Vasile Alecsandri - Alecu Russo
de Vasile Alecsandri
I.
A. Russo, trimis de copil intr-un institut din Elvetia, savarsi studiile colegiale si se intoarse in Moldova la 1838 cu o colectie de incercari poetice scrise in limba franceza. Printre aceste bucati inspirate de amorul libertatii se gasea si o imprecare violenta contra tiranilor, ce-i cauza oarecare suparari in Viena din partea politiei. Soarta lui il puse chiar din prima-i junie in fata cu prigonirea guvernelor despotice, insa aceasta prigonire nu putu sa schimbe intru nimic vesela nepasare a caracterului sau.
Dupa intoarcerea sa in tara, Russo locui vreo doi ani la o mosie parinteasca din munti, si acolo, traind in fratie cu natura, el se indragi mult de tot ce purta sigiliul nationalitatii: obiceiuri, costumuri, dansuri si mai cu seama legende si poezii poporale. Chiar de pe atuncea, adica la 1839, el incepu sa adune cateva fragmente de cantece batranesti si sa scrie impresiile in limba franceza, insa toate acele manuscripte s-au pierdut.
Singura compunere importanta ce a scapat, pentru gloria literaturii noastre, este admirabila Cantare a Romaniei, tradusa mai tarziu in romaneste de N. Balcescu si publicata la anul 1855 in Romania literara. Acel poem in proza a inspirat urmatoarele strofe adresate lui Russo de catre un profesor francez, dnul Storhas:
"Oh! vous qu’un noble zèle a jeté dans l’aréne
Pour écrire en passant une histoire de feu,
Marchez sur les hauteurs où l’ame vous entraine
Sous le regard de Dieu.
L’Europe aura ses yeux ouverts sur le Moldave,
Sur le Roumain longtemps endormi, malheureux,
Qui s’éveille sans peur de son sommeil d’esclave!...
Peuples! formez des voeux
Pour la jeuné patrie encore dans ses vieux langes,
Pour la liberté sainte et puis pour l’avenir,
Pour les hommes de coeur ici bas, vrais archanges
Qui meurent sans mourir!"
Etc., etc., etc.
A. Russo era poet in toata puterea cuvantului; natura lui avea nevoie de orizonturi intinse, de aerul muntilor, de sunetul doinelor, si insa guvernul gasi de cuviinta a-l randui in slujba si a-l inchide intre peretii unei judecatorii. Prin decretul domnesc din 22 mai 1843, Russo fu trimis in calitate de membru al tribunalului la Neamt si apoi la Piatra. Cativa ani mai in urma, adica la 1851, Grigori Ghica-voda il numi candidat la Divanul de apel in Iasi; insa cariera judiciara nu convenea nicidecum aspirarilor sale intime: "Prefer de o mie de ori cararea de la munte, decat cariera deschisa dinaintea mea!" zicea el adeseori glumind; prin urmare in loc de a mucezi in namolul delelor judecatoresti, el se furisa printre dansele de cate ori o putea face, pentru ca sa cutreiere muntii si sa descopere legende.
Jurnalul sau de toate zilele trebuie sa fi fost o comoara... insa a avut soarta comorilor! s-a pierdut, nelasandu-ne decat o singura legenda: Piatra corbului, culeasa la Bicaz.
La 1846, Russo compuse pentru teatrul romanesc din Iasi o mica piesa intitulata: Jicnicerul Vadra, in care un taran canta urmatoarele doua versuri:
Din Focsani la Dorohoi
tara-i plina de ciocoi.
indrazneala-i fu mare de a emite o asemenea idee intr-o epoca de aristocratie, precum era sub domnia lui Mihail Sturza! Autorul dramatic o plati cu un exil de doua luni la manastirea Soveja.
