasa trupul tinerel,
Ca te curm pe jumatate
Sa-mi rascumpar din pacate."
sarpele se zvarcolea
si cu sapte limbi graia:
„Ortomane,
Hotomane!
Bate-ti negrul
Pe de-a-ntregul
si te du, si fugi de mine
Ca nu-i bine nici de tine."
„serpulita,
Dinti de crita,
Am un palos de otel,
Lasa trupul tinerel."
„Taie-ma, nu ma taia,
Nu ma las de prada mea,
Ist copil chiar din pruncie
Maica sa mi l-a dat mie,
Ca ades Il blestema
si-i zicea cand Il culca:
„Culca-te, alina-te
sarpele suga-mi-te!"
Cel viteaz de ortoman
Izbea negrul dobrogean
si cu pala lui cea noua
Pe balaur taia-n doua,
Apoi trupul Inghitit,
Plin de rane, otravit,
El In carca-l ridica,
Sus, la stana se urca
si In lapte mi-l scalda,
De venin Il curatea
si cu viata-l daruia.
Apoi, mari, cat traia,
Frati de cruce se prindea
si-mpreuna voinicea
Pe balauri de starpea!
Balaurul
Aceasta pagina a fost accesata de 4277 ori.