Fost-a el insa condamnat de vreun tribunal? Nicidecum! Pe atuncea vointa domneasca tinea locul procedurii; domnul era legea — iata copia de pe Luminatul ofis gospod din 26 februarie 1846, care dispunea de libertatea individuala a lui Russo. El e un document curios pentru istoria "regimului regulamentar":
"incredintandu-ne ca Alecu Russo a urmat prin ale sale indemna ri de a se pune in tulburare linistea obstii, indemnand mai ales si pe actorii teatrului national la rostiri scandaloase pe scena teatrului. Noi am hotarat a se inchide pe aceasta fata spre infranare in manastirea Sovejei; deci poruncim ispravnicului de Focsani ca, indata ce numitul va sosi acolo, sa-l intovaraseasca insusi cu paza cuviincioasa pana la locul insemnat, unde, incredintandu-se egumenului manastirii, sa puie la cale de a se tine cu cea mai de aproape priveghere pe post si rugaciuni in toata vremea cat se va afla acolo. Se va regula totodata ca numitul A. Russo nu numai sa fie cu desavarsire oprit de a iesi din cuprinsul manastirii, dar si de a corespondui sau de a se intalni cu nimeni. Iar daca se va aseza aceasta prin intelegere cu egumenul, apoi se vor randui doi vrednici si destepti slujitori spre paza, poruncindu-le sub aspra raspundere de a fi cu neadormita priveghere. . ." etc.
Pe temeiul acestui decret, ce merita a fi aratat ca un model de despotism burlesc, A. Russo fu dus la Soveja; insa dreptatea din anul 1846 nu se multumi numai cu atata; un alt Luminat ofis gospod trimise totodata la alta manastire intreaga trupa romaneasca! Ridicolul unit cu arbritrariul!
Pe cand tronul se credea astfel in pericol, pe cand guvernul lua niste masuri atat de aspre in contra teatrului national, pedepsind orbeste autor si actori, eu ma aflam la Bucuresti. intorcandu-ma la Iasi, gasii urmatoarea scrisoare a amicului meu; ea va da o idee exacta de caracterul sau nepasator si de spiritul cu care el trata imprejurarile cele mai critice:
"Iubite!
Nu-mi ramane decat timpul necesar ca sa-ti vestesc ca guvernul si-a pus in gand sa faca din mine un om important si demn de exil. I s-a nazarit guvernului, precum se nazare cailor cu narav, si dar el a gasit de cuviinta a ma aresta si a ma condamna ca sa capat simtiri religioase in fundul unei manastiri. O! guvern parintesc ! el nu are alt vis decat fericirea noastra, nu are alt tel decat ane face demni de imparatia cerului. Iata pentru ce el ne infunda asa de ades in sanul sihastriilor.
Peste un ceas plec cu nepusa masa, cum zic romanii, si intreprind un voiaj gratis, multumita ingrijirii guvernului; asadar, iubite, tu nu ma vei gasi, la intoarcerca ta, lungit pe divanul tau si dandu-mi aer de pasa. Cand te vei revedea cu placere sub cerul patriei si sub tavanul apartamentului tau, vei simti un mare desert in suflet, caci amicul tau Russo iti va lipsi. Ah! aceasta idee m-ar face sa vars lacrimi amare daca nu mi-ar placea mai bine sa rad in fata prigonirii! Mangaie-te, frate, caci toti cei ce poarta numele de Russo sunt destinati a fi persecutati; omonimul meu Jean-Jacques a patimit multe in viata lui!... Ce asemanare magulitoare pentru mine!
Lucrurile mele sunt in boccea; caruta de posta ma asteapta in curtea ministrului din launtru, de unde am sa plec; aga fumeaza ciubucul sau de iasomie si ma indeamna sa mantui aceasta scrisoare, in vreme ce fratele tau imi canta din vioara aria franceza: Partant puor la Syrie.
"Alea jacta est !" a zis Cezar cand a trecut Rubiconul; eu am sa trec Bahluiul! prin urmare voi zice: amice! gandeste la bietul exilat si declama ades versul celebru:
"L’amitié d’un grand homme este un bienfait des cieux."
Adio! Ma duc sa gust placerile vietii contemplative a sfintilor apostoli si ma despart de lume fara amarime in contra oamenilor, fie domn sau... creditori!
Singura mustrare de cuget ce cearca a ma munci in acest moment este ca bietii actori impartasesc osanda mea. Teatrul romanesc la manastire!... Ferice de tara al carei guvern luminat produce asemene desantate intalniri! Adio ! inca o data, spune amicilor ca ii scutesc de a se imbraca in haine negre..."etc.
***
Russo gusta placerile vietii apostolice pana in primavara, insa el nu se multumi numai cu extasul contemplarii, ci profita de timpul arestarii sale pentru ca sa culeaga cateva balade de la un batran lautar ce se gasea in manastire si scrise totodata Jurnalul unui prizonier, care s-a publicat in Revista romana din Bucuresti.
A. Russo, trimis de copil intr-un institut din Elvetia, savarsi studiile colegiale si se intoarse in Moldova la 1838 cu o colectie de incercari poetice scrise in limba franceza. Printre aceste bucati inspirate de amorul libertatii se gasea si o imprecare violenta contra tiranilor, ce-i cauza oarecare suparari in Viena din partea politiei. Soarta lui il puse chiar din prima-i junie in fata cu prigonirea guvernelor despotice, insa aceasta prigonire nu putu sa schimbe intru nimic vesela nepasare a caracterului sau.
Dupa intoarcerea sa in tara, Russo locui vreo doi ani la o mosie parinteasca din munti, si acolo, traind in fratie cu natura, el se indragi mult de tot ce purta sigiliul nationalitatii: obiceiuri, costumuri, dansuri si mai cu seama legende si poezii poporale. Chiar de pe atuncea, adica la 1839, el incepu sa adune cateva fragmente de cantece batranesti si sa scrie impresiile in limba franceza, insa toate acele manuscripte s-au pierdut.
Singura compunere importanta ce a scapat, pentru gloria literaturii noastre, este admirabila Cantare a Romaniei, tradusa mai tarziu in romaneste de N. Balcescu si publicata la anul 1855 in Romania literara. Acel poem in proza a inspirat urmatoarele strofe adresate lui Russo de catre un profesor francez, dnul Storhas:
"Oh! vous qu’un noble zèle a jeté dans l’aréne
Pour écrire en passant une histoire de feu,
Marchez sur les hauteurs où l’ame vous entraine
Sous le regard de Dieu.
L’Europe aura ses yeux ouverts sur le Moldave,
Sur le Roumain longtemps endormi, malheureux,
Qui s’éveille sans peur de son sommeil d’esclave!...
Peuples! formez des voeux
Pour la jeuné patrie encore dans ses vieux langes,
Pour la liberté sainte et puis pour l’avenir,
Pour les hommes de coeur ici bas, vrais archanges
Qui meurent sans mourir!"
Etc., etc., etc.
A. Russo era poet in toata puterea cuvantului; natura lui avea nevoie de orizonturi intinse, de aerul muntilor, de sunetul doinelor, si insa guvernul gasi de cuviinta a-l randui in slujba si a-l inchide intre peretii unei judecatorii. Prin decretul domnesc din 22 mai 1843, Russo fu trimis in calitate de membru al tribunalului la Neamt si apoi la Piatra. Cativa ani mai in urma, adica la 1851, Grigori Ghica-voda il numi candidat la Divanul de apel in Iasi; insa cariera judiciara nu convenea nicidecum aspirarilor sale intime: "Prefer de o mie de ori cararea de la munte, decat cariera deschisa dinaintea mea!" zicea el adeseori glumind; prin urmare in loc de a mucezi in namolul delelor judecatoresti, el se furisa printre dansele de cate ori o putea face, pentru ca sa cutreiere muntii si sa descopere legende.
Jurnalul sau de toate zilele trebuie sa fi fost o comoara... insa a avut soarta comorilor! s-a pierdut, nelasandu-ne decat o singura legenda: Piatra corbului, culeasa la Bicaz.
La 1846, Russo compuse pentru teatrul romanesc din Iasi o mica piesa intitulata: Jicnicerul Vadra, in care un taran canta urmatoarele doua versuri:
Din Focsani la Dorohoi
tara-i plina de ciocoi.
indrazneala-i fu mare de a emite o asemenea idee intr-o epoca de aristocratie, precum era sub domnia lui Mihail Sturza! Autorul dramatic o plati cu un exil de doua luni la manastirea Soveja.
Fost-a el insa condamnat de vreun tribunal? Nicidecum! Pe atuncea vointa domneasca tinea locul procedurii; domnul era legea — iata copia de pe Luminatul ofis gospod din 26 februarie 1846, care dispunea de libertatea individuala a lui Russo. El e un document curios pentru istoria "regimului regulamentar":
"incredintandu-ne ca Alecu Russo a urmat prin ale sale indemna ri de a se pune in tulburare linistea obstii, indemnand mai ales si pe actorii teatrului national la rostiri scandaloase pe scena teatrului. Noi am hotarat a se inchide pe aceasta fata spre infranare in manastirea Sovejei; deci poruncim ispravnicului de Focsani ca, indata ce numitul va sosi acolo, sa-l intovaraseasca insusi cu paza cuviincioasa pana la locul insemnat, unde, incredintandu-se egumenului manastirii, sa puie la cale de a se tine cu cea mai de aproape priveghere pe post si rugaciuni in toata vremea cat se va afla acolo. Se va regula totodata ca numitul A. Russo nu numai sa fie cu desavarsire oprit de a iesi din cuprinsul manastirii, dar si de a corespondui sau de a se intalni cu nimeni. Iar daca se va aseza aceasta prin intelegere cu egumenul, apoi se vor randui doi vrednici si destepti slujitori spre paza, poruncindu-le sub aspra raspundere de a fi cu neadormita priveghere. . ." etc.
Pe temeiul acestui decret, ce merita a fi aratat ca un model de despotism burlesc, A. Russo fu dus la Soveja; insa dreptatea din anul 1846 nu se multumi numai cu atata; un alt Luminat ofis gospod trimise totodata la alta manastire intreaga trupa romaneasca! Ridicolul unit cu arbritrariul!
Pe cand tronul se credea astfel in pericol, pe cand guvernul lua niste masuri atat de aspre in contra teatrului national, pedepsind orbeste autor si actori, eu ma aflam la Bucuresti. intorcandu-ma la Iasi, gasii urmatoarea scrisoare a amicului meu; ea va da o idee exacta de caracterul sau nepasator si de spiritul cu care el trata imprejurarile cele mai critice:
"Iubite!
Nu-mi ramane decat timpul necesar ca sa-ti vestesc ca guvernul si-a pus in gand sa faca din mine un om important si demn de exil. I s-a nazarit guvernului, precum se nazare cailor cu narav, si dar el a gasit de cuviinta a ma aresta si a ma condamna ca sa capat simtiri religioase in fundul unei manastiri. O! guvern parintesc ! el nu are alt vis decat fericirea noastra, nu are alt tel decat ane face demni de imparatia cerului. Iata pentru ce el ne infunda asa de ades in sanul sihastriilor.
Peste un ceas plec cu nepusa masa, cum zic romanii, si intreprind un voiaj gratis, multumita ingrijirii guvernului; asadar, iubite, tu nu ma vei gasi, la intoarcerca ta, lungit pe divanul tau si dandu-mi aer de pasa. Cand te vei revedea cu placere sub cerul patriei si sub tavanul apartamentului tau, vei simti un mare desert in suflet, caci amicul tau Russo iti va lipsi. Ah! aceasta idee m-ar face sa vars lacrimi amare daca nu mi-ar placea mai bine sa rad in fata prigonirii! Mangaie-te, frate, caci toti cei ce poarta numele de Russo sunt destinati a fi persecutati; omonimul meu Jean-Jacques a patimit multe in viata lui!... Ce asemanare magulitoare pentru mine!
Lucrurile mele sunt in boccea; caruta de posta ma asteapta in curtea ministrului din launtru, de unde am sa plec; aga fumeaza ciubucul sau de iasomie si ma indeamna sa mantui aceasta scrisoare, in vreme ce fratele tau imi canta din vioara aria franceza: Partant puor la Syrie.
"Alea jacta est !" a zis Cezar cand a trecut Rubiconul; eu am sa trec Bahluiul! prin urmare voi zice: amice! gandeste la bietul exilat si declama ades versul celebru:
"L’amitié d’un grand homme este un bienfait des cieux."
Adio! Ma duc sa gust placerile vietii contemplative a sfintilor apostoli si ma despart de lume fara amarime in contra oamenilor, fie domn sau... creditori!
Singura mustrare de cuget ce cearca a ma munci in acest moment este ca bietii actori impartasesc osanda mea. Teatrul romanesc la manastire!... Ferice de tara al carei guvern luminat produce asemene desantate intalniri! Adio ! inca o data, spune amicilor ca ii scutesc de a se imbraca in haine negre..."etc.
***
Russo gusta placerile vietii apostolice pana in primavara, insa el nu se multumi numai cu extasul contemplarii, ci profita de timpul arestarii sale pentru ca sa culeaga cateva balade de la un batran lautar ce se gasea in manastire si scrise totodata Jurnalul unui prizonier, care s-a publicat in Revista romana din Bucuresti.
II.
Miscarea din Iasi de la 1848 sili o mare parte din tinerimea Moldovei sa emigreze. A. Russo fu din numarul proscrisilor. El trecu in Bucovina si merse la Viena, unde se intalni cu alti romani, ce veneau din Paris ca sa intre in tara. Plecand cu totii pe Dunare, ei se gasira pe vapor in societatea zgomotoasa a unui mare numar de maghiari inarmati. Ungaria rasuna de tocsinul revolutionar si stranepotii lui Arpad faceau visuri de cucerinte. [...]
in luna lui iulie trecand prin Transilvania, el fu arestat la Dej si condus sub escorta in inchisoarea de la Cluj; [...]
Desi viata lui era in pericol intr-o epoca unde toate orasele si satele erau ilustrate cu numeroase spanzuratori si tepe, totusi el nu-si pierdu cumpatul.
"Iubite A... imi scrise el din inchisoare, in Ungaria libera mi-am pierdut libertatea! Strigatul maghiar: Ellyen sabaciag1 insemneaza: lanturi pentru romani. Ergo, am fost arestat la Dej, si chiar acum mi se pregateste un alai de nationalisti-gardisti ca sa ma duca la Cluj ; insa nu fi ingrijit, dragul meu, caci am o tainica si sigura presimtire ca nu mi se va intampla nimic. Aceasta siguranta imi vine din credinta ca romanul nu piere cu una, cu doua... Furia ungureasca e atat de desantata si de comica; lungimea pintenilor si a mustatilor maghiare e atat de exagerata incat, departe de a ma inspaimanta, ele imi inspira un ras nebunesc... etc."
Pentru ce insa Russo a fost arestat? Aceasta o aflam din pasajele unei lungi protestari adresate de el contelui Vay, comisarului din Cluj.
"Domnule conte! — Refugiat de trei luni in Ungaria, am asistat ca un spectator la evenimentele acestei tari, bucurandu-ma de ospetia ce-o primisem, si dorind in fine ca sa ma intorc in patria mea, am luat drumul cel mai drept, adica pe la Dej; se vede insa ca in Ungaria drumul cel mai direct nu-i nici cel mai scurt, nici cel mai sigur, caci deodata m-am trezit arestat, despuiat de lucrurile mele, cercetat pana la piele, si intemnitat! Trist si neasteptat efect al ospetiei maghiare!
in zadar am protestat, in zadar am cerut sa mi se spuie motivul unei asemenea maltratari; nici un membru al autoritatii nu a gasit cu cale sa-mi raspunda oficial. Iata insa prepusurile gelosilor impiegati, care mi-au deschis portile inchisorii:
1-ul prepus. — O femeie m-a vazut facand semne misterioase in Dej!... Cui?
2-lea prepus. — Sunt roman!
3-lea prepus. — Corespondenta gasita in valiza mea este in limba franceza!
4-lea prepus. — in acea corespondenta nici nu se pomeneste numele de Ungaria!
5-lea prepus. — Trebuie sa fiu comisar rus!
6-lea prepus. — Trebuie sa fac parte din Comitetul croato-slovaco-sarbo-valaco-saxon format in contra Ungariei!
Pe temeiul acestor grave prepusuri domnii judecatori isi frecara mainile cu multumire si ma intemnitara cu convingerea cel putin naiva ca si-au salvat patria!
Domnule conte! veti gasi, negresit, ca am tot dreptul sa protestez in contra unui asemenea act arbitrar al autoritatilor subalterne din Dej, care, dupa ce au pus mana pe mine, si-au apropiat totodata si valiza mea, ca una ce, dupa socotinta lor, continea destinul si viata Ungariei!
Protestez dar in numele legilor, in numele libertatii individuale, in numele dreptului gintilor, si cer o satisfacere deplina in contra agentilor care au atacat in persoana mea principiile cele mai sacre ale dreptatii etc., etc.
Aceasta protestare a mea va parea poate cam lunga, domnule conte, insa nu cred sa va para atat de lunga precum mi-au parut mie lungi aceste opt saptamani de captivitate etc., etc."
Pe cand Russo protesta din fundul inchisorii si adresa Comitetului revolutionar din Cluj scrisoarea sumeata, ce este publicata in Revista romana, amicii lui emigrati in Cernauti scriau guvernului din Pesta cerand libertatea captivului si in sfarsit portile se deschisera dinaintea lui.
— Nu e nimic mai dulce pe lume decat o dusca de aer liber, ne zise el cand ne revazuram.
III.
In timpul captivitatii sale, Russo avea obicei sa scrie pe bucatele de hartie cugetarile care ii treceau prin minte. Multe din ele s-au pierdut si e o mare dauna, caci amicul meu avea o judecata profunda si un spirit cu totul original.
Nepasarea caracterului sau l-a sustinut necontenit in lupte victorioase cu soarta. 0 singura data, cat a fost el in inchisoare, puterea sufleteasca l-a parasit si atunci el a inceput o scrisoare trista catre amicii sai, insa nu a sfarsit-o...
"Fratilor! le zicea, nenorocirea care prigoneste tara noastra ma apasa si pre mine. De saptamani intregi stau inchis fara a cunoaste culpa mea. Am asteptat dreptatea, si dreptatea nu vine!
Iubitii mei! Socotiti-ma de azi ca mort, caci de nu voi muri de mahnire sau de boala, pierderea libertatii mele ma opreste de a fi tarii de folos... si dar eu ma consider ca un om sters din cartea vietii.
De trei zile cant necontenit aceste versuri din balada lui Toma Alimos; sa fie oare o presimtire?...
"inchinare-as si n-am cui,
inchinare-as murgului;
Dar mi-i murgul cam nebun
si de fuga numai bun.
inchina-voi ulmilor,
Uriasii culmilor,
Ca sunt gata sa-mi raspunza
Cu freamat voios de frunze
Ulmii ca s-or clatina,
Frunza ca s-a scutura,
Trupul ca mi-a astupa."
Afara de aceste randuri, gasesc intre putinele hartii ramase de la el urmatoarele fragmente, demne de a fi publicate ca unele ce cuprind cugetari adanci.
A. Russo avea multe scrieri incepute, insa cruda moarte nu i-a permis sa le termine. La anul 1859 el s-a stins cu zambirea pe buze in mijlocul entuziasmului national de pe atuncea si a lasat o dureroasa jale in inimile celor ce l-au cunoscut si l-au iubit.
Trecut-au junele poet ca un meteor de-abia zarit pe cerul patriei sale, insa numele lui va creste cu timpul si va straluci glorios in fruntea poemului Cantarea Romaniei.
Miscarea din Iasi de la 1848 sili o mare parte din tinerimea Moldovei sa emigreze. A. Russo fu din numarul proscrisilor. El trecu in Bucovina si merse la Viena, unde se intalni cu alti romani, ce veneau din Paris ca sa intre in tara. Plecand cu totii pe Dunare, ei se gasira pe vapor in societatea zgomotoasa a unui mare numar de maghiari inarmati. Ungaria rasuna de tocsinul revolutionar si stranepotii lui Arpad faceau visuri de cucerinte. [...]
in luna lui iulie trecand prin Transilvania, el fu arestat la Dej si condus sub escorta in inchisoarea de la Cluj; [...]
Desi viata lui era in pericol intr-o epoca unde toate orasele si satele erau ilustrate cu numeroase spanzuratori si tepe, totusi el nu-si pierdu cumpatul.
"Iubite A... imi scrise el din inchisoare, in Ungaria libera mi-am pierdut libertatea! Strigatul maghiar: Ellyen sabaciag1 insemneaza: lanturi pentru romani. Ergo, am fost arestat la Dej, si chiar acum mi se pregateste un alai de nationalisti-gardisti ca sa ma duca la Cluj ; insa nu fi ingrijit, dragul meu, caci am o tainica si sigura presimtire ca nu mi se va intampla nimic. Aceasta siguranta imi vine din credinta ca romanul nu piere cu una, cu doua... Furia ungureasca e atat de desantata si de comica; lungimea pintenilor si a mustatilor maghiare e atat de exagerata incat, departe de a ma inspaimanta, ele imi inspira un ras nebunesc... etc."
Pentru ce insa Russo a fost arestat? Aceasta o aflam din pasajele unei lungi protestari adresate de el contelui Vay, comisarului din Cluj.
"Domnule conte! — Refugiat de trei luni in Ungaria, am asistat ca un spectator la evenimentele acestei tari, bucurandu-ma de ospetia ce-o primisem, si dorind in fine ca sa ma intorc in patria mea, am luat drumul cel mai drept, adica pe la Dej; se vede insa ca in Ungaria drumul cel mai direct nu-i nici cel mai scurt, nici cel mai sigur, caci deodata m-am trezit arestat, despuiat de lucrurile mele, cercetat pana la piele, si intemnitat! Trist si neasteptat efect al ospetiei maghiare!
in zadar am protestat, in zadar am cerut sa mi se spuie motivul unei asemenea maltratari; nici un membru al autoritatii nu a gasit cu cale sa-mi raspunda oficial. Iata insa prepusurile gelosilor impiegati, care mi-au deschis portile inchisorii:
1-ul prepus. — O femeie m-a vazut facand semne misterioase in Dej!... Cui?
2-lea prepus. — Sunt roman!
3-lea prepus. — Corespondenta gasita in valiza mea este in limba franceza!
4-lea prepus. — in acea corespondenta nici nu se pomeneste numele de Ungaria!
5-lea prepus. — Trebuie sa fiu comisar rus!
6-lea prepus. — Trebuie sa fac parte din Comitetul croato-slovaco-sarbo-valaco-saxon format in contra Ungariei!
Pe temeiul acestor grave prepusuri domnii judecatori isi frecara mainile cu multumire si ma intemnitara cu convingerea cel putin naiva ca si-au salvat patria!
Domnule conte! veti gasi, negresit, ca am tot dreptul sa protestez in contra unui asemenea act arbitrar al autoritatilor subalterne din Dej, care, dupa ce au pus mana pe mine, si-au apropiat totodata si valiza mea, ca una ce, dupa socotinta lor, continea destinul si viata Ungariei!
Protestez dar in numele legilor, in numele libertatii individuale, in numele dreptului gintilor, si cer o satisfacere deplina in contra agentilor care au atacat in persoana mea principiile cele mai sacre ale dreptatii etc., etc.
Aceasta protestare a mea va parea poate cam lunga, domnule conte, insa nu cred sa va para atat de lunga precum mi-au parut mie lungi aceste opt saptamani de captivitate etc., etc."
Pe cand Russo protesta din fundul inchisorii si adresa Comitetului revolutionar din Cluj scrisoarea sumeata, ce este publicata in Revista romana, amicii lui emigrati in Cernauti scriau guvernului din Pesta cerand libertatea captivului si in sfarsit portile se deschisera dinaintea lui.
— Nu e nimic mai dulce pe lume decat o dusca de aer liber, ne zise el cand ne revazuram.
III.
In timpul captivitatii sale, Russo avea obicei sa scrie pe bucatele de hartie cugetarile care ii treceau prin minte. Multe din ele s-au pierdut si e o mare dauna, caci amicul meu avea o judecata profunda si un spirit cu totul original.
Nepasarea caracterului sau l-a sustinut necontenit in lupte victorioase cu soarta. 0 singura data, cat a fost el in inchisoare, puterea sufleteasca l-a parasit si atunci el a inceput o scrisoare trista catre amicii sai, insa nu a sfarsit-o...
"Fratilor! le zicea, nenorocirea care prigoneste tara noastra ma apasa si pre mine. De saptamani intregi stau inchis fara a cunoaste culpa mea. Am asteptat dreptatea, si dreptatea nu vine!
Iubitii mei! Socotiti-ma de azi ca mort, caci de nu voi muri de mahnire sau de boala, pierderea libertatii mele ma opreste de a fi tarii de folos... si dar eu ma consider ca un om sters din cartea vietii.
De trei zile cant necontenit aceste versuri din balada lui Toma Alimos; sa fie oare o presimtire?...
"inchinare-as si n-am cui,
inchinare-as murgului;
Dar mi-i murgul cam nebun
si de fuga numai bun.
inchina-voi ulmilor,
Uriasii culmilor,
Ca sunt gata sa-mi raspunza
Cu freamat voios de frunze
Ulmii ca s-or clatina,
Frunza ca s-a scutura,
Trupul ca mi-a astupa."
Afara de aceste randuri, gasesc intre putinele hartii ramase de la el urmatoarele fragmente, demne de a fi publicate ca unele ce cuprind cugetari adanci.
A. Russo avea multe scrieri incepute, insa cruda moarte nu i-a permis sa le termine. La anul 1859 el s-a stins cu zambirea pe buze in mijlocul entuziasmului national de pe atuncea si a lasat o dureroasa jale in inimile celor ce l-au cunoscut si l-au iubit.
Trecut-au junele poet ca un meteor de-abia zarit pe cerul patriei sale, insa numele lui va creste cu timpul si va straluci glorios in fruntea poemului Cantarea Romaniei.
Vasile Alecsandri - Alecu Russo
Aceasta pagina a fost accesata de 1882 ori.
